nu demult, costi rogozanu critica blogurile implicate în premii literare ca fiind superficiale şi rizibile. e de înţeles, trebuia să-şi apere maestrul, pe nicolae manolescu.
în schimb, când pe un site cu autori necunoscuţi, canonul.net, ionuţ chiva caută să desfiinţeze un dialog epistolar dintre doi tineri poeţi, se amuză, rostind următoarea butadă: singura şansă pentru literatura română: să facă un mişto nebun, ca textul ăsta, de cam tot ce a produs în cele două decenii.
_________________________________
să analizăm puţin textul la care costi rogozanu pare că se prăbuşeşte pe spate de râs / extaz, intitulat OMFG, l-a tras curentul pe claudiu şi pe care îl aprobă, asumându-şi chiar un statement. articolul vizează un dialog epistolar public dintre claudiu komartin şi radu vancu. ce le reproşează autorul, ionuţ chiva?
1. stilul folosit: în loc de unul direct, argotic, este folosit unul literar, uşor sentimental (claudiu este foarte viu şi plastic în descripţie şi aprecieri)
- exemplu: în loc de „bă, nu mai pot de frig aici, băga-mi-aş”, komartin scrie „ceea ce mă supără este frigul ăsta pătrunzător, pe care în mansarda impunătoarei clădiri
2. referinţele livreşti: la doctor faustus
3. cuvintele mari, care trebuie întotdeauna însoţite de un "spirit critic"
- exemplu: pentru komartin, poezia « este ispăşire ».
4. laudele şi admiraţia pentru anumiţi poeţi din aceeaşi generaţie, dar şi pentru nora iuga (iubirea holistă atinge accente legionaroide)
5. apropierea de mircea ivănescu (obiceiul respingător al congenerilor de a frecventa cîte un bătrîn guru)
eliminând câteva cuvinte maliţioase, găsesc aici doar dorinţa autorului de a "desfiinţa" prin miştocăreală pe cei doi subiecţi. cele 5 reproşuri nu rezistă nici din punct de vedere moral (nu încalcă nici măcar cutume), nici logic (nu sunt date argumente de ce aşa şi nu altfel), nici măcar estetic. ele sunt doar motive de a face mişto, şi nu doar de textele schimbate între cei doi, ci, indirect, de cei doi autori înşişi.
_________________________________
astfel de lucruri se întâmplă. toată lumea cade, odată şi-odată, în capcana revărsării emoţionale, a plătirii poliţelor. ceea ce nu înţeleg este comportamentul de încurajare din partea unei persoane asumate ca instanţă valorică. or, să nu fii odinioară de acord cu "o superficialitate blogăristică", care însă promova cartea, dar să încurajezi "mişto-ul nebun", care o desfiinţează, mi se pare o dublă măsură care spune destul.
până la urmă, ce ne propune costi rogozanu? să facem mişto nebun de romanele lui filip florian, ale lui ovidiu nimigean, de cele ale lui lucian dan teodorovici, octavian soviany, de poezia lui ioan es pop sau stoian g bogdan. o şansă, ne spune criticul, prăbuşindu-se pe spate de râs. dar o şansă pentru ce? şi pentru cine? să însemne asta vreo gândire nouă de stânga care mie-mi scapă?
pe final, constat cu o neabandonată stupoare existenţa (încă!) a unor astfel de atitudini mediatice ce mie-mi amintesc de articolele lui alcibiade (corneliu vadim tudor) din românia mare a anilor '90.
fiţi mai subtili şi mai fini, domnilor literaţi! nu mai daţi cu bâta-n baltă, că ne stropiţi şi pe noi.
