aseară, după ce-am plecat de la lansarea ultimei cărţi a norei iuga, am ajuns acasă, unde lumina electrică era întreruptă. n-am plecat în vizite, ci am rămas acasă, m-am străduit să mănânc la lumina ochiurilor de aragaz, apoi în pat, am început, la lumina telefonului mobil, să mai citesc câteva pagini din viaţa lui kostas venetis. evident, fiind şi puţin bolnav - am o infecţie cu răguşală neverosimilă-n gât - am aţipit. era ceasul 10 seara.
cu câteva zeci de ani în urmă, şi bunicii mei şedeau la lampă, mâncau la lampă, lucrau la lampă. discutau, spuneau poante, fără radio sau teve, ca să le treacă timpul. închideau lampa şi se băgau în pat. poate făceau amor. aveau seri casnice frumoase.
de unde se vede că enelul mi-a dat o porţie de trecut.
Am disperat într-o seară din cauza lipsei electricităţii, nu-mi găseam de nici un fel locul prin casă...m-a frustrat teribil dependenţa asta, dar, dacă stau să mă gândesc, se poate şi altfel şi n-ar trebui să fie o dramă...pentru mine a fost, dar văd că tu ai văzut altfel lucrurile şi o să reţin pentru când mi s-o mai întâmpla :)
RăspundețiȘtergereai procedat f intelept :P
RăspundețiȘtergeremie mi-ar placea sa se mai citeask la lumina lampilor cu gaz... crek sint mai sanatoase, oricum, decit becurile astea 'ecologice'!¬
Bunicii nostri aveau lumanari Dragos, nu ochiuri de aragaz, si vorba celor care au mai comentat, lampi cu gaz. O seara in lumina calda si misterioasa a lumanarilor poate fi cu adevarat speciala... chiar si doar cu o carte pe noptiera!
RăspundețiȘtergerePe vremea lui Impu, frigul era groaznic. Cel care survenea odata cu disparitia electricitatii. Altfel, lumina lumanarilor avea ceva magic, plus ca aparitia intunericului insemna pauza la invatat ;-).
RăspundețiȘtergere