 |
| constantin acosmei jucăria mortului casa de pariuri literare, buc, 2012 142 de pagini broșate coperta de laurențiu midvichi |
așa era să-i spun amicului octavian (sfătuitorul meu în materie de poezie), când mi-a vorbit despre constantin acosmei, aşa că am vrut să mă conving. volumul a fost de negăsit la cărturești sau la bastilia, dar l-am găsit la eminescu. deși l-aș fi putut descărca la liber de pe elefant, aici.
studiu pentru „nud cu piciorul în groapă“
(„viața omului atârnă de un fir de păr“
îmi aduc aminte aproape în fiecare seară
scoțând cu degetele un fir de păr lung
și negru din farfuria cu mâncare) (p.23)
puțin
(sunt liniștit
mângâi cu plăcere
capul răutăților
mă gândesc la orașul
unde fumegă lăzile de gunoi
ca niște altare de jertfă
am fost furios
am tăiat gâtul
fiolelor
am strigat în oraș
- „am și eu un schelet
de ce să nu vă fie frică?“
lângă vitrine
mă opream
să-mi aranjez
puțin scalpul) (p.16)
în general, o poezie care exprimă anostul cotidian, petrecut în camere modeste, din beton, populate cu saltele, ligheane de tablă, chiuvete înfundate stârnește la prima vedere acreală, chiar respingere. dar acosmei reușește să creeze câte un eveniment prin jocuri de cuvinte și alăturări stupefiante: în cartiere se aud explozii demografice, nopțile sunt luminate feeric de pete de urină, ferestrele patrulează, prin oraș bântuie schelete metalice.
plicitisul vieții (taedium vitae) face ca gesturile și faptele să nu aibă nici o corerență, ba chiar să contrazică tema poemului. altfel spus, poemul e luarea la mișto a titlului, sau viceversa. de exemplu, odihna înseamnă mersul în piață ca să se cântărească, curriculum vitae înseamnă pârlirea unor pene de găină sau găsirea unor caramele, bucătăria e pentru cântatul la muzicuță pentru un cosaș etc.
totul pare absurd, dar și amuzant și deștept (ușor avangardist) - pe mine m-a pufnit serios râsul la metrou citindu-le. ba chiar ciclul de relatări - poeme în proză - aduc cu fragmentele postume ale lui kafka, doar că sunt mai hazoase: un copil se dă pe gheață pe voma tatălui său bețiv, altul recuperează pălăria tatălui său din șanț, un bărbat sparge geamul unui vecin de la trei, altul pune piedică unui trecător ca să cadă-n baltă, un bătrân se pișă pe el în ploaie...
(azi dimineață mergeam încet pe stradă
și simțeam cum mi se trag ciorapii
- puțin după ce am trecut de aprozar
mi-au rămas călcâiele goale în pantofi) (p.78)
amărăciune
(mi-am scos degetele din urechi
și pe urmă le-am băgat în gură) (p.59)
multă nebuneală în lumea asta - ne spune constantin acosmei - și fiecare dintre noi e cel dintâi dintr-însa. ce poți să faci decât să faci ceva, indiferent ce-ți vine?:
palinodie
(nu sunt curios să trăiesc
nici să mor -
decât să ridic două degete
ca să răspund corect
la „întrebările profunde
ale existenței“
mai bine - două degete
să mi le bag pe gât) (p.39)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu