dintre cele 4 comentarii la concurs, am ales comentariul evei omega,
deși mi-a plăcut și cel al roxanei. totuși, să faci liposucţie şi plastie pentru cineva, şi să fii şi ironic când povesteşti, e ceva:
„Era vara lui 2012. Ne ştiam de 16 ani, fusesem buni prieteni vreo
câţiva, din aceşti 16 ani. Alternativ, fusesem îndrăgostiţi fără
speranţă, unul de celălalt. Mai întîi el. Apoi eu. Iar într-o seară
ne-am apropiat. Şi a fost straniu, pentru că, nu ştiu cum, corpurile nu
ni se potriveau. Erau două amfore care încercau să se apropie. Două
figurine stîngace. Cu ceva burtă.
Peste cîteva luni, cu un curaj
nebun, m-am programat la o liposucţie şi ceva-plastie. Am căutat pe net
un doctor. Am găsit una pe strada Vlad Dracul. Era o femeie slabă,
aranjată bine, cu unghii lunuuungi, luungi.
După ce mi-a injectat
anestezicul, cu inhibiţia anihilată de cocktailul de chimicale, am
întrebat-o dacă mă va opera cu unghiile ălea. Da, m-a asigurat ea,
zîmbind.
Aşa că, din două amfore, am devenit o amforă şi o farfurie.
Apropierile noastre au devenit mai fireşti. Decurgeau, până la un
punct, la fel ca serile lui Oblomov, discuţii leneşe, la un pahar cu
vin, după care lucrurile se învolburau.
Schimbarea era fabuloasă.
Şi a fost şi dincolo de întâlnirile cu el. A rămas să-mi cîrpească
imaginea de sine, de amazoană care doar ascunde şi nimic nu poate arăta.
“
o rog pe eva omega ca până
miercuri, la ora 12,00 să-mi trimită adresa pe dragosbutuzea@yahoo.com,
acolo unde să plece romanul „oblomov“ de ivan goncearov.
felicitări, împreună cu mulțumirile mele pentru ceilalți trei
participanți. nu uitați! săptămâna aceasta, o altă carte de vacanță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu