„elogiul nebuniei“ de desiderius erasmus din rotterdam

desiderius erasmus

din rotterdam

 elogiul nebuniei

(encomium moriae)

 ed. minerva, bpt, bucurești 2000

traducere de șt. bezdechi

 ediție de ion acsan
190 pagini broșate
autorul copertei neprecizat 

cine e erasmus și ce face?

cine se interesează de viața lui desiderius erasmus din rotterdam (1466-1536), află că activitatea sa în epoca renașterii contează mult mai mult decât această cărțulie destul de amuzantă - cel puțin pentru vremea ei. să enumerăm, pe lângă traduceri din lucian, euripide, plutarh - traducerea din greacă în latină a noului testament (publicată bilingv în 1516), pe care mai târziu martin luther o va traduce, la rândul lui, în limba germană.

această cărțulie însă, elogiul nebuniei sau cuvântare spre lauda prostiei (declamatio in laudem stultitiae) folosește un paradox: satirizează comportamentul prostesc al oamenilor folosind mijlocul retoric al declamației - mijloc retoric de a vorbi cu voce tare un text - în cazul de față, spre laudă.

de asemenea, folosind prosopopeea, erasmus pune să vorbească un personaj alegoric - pe însăși prostia.

astfel că, asistăm la discursul prostiei, care se laudă cu exemple din mitologie și din lumea reală ale manifestării prostiei.

prostia e universală și întotdeauna actuală

probabil că cel mai mare merit al cărții este acela că ne face conștienți și de prostia noastră - că, deseori, în multe momente ale vieții noastre suntem proști și noi înșine.

însă, prin mijloacele retorice ale prostiei, sunt satirizate - și deci, înfierate - mai ales obiceiurile claselor sociale din timpul său: despre proștii artiști (poeții, retorii, scriitorașii), despre oamenii de legi și dialecticienii proști, despre proștii filozofi și matematicieni, proștii teologi, nerozia și beatitudinea călugărilor, prostia principilor, nerozia curtenilor, despre episcopii, cardinalii și papii proști - încheind cu câteva sentințe despre prostie ale unor autori antici și din scriptură.

Aș putea spune că nu e nici o faptă mai de seamă pe care să n-o fi inspirat eu, , și nici o artă a cărei izvoditoare să nu fi fost eu. (p.37)

Ei bine, nu sunt oare fapte de prost să închizi ochii, să te înșeli, să faci pe orbul și să-ți faci iluzii asupra cusururilor prietenilor, să îndrăgești și să admiri chiar pe unele care-ți sar în ochi și să le socoți ca virtuți? (p.32) 

Într-un cuvânt, fără mine, , nici o societate, nici o adunare nu poate fi nici plăcută și nici statornică: poporul s-ar plictisi repede de suveranul său, stăpânul de servitor, slujnica de stăpână, profesorul de elev, prietenul de prieten, soția de bărbat, chiriașul de proprietar; tovarășii de cameră și de masă nu s-ar mai putea suferi unul pe altul, dacă nu s-ar amăgi unul pe altul, dacă nu s-ar măguli între ei, dacă nu și-ar îndulci relațiile dintre ei cu mierea prostiei. (p. 35)

coperta unei ediții spaniole

ce se întâmplă după moarte?

cel mai mult mi-a plăcut un ultim fragment, despre un subiect despre care voi fi mereu curios, acela despre escatologie creștină - ma precis, al învierii de după moarte. evident că se pornește de la dualismul spirit-trup:

Așadar, cum are să fie viața aceea din ceruri, după care sufletele pioase suspină cu atâta dor? - De bună seamă spiritul, fiind biruitor și mai puternic, va absorbi trupul, și cu atât mai ușor, cu cât, pe de o parte, odinioară, adică în viața de aici, își va fi curățit trupul și și-l va fi subțiat prin ascetism, ca să fie pregătit pentru această prefacere, iar pe de altă parte, spiritul, la rândul lui, va fi absorbit într-un chip miraculos, în acea inteligență supremă, infinit mai puternică. Astfel, întreg, va fi afară din sine și nu va fi fericit decât în măsura în care se va lepăda de eul său, pentru a gusta acea fericire de nespus ce atrage totul către sine. Negreșit, fericirea aceasta se înfăptuiește pe deplin doar când sufletele, după unirea cu trupurile lor de mai înainte, vor căpăta nemurirea. Însă cei buni la Dumnezeu, a căror viață întreagă nu e decât meditație a vieții aceleia cerești, și, oarecum, o umbră a ei, simt chiar din viața aceasta ca un pregust și o mireasmă a acelei răsplăți. (p. 158)

o carte de citit - destul de ușor - care nu e doar specifică renașterii, reformei sau umanismului european, dar și a omenirii inteligente dintotdeauna.
  

precizare asupra ediției

această ediție de la biblioteca pentru toți (cea originală, a editurii minerva) este îngrijită de ion acsan, traducător din greacă și latină, care - așa cum precizează în cuvânt asupra ediției - a preluat-o pe cea de la editura științifică din 1959. din păcate, ediția nu este însoțită de prefață, însă are un bun tabel cronologic.

mai există o traducere (probabil cea mai răspândită în ultimii ani), aparținând editurii antet. nu se precizează dacă traducerea este din limba latină - ca cea a lui șt. berzdechi - sau din limba franceză. pe net am descoperit că posibilul traducător de la antet, robert adam, este traducător autorizat din franceză - așa încât varianta a doua e mai plauzibilă.

personal, aș alege o traducere din limba originală - cum este cea a lui bezdechi. deși probabil că ne-ar trebui una nouă.

fragment din portretul lui erasmus de hans holbein cel tânăr (1530)