am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. acești oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. viața lor n-are destul conținut, n-are sens. dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le dispare și nevroza. de aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la început cea mai mare însemnătate.
amintiri, vise, reflecții, p.173, traducere de daniela ștefănescu, humanitas, 2008.
Astfel că după ce a căutat poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani, nefericitul nostru nevrotic va începe acum să caute dezvoltarea. Greu de spus a ce sau a cui. Dezvoltare de sine? Adică un fel de extindere a unui teritoriu intern fantasmatic-mental? Sau cum exact? Pentru a nu-și pune însă asemenea întrebări la care nu se pot da răspunsuri - iar lipsa răspunsului doare, după cum se știe -, nevroticul nefericit va căuta o carte. Și ce carte ar fi mai bună pentru el, care caută dezvoltarea, decât ceva care se cheamă chiar "Dezvoltarea personalității", poate chiar cea scrisă de bătrânul domn Jung, dacă nevricosul nostru are aplecări spre autoritate, dacă nu, se va mulțumi cu orice cărțulică flashy, cu desene explicative, abundență în exces de multimedia, abudență în lipsă de conținut ideatic care într-adevăr să-l ajute pe nevrozat să scape de nevroză.
RăspundețiȘtergereZic asta gândindu-mă că 'adevărurile la care nu ajungi singur sunt irelevante'. Presiuni exterioare îl împing pe omul modern să agonisească (în toate formele, predilect material pentru majoritate, cultural pentru cei care se găsesc rafinați, cultual pentru cei cu moțul încă și mai deosebit), tot o presiune exterioară, prin citatul lui Jung în situația de aici, îl împinge pe același om la ceva numit dezvoltare, o transgresie care promite panaceul. Or, cert este că o extindere spirituală (nici nu vreau să spun cam ce ar însemna asta, dar aici e termen tehnic ca opus lui 'îngustime spirituală') va aduce, în majoritatea cazurilor cu extindere spre întotdeauna, o și mai mare nevroză : să ajungă omul din hypermarket instantaneu în fața neantului care se cheamă viața, vai, nevroză e prea puțin spus. E suficient să te uiți printr-o bibliotecă bine aleasă pentru a vedea cât de dezvoltată a fost personalitatea acelor morți frumoși, pentru ca în același timp să fie supuși tot feluri de nefericiri și nevroze.
Aș vrea să constat și caracterul de paradox al citatului. Domnul Jung spune că nevroza apare din "răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții", dar - cel puțin în perspectiva mea - oferă chiar dânsul un asemenea răspuns. Dezvoltarea personală, chiar și în cele mai de laborator condiții - sau, pentru cei care nu sunt atinși de iluzia științificității, chiar și în cele mai pline de viață condiții - va avea un miros greu de putred, de falsitate scabroasă.
Soluții? N-am.
Intr-adevar ai dreptate!
RăspundețiȘtergere