Răsfoind pe-acasă un volum de conferinţe radiofonice d-ale lui Mircea Eliade*, găsesc un îndemn către cei care sunt mai mult belferi, decât intelectuali (termenul e folosit şi de Gombrowicz).
Când suntem belferi?
Eliade zice că belferul nu asimilează. Din lene, nu-şi dezvoltă o anume sensibilitate faţă de artă şi lume, nu se lasă transformat pe dinăuntru.
Exemplul 1: Sunt belfer - şi nu un intelectual adevărat (intus legere = a citi înlăuntrul lucrurilor) -dacă citesc Odiseea fără s-o asimilez şi s-o contemplu - adică fără s-o citesc şi s-o recitesc cu dragoste, cu fervoare, cu imaginaţie, fără să mă emoţionez căutând "conştiinţa teoretică a lumii pe care-o avea omul homeric"
Exemplul 2: La întrebarea mea de ce ţi-a plăcut cutare carte?, cineva mi-a răspuns că i-a plăcut cum scrie. Adicătelea, a citit belfereşte şi şi-a pierdut timpul degeaba. N-a descoperit conştiinţa vreunui personaj, n-a descoperit o viziune asupra lumii, n-a asimilat nimic, n-a rămas cu nimic de pe urma cărţii.
Şi pentru că sunt şi eu, din când în când, belfer, îmi propun să nu se mai întâmple.
_____________________
* Mircea Eliade, 50 de conferinţe radiofonice, 1932-1938, Ed Humanitas & Ed Casa Radio, Buc, 2001, p.207 Evident, Eliade merge fenomenologic mai departe, la simţirea organică şi nu estetică a vieţii cosmice de dincolo de oraş, de căutare a ritmurilor şi semnificaţiilor naturii.
* Mircea Eliade, 50 de conferinţe radiofonice, 1932-1938, Ed Humanitas & Ed Casa Radio, Buc, 2001, p.207 Evident, Eliade merge fenomenologic mai departe, la simţirea organică şi nu estetică a vieţii cosmice de dincolo de oraş, de căutare a ritmurilor şi semnificaţiilor naturii.
