„lucy“ de luc besson

cum ar fi dacă omul și-ar folosi întreaga capacitate a creierului (acceptând că folosim doar o parte)?
și cum ar fi dacă omul care începe să facă asta e o bunoacă, scarlett johansson? adică, și bombă sexy, și geniu pe deasupra.

ce să vrei mai mult? așa a vrut și luc besson și-a creat-o pe LUCY.

revenim.
ce se întâmplă dacă ne folosim tot creierașul din cutie? păi, ne arată besson, pe lângă puterile telekinetice, putem intra într-un soi de nirvana - ne contopim adicătelea cu universul - numai că nu folosim meditația (ca orientalii), ci drogurile și computerele (ca occidentalii). asta ca să-nțeleagă tot țăranul satului universal.

să nu uităm însă: pe scarlett johansson în chip de superwoman! cum are ea super-capacități, și un chip imobil, rece, de robot, care ridică în aer trupurile mafioților cu un singur deget dolofănic și manichiurat de te topești de-așa mare drag! :)

ce-i drept, poți pleca de acolo cu câteva imagini despre evoluționismul darwinist explicat copiilor (de către morgan freeman). mai pleci cu destul de mult sânge, cu împușcături (unde ești tu, jean reno?), cu dilări asiatici și - evident - cu curse de mașini prin paris.
doar efectele speciale te dezamăgesc - sunt mult sub cele din matrix sau inception.

dar pleci acasă mulțumit, poate-o visezi și tu pe scarlett johansson cum, doar cu chiloții de superwoman pe ea, te așteaptă să-ți șoptească chestii despre celule, univers, și  CPH4.