1 august 2013

„premiul augustin frăţilă“ de 10 000 de euro

nefiind critic literar, nici editor, am rămas uimit că în competiţia pentru premiul augustin frăţilă organizat de acadecu s-au înscris 56 de romane. mă îndoiesc că din aparițiile romanești ale anului trecut au rămas prea multe pe dinafară. aşa încât constat că se scrie, domle.

din cele 56, am citit până la capăt numai două, am mai început încă două. e foarte puţin, dar aşa e când citeşti de plăcere și cauți să citești numai romanele bune ce-apar mai mult prin lume decât în colțișorul nostru de rai.

oricum, aştept să le citesc pe cele mai bune şi am încredere că alex ştefănescu, dan c. mihăilescu şi daniel cristea-enache le vor alege pe cele mai bune. ce mi-ar plăcea este ca printre cele 5 să se numere şi unul apărut la o editură obscură, de provincie, cu o copertă oribilă (cum sunt, din păcate, majoritatea copertelor).

mi-ar fi plăcut să știu numele tuturor celorlalți colegi blogări care ne vom da cu aprecierea.




11 comentarii:

  1. Eu in juriul criticilor n-am pic de incredere, dupa cum mare incredere n-am avut niciodata in autioritati/institutii (nu ca as avea prea multa in celalalt juriu, al prostimii) :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Premiul Augustin Fratila ?!... :)))))))))))) Mare scriitor ! Asa trebuie sa fie, daca a stat pe langa Nichita Stanescu si a mai fost si sef pe la editura All. Om mare, dom'le ! N-am auzit de el pana acum, dar asta nu inseamna ca nu e mare, poate ca inseamna ca sunt din prostime, vorba lu' dom Micawber. ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand crezi ca va avea timp juriul acela format din 3 critici literari sa citeasca foarte atent cele 56 de carti propuse sa intre in competitie? Raspunsul este la mintea cocosului: vor selecta numai cartile scriitorilor deja consacrati sau cartile publicate de edituri de prestigiu. Restul cartilor nici macar nu se vor stradui sa le mai deschida, ci se vor multumi cu recenziile pe scurt ale cartilor respective, asa cum se vede si din link-ul postat de tine. Asa se face asa-zisa selectie!

    Cate carti excelente, scrise de autori necunoscuti, chiar debutanti, vor fi trecute cu vederea?
    In Romania nu publicarea unei carti este problema, ci publicitatea preferentiala, uneori chiar inexistenta a majoritatii cartilor nou-aparute. Marile edituri urmaresc promovarea anumitor curente literare, fac reclama sustinuta unor anumiti scriitori ce fac parte dintr-o gasca sau alta. De multe ori carti ce nu se ridica la adevarata valoare literara, sunt scoase drept cele mai bune, cu propaganda corespunzatoare din motivele enuntate mai sus.

    Mai este si crearea artificiala, in foarte multe cazuri, a brandurilor. Daca autorul X a scris candva o carte buna, se merge pe aceasta iluzie ca musai restul de carti pe care le-a scris ulterior trebuie sa fie la fel de bune. Sau mai este varianta ca daca o editura a publicat autori consacrati si carti cu vanzari mari pe piata, atunci tot ce se publica la editura respectiva este de certa valoare. Gresit, pentru ca de multe ori “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”.
    De aici apar si nemultumirile cititorilor pentru premiile acordate.

    Cel mai bine acest premiu literar trebuia impartit pe sectiuni, si poate se impacau spiritele si nu se mai simteau lezati scriitorii deja cunoscuti:
    - premiul pentru cea mai buna carte scrisa de un scriitor consacrat
    - premiul pentru cea mai buna carte scrisa de un autor debutant
    - premiul pentru cea mai buna editura

    Ai sa vezi ca si anul acesta vor fi nemultumiri: de o parte – publicul si de cealalta parte – scriitorii nepremiati.

    P.S. Acelasi mesaj i l-am trimis si Printesei urbane care face parte din juriu. Ea mi-a raspuns ca nu o intereseaza manaraile de la concursul asta. Important este ca ea face parte din juriul blogerilor care vor citi cele 5 carti din restul de 56 alese de cei trei critici literari.

    Care este parerea ta despre modul cum sunt selectate cartile pentru premiul literar?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. așa cum s-a mai spus și anul trecut, majoritatea cărților înscrise sunt deja citite de cei trei, nu vor trebui decât să le revadă. cel puțin așa au declarat ei.

      din păcate, publicitatea și propaganda de care spui nu prea există pentru romanele românești. ceea ce e propagandă e renumele unei edituri și al unui autor.

      eu nu cred că se fac mânării. cele 5 cărți de anul trecut au fost romane bune. poate în locul celui mai slab, ar fi meritat alte două, dar orice juriu poate fi contestabil.

      eu nu cred că autorii trebuie împărțiți în debutanți sau consacrați - consacrații pot scrie romane proaste, sau debutanții romane bune. se premiază romanul, nu autorul și nu editura. și polirom, și cartea românească publică romane proaste. la fel cum o editură poate scoate doar un roman foarte bun (deși nu se întâmplă prea des).

      cu acest concurs este așa: cineva face un concurs și stabilește niște reguli. cine e de acord, își înscrie romanul (de exemplu, marta petreu nu și-a înscris anul trecut romanul). evident că vor mai apărea niște opțiuni mai în răspăr cu gustul general, dar până la urmă totul e subiectiv.

      despre prințesa urbană nu mai spun nimic, am spus anul trecut.

      Ștergere
  4. cititor de carti2 august 2013 la 00:42

    Eu ma mir ca nu a intrat pe lista acestui premiu literar o carte excelenta Mireasma trandafirilor salbatici de Sorina Popescu. Din cate vad este posibil sa nu fi avut sansa sa castige pentru ca autoarea este necunoscuta iar cartea a aparut la o editura oarecare de provincie.
    Este adevarat ce spune cel de mai sus: de unde sa afle criticii literari sau cititorii despre toate cartile bune aparute daca nu li se face reclama?
    Din lista cartilor participante se vad multe care nici macar nu se ridica la pretentiile vreunui premiu literar si poate ca asta se si vrea, sa nu exista concurenta adevarata tocmai pentru a castiga scriitorul sau cartea unei anumite edituri care "trebuie" sa iasa invingatoare. Premiul este de 10.000 de euro, nu-i de ici de colea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dacă voia să participe, o puea înscrie în condițiile concursului. din câte știu, înscrierile s-au terminat. cărțile nu sunt alese de juriu, sun înscrise de autori sau edituri.

      eu nu știu ce carte ar trebui să iasă. pot spune că topul meu de anul trecut a fost aproximativ cu cel câștigător. cum spuneam și în postul de deasupra, mi-ar plăcea ca printre cele 5 să se numere şi unul apărut la o editură obscură, de provincie.

      totuși, din câte știu, multe edituri de provincie foarte mici publică pe cheltuiala autorului, neinvestind deci după calitate.

      oricum, sunt discuții lungi despre piața editorială românească.

      Ștergere
  5. Nu stiu daca ati aflat (poate va intereseaza si vreti sa informati cititorii) exista o initiativa recenta a ziarului Romania Libera de a publica autori debutanti. Sper sa avem surprize placute...

    http://www.romanialibera.ro/statice/noua-literatura-rlevanta-309391.html


    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim
    Eu cred ca nu publicarea unei carti este problema, ci publicitatea cartii. In afara marilor edituri, nu cred ca editurile mici se ocupa cu distributia si promovarea. Astfel multe carti bune raman necunoscute publicului.

    Te contrazic, Dragos, nu trebuie sa te superi, sunt multe carti valoroase aparute la edituri mici, dupa cum exista multe carti proaste aparute la edituri mari. Cineva ti-a dat exemplul unei carti aparuta la o editura de provincie. Am citit si eu acea carte - Mireasma trandafirilor salbatici (am gasit-o pe Google si am comandat-o online, altfel nu aveam cum sa dau de ea) - si confirm - este foarte buna!! Ca ea exista si alte carti bune, ramase in anonimat, si nu este un caz singular...

    RăspundețiȘtergere
  7. Excellent post and people around the world will certainly get much through reading it. I'll come back again and again to read such articles. Life Experience Degree | Company Logo Design

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...