adolf hitler despre lectură

în 1923, într-o închisoare din bavaria, la 34 de ani, adolf hitler scrie cartea lupta mea (mein kampf), în care își povestește, printre altele, autobiografia și ideile. sunt aici și câteva pagini despre lectură.

descoperim un cititor cu o perspectivă unilaterală: aceea a scopului exclusiv didactic și practic al lecturii - lectura nu are sens și utilitate decât înțeleasă astfel. hitler nu amintește de scopul emoțional al unei cărți și ne îndoim că s-a omorât după literatură beletristică.

iată citatul:
Lectura nu este un scop, ci mijlocul prin care fiecare umple cadrul pe care i l-au trasat darurile și aptitudinile sale. Fiecare primește astfel uneltele și materialele necesare meseriei lui, numai ele să-l ajute să-și câștige existența sau să servească la îndeplinirea unor satisfacții mai înalte. Al doilea scop al lecturii trebuie să fie dobândirea unei viziuni de ansamblu asupra lumii în care trăim.

Dar în ambele cazuri este necesar nu ca aceste lecturi să ocupe loc în șirul capitolelor sau cărților păstrate în memorie, ci să se însereze la locul lor ca o pietricică într-un mozaic și să contribuie astfel la constituirea unei imagini generale a lumii în mintea cititorului. 

Altminteri se formează un amestec de noțiuni dezordonat și fără mare valoare, în pofida înfumurării pe care o poate inspira nefericitului său posesor. Căci acesta crede foarte serios că e instruit, că înțelege ceva din viață și că posedă niște cunoștințe, în timp ce fiece sporire a unei asemenea instruiri îl îndepărtează și mai mult de realitate; cel mai adesea nu-i mai rămâne decât să sfârșească într-un sanatoriu sau ca politician.

Dimpotrivă, cel ce știe să citească, discerne imediat într-o carte, o gazetă sau o broșură ceea ce merită  să fie păstrat fie pentru nevoile lui personale, fie ca material de interes general. Cele dobândite astfel se înglobează în imaginea pe care și-o face deja despre cutare sau cutare lucru, o corectează, o completează, îi sporește exactitatea sau îi precizează sensul. Dacă viața pune pe neașteptate o problemă, memoria celui care a știut să citească îi furnizează de îndată o opinie bazată pe aportul unor ani îndelungați; el o supune rațiunii față de cazul nou despre care e vorba și reușește astfel să rezolve problema. 

Lectura nu are sens și utilitate decât înțeleasă astfel.
(adolf hitler, mein kampf, bucurești, editura pacifica, 1993, traducere de maria florea, pp.25-26)