interesant cum se scriau biografiile la început de secol 20: pline de patimă, total subiective, fără bibliografie sau note de subsol. doar comentarii proprii asupra autorilor și operelor lor. autorul nu se teme să exagereze sau să comită câteva ipoteze false și, pe baza culturii pe care o posedă face paralelisme uimitoare.
1. observ admirația lui zweig față de puterea pe care o manifestă dostoievski față de greutățile vieții - epilepsia, ocna, dificultățile materiale - pe care le transformă în oportunități. îl compară contradictoriu cu oscar wilde care a ieșit înfrânt din pușcărie și nu s-a mai ridicat.
2. mă uimește descrierea stării paradisiace / mistice pe care o încearcă epilepticul, sunt curios de unde știe zweig asta - dar e un element esențial pentru explicarea genialității autorului rus, de unde izvorăște și dualismul său (starea de beatitudine e urmată de cea de cădere) descris în dublul, însemnări din subterană sau la anumite personaje.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu