„lupul de pe wall street“ de martin scorsese

mi s-a părut un film slab, pe care, dacă nu ar fi fost scenele de comedie, nu l-aș fi urmărit până la final. nu pentru că „strategia“ filmului pe acumularea treptată de putere până la absurd mi-e total grețoasă, ci pentru că acestei strategii nu i-am găsit sensul. ca și cum ai mânca un tort bun, apoi încă unul și-ncă unul și-ncă unul... îi pierzi gustul de la al doilea.

bun. deci e vorba despre dicaprio care joacă rolul unui broker care își pune în aplicare „visul american“: prosperitate, ba chiar milioane de dolari, femei, orgii, droguri. și-ncă milioane de dolari, femei, orgii, droguri, și-ncă milioane de dolari, femei, orgii, droguri. ei, mai apare și un polițist acolo, o englezoaică cu ștaif... dar cam atât.

mi-au plăcut numai două scene: prima, în care maestrul broker (matthew mcconaughey) îl învață pe ucenicul dicaprio ce e important în a se îmbogăți (ați ghicit, dolari, femei, orgii, droguri), asezonate cu un ritual tribal muzical. practic, e rețeta după care scorsese face filmul. (impresionantă prestația lui mcconaughey.)

ultima scenă, în care oamenii obișnuiți (posibile victime escrocate de acest citizen kane financiar) șed într-o sală de curs ca milionarul, acum eliberat din pușcărie și trainer să-i învețe să-și fructifice potențialul pentru a avea și ei dolari, femei, orgii, droguri. privirile lor de oi fascinate de lup sunt „înduioșătoare“.

și între cele două scene, șerpuirile comice de drogați ale lui dicaprio și a prietenului său (jonah hill) mi-au amintit de stan și bran. ceea ce nu e puțin lucru.

în concluzie, dacă aș fi văzut numai aceste trei scene, aș fi considerat filmul o capodoperă. dar cu umplutura cocălaristică dintre ele, în nici un caz.  

alte impresii la cinesseur și gorzo.