un vis împlinit - saltul cu parașuta

pe marginea unei asemenea experiențe, poți fabula în voie. totuși, eu voi începe cu însemnătatea acestei experiențe pentru mine, apoi cu ceea ce se întâmplă de fapt.

povestea mea

cine mă știe doar de pe acest blog își închipuie poate că stau la calculator sau cu o carte în mână tot timpul iar din când în când mai ies la vreun eveniment plictisitor. e oarecum adevărat - nu am mers pe motocicletă, până și pe bicicletă am uitat să merg iar automobilul l-am condus destul de puțin. 

dar cu parașuta mi-am dorit întotdeauna să zbor. pentru că mi-am dorit dintotdeauna să zbor.

poate și pentru că mi-e frică de înălțime. m-am urcat de câte ori am putut pe schele înalte (când am lucrat la disciplina în construcții), m-am suit în foișoare, am mers în lifturi transparente (am ieșit până și dintr-unul blocat între etaje!), am călătorit cu avionul de câte ori am avut ocazia. ca inima să-mi bubuie să se spargă iar vertijurile să mă amețească de cap. ca frica să nu-mi ucidă spiritul și visele, iar sinele să nu-mi rămână un mare necunoscut.

am fost deci încântat să accept invitația de a sări cu parașuta. evident, în tandem, cu cei de la școala de parașutism tnt brothers (membri ai u.s. parachute association). aflasem recent de existența lor și a parașutismului civil de la clinceni și mă gândeam că voi strânge cândva câteva milioane pentru a sări. dar frica mi-a sugrumat de fiecare dată dorința. și am tot amânat. până când, cu ceva emoții, m-am obișnuit. doar inima mi-era excitată de apropierea zborului și un michiduță care tot îmi șoptea - o să mori!  

sâmbătă, ora 9. sunt la aeroport. împrejmuiri îngrijite, hambare curate, personal primitor și comunicativ. nu mai am deloc emoții, dar, deși totul pare firesc, m-aștept ca ceva neobișnuit are să se-ntâmple. dar să se întâmple mai repede! mi se desemnează un parașutist ce pare mai tânăr decât m-aștept, radu ionasca (e important numele lui, având în vedere faptul că îi încredințez viața pentru 6 minute!), care face glume, și nu pare prea preocupat - ci cam cum îmi deschid eu mailurile la serviciu. mă sui în avion, unul mic, ca o conservă, în care ne înghesuim șapte persoane, unul în brațele celuilalt. ne desprindem de sol cu spatele.

coversația e la fel de înghesuită. pământul se micșorează, dedesubt, vizibil. mă cam îngălbenesc - cel puțin așa mi se spune. nu prea știu ce trebuie să fac, decât poziția în care să m-arunc. asta ca să nu uit dup-aia, îmi spune radu. mă leagă de el. 

e pe la 4000 de metri, mi se spune și se deschide ușa. sare omul cu filmarea. eu nu-l văd. un uragan de vânt rece și surd îmi taie fața. îmi scot picioarele, cum am fost sfătuit. trebuie să mă uit în sus, așa că mă în jos. frică. frică, frică. mă prind disperat de un mâner. instinctul mi se mobilizează pentru supraviețuire, nu pentru vise riscante. mâna mi se desprinde ușor. mi se face vânt. gata!

mă rostogolesc și văd cum avionul o ia cumva câș. presiunea îmi oprește respirația. și-apoi UAUU!! ZBOR CU ADEVĂRAT! unii ar spune că nu, de fapt, cad, dar ce șiu ei? cu siguranță n-au sărit, și mai mult ca sigur n-o vor face. îmi întind mâinile mele fără de pene! mă scufund în albastrul cerului, care e nu doar deasupra, ci și dedesubt. 

se deschide parașuta! radu îmi dă frânele pe mână. trag în jos cu mâna dreaptă, mă răsucesc oblic spre dreapta. văd cum peisajul de pe pământ fugea la stânga. trag cu mâna stângă, pământul o rupe la dreapta. 

dar când dau drumul la frâne, deîndată o liniște inumană mă cuprinde cu totul, de parcă îmi răsuflă în piept îngerii. încă o stângă, încă o dreaptă, iar îngerii. mă tot chinuiesc să mă golesc de gânduri, dar tot îmi scapă un gând: săracul leonardo da vinci, n-a apucat să simtă ce simt eu acuma.

huuu, e mai tare ca sexul! spun. n-ai fost la o orgie romană, vine din spate vocea lui radu. mâncare, băutură, femei cât cuprinde, îmi explică. hm, nu știe că mi-am propus deja să fac și asta.

mă apropii de pământ. văd o mașină albă, cât degetul, cum se târâie într-o dungă. visul are deci să se termine. încep să disting. mă întreb cum naiba cele câteva mișcări de parașută m-au adus așa de repede înapoi, tocmai pe locul de unde-am plecat, când desigur că avionul se îndepărtase bine. trebuie să ridic picioarele. aterizez lin, în fund. mă întind câteva clipe pe spate, copleșit de grandiosul pe care l-am trăit. 

dar totul se plătește, și-ncep să conștientizez o durere cruntă de cap, de urechi surde, de la presiune.

concluzia? cea mai tare experiență din viața mea! incomparabilă, indescriptibilă, intransmisibilă. ce-am scris eu aici nu înseamnă nimic. ci doar vorbe. iaca filmul: 

faptele

altitudinea este de cam 4000 de metri. căderea fără parașută are viteza de 200 km/h și durează cam 1 minut. parașutatul începe de la 1500 de metri și durează vreo 5 minute, dar cel de unul singur (ce implică cursuri) durează mai mult. greutatea are o foarte mare importanță. există un ceas special care indică altitudinea și timpul când trebuie deschisă parașuta.

pe toată durata zborului nu simți nici o clipă nesiguranță. 

costul unui tandem este de 650 de lei, iar cu filmare 950 de lei. pentru avansați, un salt solo e 110 lei. prețurile sunt de nivel european, ca și echipamentele. 

eu zic că merită de făcut asta o dată în viață - chit că strângi câte 50 de lei pe lună.
ideal pentru cadou. ideal contra depresiei intelectuale.

____________________________________________________________________