 |
sofocle
aias. trahinienele. electra.
filoctet. oedip rege.
oedip la colonos. antigona
edit. pt. liter. univers., buc., 1969
traducere de george forino
502 pagini broșate
autorul copertei neprecizat
|
dincolo de faptul tragic ca atare, la sofocle mai sunt prezente două elemente:
- poeticul - mi se pare ca sofocle are o poezie mai elaborată decât eschil (probabil și traducerea ritmată a lui george fotino - traducător al operei complete sofocliene - are aici un merit)
- un mod Aristocratic de a suporta suferința, în cazul antigonei, de pildă, prin sinucidere. căci, în cazul ei, principiile - încarnate în poruncile zeilor - sunt mai presus de poruncile (mai ales tiranice) ale puterii contingente.
mi s-a mai părut interesantă legătura dintre privat (problemele personale ale eroilor), public (puterea politică și viața cetății) și religie (zeii și ritualurile).
de pildă, în oedip rege, amenințarea cu ciumă a cetății teba e „cauzată“ de omorul ascuns al regelui oedip. deși acesta e descoperit, cetatea teba va mai suferi, cei doi fii ai lui oedip se vor război între ei (în oedip la colonos și antigona) și vor muri amândoi (întâmplare povestită și la eschil, în cei șapte contra thebei). până la urmă, dintre copiii lui oedip va rămâne doar ismena, de restul neamului se va alege praful.
aias
o piesă ciudată, metaforă despre ravagiile pe care războiul le face în mintea unor oameni, în cazul de față viteazul argian aias. în timpul luptei din troia, acesta se oftică pentru ingratitudinea tovarășilor săi atrizi care nu-i dau armele defunctului ahile lui, ci lui odiseu/ulise. așa încât, razna la cap, dorește să se răzbune și sare la omor, dar în loc de dușmani, zeița atena pe ochii-i rătăciți îi împânzește năluci, așa încât nebunul, în loc de oameni, omoară niște vaci.
când vede că și până și zeii fac mișto de el, se sinucide.
restul nu-i prea grozav, seamănă cu antigona - fra-su mortului dorește să-l îngroape, dar trufașii atrizi o interzic, să se dea jmekeri.
așa că intervine vicleanul odiseu (feblețea atenei) și rezolvă.
trahinienele
este despre finalul tragic al lui herakles. nevastă-sa, deianira e geloasă pe o tinerică aleasă de eros drept aventură pentru herakles. zice deianira:
... Vreo vină soțului
Să-i fac eu azi că-a fost de Eros săgetat?
Nebună-ar fi să fiu! Sau s-o învinuiesc
Pe-această tânără? Dar ce rău mi-a făcut? (pp.86-87)
doar că-i dă o cămașă unsă cu o licoare anti-curvăsărie. doar că licoarea i-o oferise tocmai o victimă a lui herakles, centaurul nessus. proasta, deci, va fi instrumentul de peste ani a răzbunării unei victime.
Din val l-a și izbit; prin păr, lui sângele-i
S-a scurs învălmășit cu creierii albicioși.
Ah! Ce-a țipat norodul îngrozit... (p.98)
un adevărat scenariu horror pățește herakles de la nevastă-sa. dar și de la propriul tată, zeus, ce i-a păscut o așa soartă durereoasă.
Șirag de amaruri cumplite. Dar toate
Purces-au de sus, de la Zeus! (p. 118)
filoctet
nu e o piesă ce mi-a plăcut. filoctet și-a luat-o de la atrizi, ca aias. doar că ăștia mai au nevoie de el. așa că-l trimit pe fiul lui ahile, pe neoptolem, să-l păcălească și să-i fure arcul lui herakles. doar că tinerelului i se trezește conștiința și ezită.
e nevoie de fantoma lui herakles care să-l convingă pe filoctet să se ducă dracu' la troia și să termine odată cu războiul. ceea ce se dovedește că toate aolelile lui filoctet cu durerile de picior și cu lăsatul singur pe o insulă pustie e mai mult teatru (sic!).
Sărmanul, sărmanul de mine! De chinuri
Și-amaruri zdrobit mă voi stinge
Departe de oameni, în scorbura-aceasta,
Vai mie! Să-mi caut azi hrana,
Așa cum făceam odinioară, când repezi
Săgeți azvârleam eu cu mâna-mi
Vânjoasă, eu n-am să mai fiu vreodată
În stare. (p. 243)
oedip rege - o piesă polițistă
tragedia e mai mult o piesă polițistă, în care oedip (oidypous înseamnă picior umflat), rege bengos al cetății teba, vrea să descopere cine e criminalul care l-a ucis pe regele laios, căruia el i-a moștenit cetatea și nevasta.
criminalul va fi el, dar asta va descoperi treptat-treptat, și noi alături de el, până la punctul culminant când își scoate singur ochii, cu un ac de pafta (întotdeauna m-am întrebat de ce și-a scos ochii și nu, bunăoară, și-a tăiat mâinile?) azi, să te culci cu propria mamă înseamnă incest, milf, în orice caz o perversiune plăcută, atunci ea era suprema rușine, și o-ncrengătură genealogică ce te ia de cap:
Și-așa, pe lume ai adus părinți care sunt
Și frați cu-i lor copii, copii care sunt și frați
Cu tatăl lor, femei ce și neveste-au fost,
Și mame-aceluiași bărbat... Mai mari rușini
Nici s-au văzut pe-acest pământ. (p.329)
așa că regele puternic ajunge orb și auto-izgonit în lume. cu alte cuvinte, se duce dracului. morala e cea a lui solon: nu poți zice despre un om dacă a fost sau nu fericit decât după ce-a murit.
oedip la colonos și dispariția sa misterioasă
o piesă cam ciudată. cam dislike.
chestia mișto a fost numai scena în care oedip dispare dintr-o dată, pf! fie în vreo peșteră, fie printr-o deschizătură în pământ, în lumea de dincolo. un loc secret, știut numai de regele atenei, teseu:
Că n-a pierit prin trăsnetul
Lui Zeus; nici vijelii nu s-au pornit pe mări
Să-l fi răpit. Vrun zeu l-a luat, ori s-a deschis
Pământu-n fața lui și l-a-nghițit; cruțat
De suferințe-a fost; și-așa, el nejălind,
Nici chinuit de boli, s-a dus - e uimitor -
Cum nimeni nu s-a dus. Veți crede că-s smintit. (p.414)
antigona
evident că cea mai bună piesă este vestita antigona, după numele fecioarei care, împiedicată de unchiul ei, creon, să-și îngroape unul din frați, pe polinike, se spânzură. este un duel între unchi, ai cărui mușchi vrea să-l lase pe nepotul nesuferit să putrezească - și nepoată, care nu poate să-și calce datoria zeiască de soră. puterea profană va birui, însă conștiința va „râde“ la urmă. e drept că în împărăția subpământeană a lui hades și a persefonei.
mesajul piesei este nu fiți nesăbuiți!
CORIFEUL:
Ah, chibzuința-i har zeiesc... Și cel
Cui soarta va fi dat-o-n dar va fi
Găsit și taina fericirii... Dar
Acei trufași ce-or înfrunta pe zei
Vor fi cumplit loviți... Și-abia atunci
Vor învăța a fi-nțelepți... târziu,
Târziu...când bătrânețea i-a ajuns. (p.480)
de pildă, în oedip rege, amenințarea cu ciumă a cetății teba e „cauzată“ de omorul ascuns al regelui oedip. deși acesta e descoperit, cetatea teba va mai suferi, cei doi fii ai lui oedip se vor război între ei (în oedip la colonos și antigona) și vor muri amândoi (întâmplare povestită și la eschil, în cei șapte contra thebei). până la urmă, dintre copiii lui oedip va rămâne doar ismena, de restul neamului se va alege praful.
aias
o piesă ciudată, metaforă despre ravagiile pe care războiul le face în mintea unor oameni, în cazul de față viteazul argian aias. în timpul luptei din troia, acesta se oftică pentru ingratitudinea tovarășilor săi atrizi care nu-i dau armele defunctului ahile lui, ci lui odiseu/ulise. așa încât, razna la cap, dorește să se răzbune și sare la omor, dar în loc de dușmani, zeița atena pe ochii-i rătăciți îi împânzește năluci, așa încât nebunul, în loc de oameni, omoară niște vaci.
când vede că și până și zeii fac mișto de el, se sinucide.
restul nu-i prea grozav, seamănă cu antigona - fra-su mortului dorește să-l îngroape, dar trufașii atrizi o interzic, să se dea jmekeri.
așa că intervine vicleanul odiseu (feblețea atenei) și rezolvă.
trahinienele
este despre finalul tragic al lui herakles. nevastă-sa, deianira e geloasă pe o tinerică aleasă de eros drept aventură pentru herakles. zice deianira:
... Vreo vină soțului
Să-i fac eu azi că-a fost de Eros săgetat?
Nebună-ar fi să fiu! Sau s-o învinuiesc
Pe-această tânără? Dar ce rău mi-a făcut? (pp.86-87)
doar că-i dă o cămașă unsă cu o licoare anti-curvăsărie. doar că licoarea i-o oferise tocmai o victimă a lui herakles, centaurul nessus. proasta, deci, va fi instrumentul de peste ani a răzbunării unei victime.
Din val l-a și izbit; prin păr, lui sângele-i
S-a scurs învălmășit cu creierii albicioși.
Ah! Ce-a țipat norodul îngrozit... (p.98)
un adevărat scenariu horror pățește herakles de la nevastă-sa. dar și de la propriul tată, zeus, ce i-a păscut o așa soartă durereoasă.
Șirag de amaruri cumplite. Dar toate
Purces-au de sus, de la Zeus! (p. 118)
filoctet
nu e o piesă ce mi-a plăcut. filoctet și-a luat-o de la atrizi, ca aias. doar că ăștia mai au nevoie de el. așa că-l trimit pe fiul lui ahile, pe neoptolem, să-l păcălească și să-i fure arcul lui herakles. doar că tinerelului i se trezește conștiința și ezită.
e nevoie de fantoma lui herakles care să-l convingă pe filoctet să se ducă dracu' la troia și să termine odată cu războiul. ceea ce se dovedește că toate aolelile lui filoctet cu durerile de picior și cu lăsatul singur pe o insulă pustie e mai mult teatru (sic!).
Sărmanul, sărmanul de mine! De chinuri
Și-amaruri zdrobit mă voi stinge
Departe de oameni, în scorbura-aceasta,
Vai mie! Să-mi caut azi hrana,
Așa cum făceam odinioară, când repezi
Săgeți azvârleam eu cu mâna-mi
Vânjoasă, eu n-am să mai fiu vreodată
În stare. (p. 243)
 |
| filoctet amenință pe odiseu, desen de jacques reattu (1760-1833), sursa |
oedip rege - o piesă polițistă
tragedia e mai mult o piesă polițistă, în care oedip (oidypous înseamnă picior umflat), rege bengos al cetății teba, vrea să descopere cine e criminalul care l-a ucis pe regele laios, căruia el i-a moștenit cetatea și nevasta.
criminalul va fi el, dar asta va descoperi treptat-treptat, și noi alături de el, până la punctul culminant când își scoate singur ochii, cu un ac de pafta (întotdeauna m-am întrebat de ce și-a scos ochii și nu, bunăoară, și-a tăiat mâinile?) azi, să te culci cu propria mamă înseamnă incest, milf, în orice caz o perversiune plăcută, atunci ea era suprema rușine, și o-ncrengătură genealogică ce te ia de cap:
Și-așa, pe lume ai adus părinți care sunt
Și frați cu-i lor copii, copii care sunt și frați
Cu tatăl lor, femei ce și neveste-au fost,
Și mame-aceluiași bărbat... Mai mari rușini
Nici s-au văzut pe-acest pământ. (p.329)
așa că regele puternic ajunge orb și auto-izgonit în lume. cu alte cuvinte, se duce dracului. morala e cea a lui solon: nu poți zice despre un om dacă a fost sau nu fericit decât după ce-a murit.
oedip la colonos și dispariția sa misterioasă
o piesă cam ciudată. cam dislike.
chestia mișto a fost numai scena în care oedip dispare dintr-o dată, pf! fie în vreo peșteră, fie printr-o deschizătură în pământ, în lumea de dincolo. un loc secret, știut numai de regele atenei, teseu:
Că n-a pierit prin trăsnetul
Lui Zeus; nici vijelii nu s-au pornit pe mări
Să-l fi răpit. Vrun zeu l-a luat, ori s-a deschis
Pământu-n fața lui și l-a-nghițit; cruțat
De suferințe-a fost; și-așa, el nejălind,
Nici chinuit de boli, s-a dus - e uimitor -
Cum nimeni nu s-a dus. Veți crede că-s smintit. (p.414)
antigona
evident că cea mai bună piesă este vestita antigona, după numele fecioarei care, împiedicată de unchiul ei, creon, să-și îngroape unul din frați, pe polinike, se spânzură. este un duel între unchi, ai cărui mușchi vrea să-l lase pe nepotul nesuferit să putrezească - și nepoată, care nu poate să-și calce datoria zeiască de soră. puterea profană va birui, însă conștiința va „râde“ la urmă. e drept că în împărăția subpământeană a lui hades și a persefonei.
mesajul piesei este nu fiți nesăbuiți!
CORIFEUL:
Ah, chibzuința-i har zeiesc... Și cel
Cui soarta va fi dat-o-n dar va fi
Găsit și taina fericirii... Dar
Acei trufași ce-or înfrunta pe zei
Vor fi cumplit loviți... Și-abia atunci
Vor învăța a fi-nțelepți... târziu,
Târziu...când bătrânețea i-a ajuns. (p.480)
 |
| antigona la corpul lui polinike, pictura de nikiphoros lytras (1865), sursa |
Excelenta aceasta piesa de teatru.
RăspundețiȘtergere