4 noiembrie 2013

„contra progresului“ de esteve soler

puțin supărat pe montările anacronice din teatrele de stat, am intrat cu inima puțin strânsă în sala atelier a teatrului bulandra de la izvor. aveam încredere totuși în cei patru actori foarte tineri și în decorul negru, așa cum l-am văzut în pozele de pe site.

și am plecat încântat de un delicios joc actoricesc, pus pe gânduri de un text deștept, semnat de dramaturgul catalan esteve soler, de 37 de ani, destul de în vogă chiar și pe la noi.

în șapte episoade, rolurile pun în evidență cu umor negru și deseori absurd câteva tare morale ale societății contemporane de astăzi sau de mîine. televizorul și publicitatea care alienează, educația care devine propria ei victimă, moartea tratată cu monologuri și gadgeturi, foci care critică suprapopularea și alte teme sunt redate fără decor, dar cu un joc executat cu pasiune atât de către actori, cât și de către scaunele pe role care te amețesc.

multe felicitări lui vlad pavel (convingător în rolul omului de afaceri-profet), lui cezar grumăzescu, aidei avieriței și ioanei manciu (în ipostaza de profesoară mi-a stârnit hohote cu lacrimi). și evident, regizorului bobi pricop - toți au reușit să-mi încheie weekendul cu TEATRU adevărat, într-o montare neobișnuită.

de genul pe care-l doresc pe toate scenele românești - un teatru vizionar, proaspăt, creativ, emoționant.


despre alte două piese pe blog: năpasta de radu afrim și equus de geanina hergheligiu.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...