„hotel grand budapest“ de wes anderson

o feerie belle epoque

foarte nimerit pentru regizorul wes anderson să-și inspire scenariul frumosului său filmul din scrierile lui stefan zweig, scriitorul austriac care, ca nimeni altul, a zugrăvit epoca ultra emancipată a imperiului austro-ungar, atât prin nuvelele lui, cât și prin adorabila lumea de ieri.

cu un stil (i)real, ușor suprarealist, intrăm în lumea apusă „bună“ a rămășițelor nobilimii interbelice, cu șiragul oamenilor ce depindeau de ea și de banii ei - hotelieri, servitori, funcționari. o lume colorată și vie, dar plină și de probleme și necazuri. spuneam că intrăm. și la final, ieșim fermecați, ca niște copii de o poveste cu feți frumoși și zâne.

există și aici un pact între regizor și spectator: wes anderson ne oferă o lume colorată, edulcorată, butaforică sau burlescă, iar noi o acceptăm în virtutea unei dorințe de a visa ceva frumos. practic, filmul acesta e un vis, construit pe o (i)realitate ideală, din care te trezești, căutând să-i găsești sensul.

povestea e a unui administrator (concierge) de hotel, undeva în austro-ungaria, un don juan pentru babele blonde ce populau hotelul, până când apare o moștenire și o fugă după avere. în decorul minunat, pictural și colorat, al peisajelor de munte. sunt o mulțime de personaje, majoritatea secundare, dar interpretate de actori de valoare, pe o panoplie serios de amuzantă.

iar alături de scenografie, acesta e meritul filmului, folosirea fiecărui actor la locul său, fie că el este willem defoe, owen wilson, tilda swinton, adrien brody, bill murray, harvey keitel, jude law. cu un ralph fiennes de zile mari, recitând poezii în momentele dramatice ale vieții, pe muzică cu arome roz de bach și l'au de panache.

de văzut musai, pentru copilul mare din tine!