aş fi în stare să pariez că fiecare scriitor, oricât de slab ar fi, se imaginează că va avea succes de public, că-şi va vinde cartea în draci, iar aceasta îl va putea ajuta să iasă din anonimat, că va deveni celebru, presa îi va cere interviuri, cititorii, autografe, iar la cârciumă va primi băutură gratis. şi dacă va avea şi mai mult noroc, vor pica la aşternut niscaiva dame.
homer povestea prin cetăţi întâmplările eroilor şi zeilor şi nu ştim dacă o făcea pentru distracţie sau cu scop pedagogic, însă în mod sigur primea hrană şi adăpost în schimb. petronius şi apuleius îşi povesteau satirele pentru distracţie. bocaccio şi rabelais ironizau unul clerul, celălalt intelighenţia. cervantes se gândea la un cristos ridicol şi profan. walter scott inventa aventuri, de-abia cu moderniştii se schimbă macazul. balzac vrea să critice moravurile vremii iar dickens, sărăcimea capitalistă. cu flaubert începem stilul, continuat cu baudelaire şi decadenţii. vine proust şi spune că literatura e viaţa însăşi, apoi joyce spune că e patria. ca să vină beckett şi să arate literatura e absurdă.
postmodernismul începe să se întrebe nu doar literatura, dar şi ce e viaţa, patria, lumea. va începe să se joace cu cuvintele, cu semantica, cu kitschul. în paralel cu toate acestea, apar opere literare proaste, iar unele au chiar succes, desigur cele care-şi propun succesul.
mario vargas llosa vorbea despre revoltă, ca motivaţie a scriitorului dintotdeauna. revolta împotriva lumii. urît trăiţi, domnilor, spunea cehov prin povestirile sale. spre socialism, vor spune alţii.
ce se întâmplă acum, cu scriitorii?
într-o lume potopită de cărţi, printre oameni care citesc din ce în ce mai puţin.
pentru cine mai scriu ei, pentru cei câţiva, care au păstrat acest obicei? pentru cititorii ocazionali?
pentru ce scriu? pentru formă sau pentru conţinut?
la ce se aşteaptă ei? să revoluţioneze - ca odinioară zola, sau tolstoi?
la ce destin se aşteaptă pentru cartea lor?
care le sunt iluziile?
ce gândesc când cartea nu li se vinde şi putrezeşte, uitată în cimitirul cărţilor uitate?
mai poate exista vreun kafka, vreun proust, vreun joyce din nou?
de ce apucă scriitorii de azi de scris? - din orgoliu? pentru câştig?
de ce nu sunt tot mai mulţi paşadii?
se gândesc la posteritate? că poate, cândva, cartea lor va fi descoperită şi apreciată?
eu, dacă aş scrie, aş face-o pentru propria distracţie sau pentru bani.
Cred ca toate motivele insiruite mai sus sunt adevarate, dar tin de un nivel secundar al creatiei. Dincolo de acest nivel exista motivatia artistului /scriitorului indiferent de timpuri/circumstante (ideea nu-mi apartine am retinut-o din "Bucuria vietii") si anume ca un scriitor scrie pentru ca pur si simplu nu poate altfel. Parerea celorlalti n-ar trebui sa aiba nici o importanta pentru el. Prin scris el se descopera pe sine si aici se opreste esentialul :)
RăspundețiȘtergereApoi te-as contrazice in ce priveste fenomenul conform caruia oamenii citesc din ce in ce mai putin, in ultimul timp e chiar o moda cu cititul, ideea in schimb ar fi ca tocmai de asta se citeste, pentru ca e o moda. Exista scriitori pe care e "cool" sa-i citesti, e "cool" sa citesti in metrou (eu una nu pot citi decat intr-o anumita atmosfera, de liniste, pe care n-o regasesc in metrou, in orice caz; ma rog, probabil ca sunt si oameni care efectiv nu au timp si atunci adopta varianta asta cu cititul "din mers", dar ESTE si un trend in asta si chiar foarte puternic) si exemplele pot continua.
Nu mai exista o lectura cultivata, formata in timp, din copilarie, si bazata pe niste repere clare. Se citeste mult, as zice, dar nestructurat, haotic, si fara a avea finalitatea actului.
Aprob 100%.
Ștergere