13 decembrie 2013

„tsukuru tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj“ de haruki murakami

8 comentarii:

  1. omul asta, murakami asta, isi merita premiul al maaaare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hm. eu nu sunt de aceeaşi părere.
      dacă aş face comparaţii, pamuk, de pildă, e mult peste, cel puţin din punct de vedere al formei, ca să nu spun de idei şi teme universale. dar mai ales, emoţie! ceea ce la japonez se găseşte mai puţin.

      Ștergere
    2. nu are emotie... as zice ca in oaia fantastica si in volumul de povestiri am simtit emotie. dar cred ca trebuie tinut cont si de raportul mai special cu emotia pe care il au japonezii. cat despre problemele generale... tot oaia fantastica le ridica la modul destul de evident, mi se pare mie.

      Ștergere
  2. O fi de la autocenzura instictiva de care dau dovada niponii?
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  3. Am mancat un n. Scuze!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa zicem ca nu merita Oscarul, pardon... Nobelul...
    Murakami nu prea are cum sa transceada ceea ce este si, mai ales, ceea ce l-a format.
    Este oglinda fidela a societatii nipone, cu insingurarile ei in mijlocul milioanelor de oameni care traverseaza in fiecare zi gara Shinjuku.
    Tsukuru isi reprima emotiile, mai putin pe cele din subconstient si din visele sale, asa cum face oricare alt personaj al lui Murakami. Inoata si spala vasele in acelasi ritm mecanic care il linisteste si il poarte dincolo de de nemultumirile vietii sale.
    Cartea asta insa nu are ca subiect emotia (nici una din celelalte carti ale sale nu are acest subiect).
    Este construita in jurul intoarcerii sale inspre punctul care i-a impartit viata in doua parti distincte si care a creat doi oameni diferiti.
    Cred ca noi il intelegem mai greu: am facut liceul intr-o perioada in care varsta ne ferea de ororile lumii din jurul nostru: nu am simtit apasarea comunismului asa cum poate o simteau cei care depasisera perioada adolescentei si a tineretii; eram fericiti cu ceea ce aveam, chiar daca nu erau decat niste hartii goale, ambalaje ale unor bomboane inexistente, atarnate intr-un brad de Craciun permanent pe toata durata anului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. emoția despre care am vorbit se referea la carte, și nu la personaj. mai precis la lipsa emoției (estetice) pe care o transmite murakami cu povestea lui. cu alte cuvinte, am impresia că citesc o relatare "obiectivă" a unui fapt divers, fără să mă implice deloc.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...