„uriașul meaulnes“ de alain fournier

un roman cult al adolescenței, la 100 de ani de la apariție

în franța, romanul le grand meaulnes de alain fournier este socotit romanul par excellence al adolescenței, așa cum micul prinț e al copilăriei. la noi, de veghe în lanul de secară are mai mult succes, deși în romanul franțuzesc există mult romantism și o poveste de dragoste. la noi, mircea eliade, mihail sebastian, ionel teodoreanu, ștefan bănulescu l-au admirat deopotrivă.

john fowles vorbește în prefața magicianului despre influența acestui mic roman francez:

Pe lîngă evidenta influenţă a lui Jung, ale cărui teorii mă interesau profund în acea vreme, au mai existat trei romane care au contribuit la scrierea acestuia. Modelul de care am fost conştient pe de-a-ntregul a fost Le Grand Meaulnes al lui Alain Fournier, motiv care m-a făcut să renunţ pe parcursul reviziei la un număr de referinţe prea directe. Paralela s-ar putea să nu fie foarte evidentă celui obişnuit să analizeze la nivel literal, dar The Magus ar fi fost o carte esenţial diferită dacă nu ar fi existat antecedentul francez. Forţa romanului Le Grand Meaulnes (pentru cîţiva dintre noi în orice caz) de a produce o experienţă, alta decît cea literară, era exact ceea ce doream să adaug eu naraţiunii mele. Un alt defect a romanului meu, şi pe care nu-l pot remedia, provine din faptul că nu am fost capabil să văd că această dorinţă e tipică pentru adolescenţă. Cel puţin adolescenţa protagonistului lui Alain Fournier este deschisă şi specifică. (Magicianul, Ed. Univers, Buc., 1992)

în căutarea adolescenței pierdute

cu ploaia de afară, mi-a venit să citesc ceva romantic, nimerind întâmplător ecranizarea din 2006 a romanului. așa că am reluat romanul, început mai demult în franceză. îmi plăcuse atât de mult atunci, că m-am apucat să-l traduc. sunt doar vreo 200 de pagini și se citesc repede. important e să treci de primele 40 de pagini.

o familie de profesori de provincie primește în gazdă un licean, care va deveni prietenul cel mai bun a fiului acesteia. pe licean îl cheamă august meaulnes iar pe fiu, françois seurel. și acest meaulnes - uriașul meaules, așa cum i se spunea pentru că era cel mai înalt dintre elevi - va intra fără voie într-o aventură: se va rătăci într-o pădure necunoscută, unde va da peste o petrecere, la un conac. petrecerea - la care participă numai adolescenți, copii și bătrâni - e prilejuită de nunta tânărului moștenitor. care are o soră, de care - evident - auguste meaulnes se îndrăgostește.

Meaulnes se trouvait là plongé dans le bonheur le plus calme du monde... Le grand garçon se sentit parfaitement heureux. Il était là, mystérieux, étranger, au milieu de ce monde inconnu, dans la chambre qu'il avait choisie. Ce qu'il avait obtenu dépassait toutes ses espérances. Et il suffisait maintenant à sa joie de se rappeler ce visage de jeune fille, dans le grand vent, qui se tournait vers lui... 
(meaulnes se simțea aruncat în fericirea cea mai calmă din lume... se simțea total fericit. era aici, misterios, străin, în mijlocul unei lumi necunoscute, în camera pe care-o alesese. ceea ce obținuse îi depășea toate așteptările. și acum îi era suficient să-și amintească de chipul tinerei fete, în bătaia vântului, ce se-ntorcea spre el...)

dar  nunta nu va mai avea loc, căci mirele e părăsit de mireasă. invitații pleacă, pleacă și eroul nostru. și totul se sfârșește. dar nu chiar de tot.

căci meaulnes va lua cu el această experiență de vis tot restul vieții. va încerca să o reînvie. va forța lumea și oamenii să o reînvie. pentru a-și recupera adolescența. nu facem cu toții - până la un punct - la fel?

nu vrem cu toții să ne îndeplinim idealurile de adolescență? 

nu căutăm să retrăim mereu prima dragoste? 

nu ne urmăresc în vise întâmplările nelămurite de atunci? 

iar partea a doua și a treia a romanului chiar aceasta este: căutarea obsesivă a lui meaulnes a acelei experiențe pierdute. aventura vieții lui, care-l va împinge la alte aventuri. ba mai mult, care-l va împinge și pe prietenul său spre aventură: 

Je cherche quelque chose de plus mystérieux encore. C'est le passage dont il est question dans les livres, l'ancien chemin obstrué, celui dont le prince harassé de fatigue n'a pu trouver l'entrée. (caut ceva și mai misterios. este trecerea despre care se vorbește în cărți, vechiul drum blocat, acela căruia prințul, copleșit de oboseală, nu i-a putut găsi ieșirea.)

totul se va sfârși cu bine. poate spre o nouă aventură. 

nu și pentru alain fournier, care, la un an după cel al apariției cărții în foileton, la nouvelle revue francaise - 1913, anul apariției și a lui swann-ul lui proust - va muri în primul război mondial, la 28 de ani.
căci, nu-i așa?: quem di diligunt adolescens moritur.

alain fournier, pseudonimul lui henri alban-fournier (1886 - 1914)

în românește există două traduceri ale romanului: una - cu titlul cărarea pierdută - la editura pentru literatură universală din 1967, a domniței gherghinescu-vania (barocă și lipsită de concizia originalului), retipărită la univers și all, și alta a lui alexandru calciu (pe care n-o știu)- cu titlul taina lui meaulnes -, în 2008 la editura historia. 

din punct de vedere al traducerii titlului, deși în engleză au fost alese the lost estate sau the lost domain, mi se pare onorabilă alegerea mea uriașul meaulnes, în loc de găliganul meaulnes, mult mai potrivită, însă mai nefericită, cu conotația negativă a epitetului. 

iată trailerul ecranizării: