28 mai 2011

bookfestul meu dezolant

am fost joi seară la bookfest, speriat de aglomeraţia de weekend. am găsit un târg pustiu, cu oameni rari printre cărţi dese.

în ciuda crizei ce-a golit buzunarele, în ciuda celor mulţi care, când e vorba de citit, aleg cărţile "de ziar", editurile - cel puţin cele mari - nu caută să schimbe nimic: sunt aceleaşi standuri, aceleaşi blablauri plictisitoare la lansări, aceleaşi nereduceri, aceleaşi cărţi.

sunt convins că la final, toţi se vor plânge, dar nu se vor gândi nici măcar o clipă că va fi fost vina lor, că, prin puţin efort, ar fi putut fi mai bine, ci vina va fi fost întotdeauna a altora. 
inclusiv a cititorilor care nu vin să cumpere.

am remarcat reduceri faine la editura leda şi curtea veche - cărţi de literatură la 40 de lei în libărie, sunt acum la 16 lei.
şi faină iniţiativa de a ţine deschis până la ora 22:00!

io mi-am luat doar un lao she.

6 comentarii:

  1. Cred că e prima dată când nu voi ajunge la Bookfest, cumva deliberat, nu pentru că nu ştiu ce activităţi m-ar împiedica...De la ultimele două târguri am plecat cam dezamăgită pentru că reducerile erau mult prea mici, acolo unde erau, ca să justifice timpul petrecut în aglomeraţie ca să reuşesc să văd titlurile de interes de pe la fiecare editură...
    Ştiam că singura zi în care se poate respira prin Bookfest e joi, dar joi chiar nu aveam cum să ajung, aşa că urmăresc reducerile de pe magazinele online, pentru că, în ultima vreme, deşi fan înrăit al librăriei, am cumpărat multe cărţi online cu nişte reduceri bunicele :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am ajuns tot joi, tot in fuga si nu am asteptat sa gasesc reduceri atragatoare... Si asa a si fost. Cartea pentru baietelul meu nu era, asa ca am luat un Dan Lungu de la Polirom si am baut o bere la terasa din fata cu niste prieteni.
    Aceleasi pareri: editurile mari (cele doua) se bazeaza pe faptul ca oricum oamenii cumpara si fac reduceri aproape insignifiante. Slabut...

    RăspundețiȘtergere
  3. nu prea stiu daca esenta unui targ de carte este sa-ti ofere giga-reduceri.

    nici la salonul de la paris nu au fost reduceri mai deloc.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Rontziki - datile trecute, eu n-am mai cumparat carti, cum faceam in studentie, acum reducerile sunt mai mari pe net decat la targuri. m-am dus sa particip la lansari, sa mai aud vorbind un scriitor. insa dupa atatea dati, m-am saturat. nimic nou, parca e o obligatie pentru edituri sa participe si sunt luate cu forta.
    parca nu mai e o sarbatoare a cartii, cum ma gandesc ca trebuie sa fie, unde cei care scot carti sa dea ce e mai bun in ei pentru participanti.

    @Jovi - e bine ca ai baut bere cu prietenii, a fost o ocazie buna!

    @Supastaru - total de acord cu tine. cum am spus mai sus, mi-a fi dorit sa fie o sarbatoare a cartii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cam la fel l-am vazut si eu, tot joi. :) Corecta si observatia cu reducerile mai mari pe net. Eu insa doream musai noul roman al lui Murakami, nu aveam timp sa astept curierul celor de la Polirom, care de obicei sunt dezolant de inceti.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...