„război și pace“ de lev tolstoi - vol.1, partea 2

lev tolstoi 

război și pace, vol.1 

 (Война и миръ) 

editura venus & r.a.i., buc. 1993

 trad. ion frunzetti și n. parocescu

 414 pag. broșate

 coperta de sergiu georgescu

un roman de război

urmare de aici

Am citit, uitând de toate, istoria lui Napoleon și Alexandru. Acum, ideea de a scrie istoria psihologică a romanului lui Alexandru și Napoleon m-a învăluit ca un nor al bucuriei și al conștiinței că pot face un lucru măreț. Toată josnicia, frazeologia, demența, toată contradicția oamenilor ce-i înconjurau și a lor înșiși. (19 martie 1865, jurnal, vol.1, editura univers, 1975, p.193, trad. janina ianoși) 

aşa nota tolstoi în jurnalul său când se-apucase de război și pace. n-avea nimic de făcut, doar citea, vâna, făcea gimnastică. era boier, dar a muncit la el 7 ani. avea 41 de ani când l-a terminat. asta a făcut - a citit și-a scris.

dacă în partea întâi a primului volum, războiul e doar în conversații și-n temerile oamenilor - mai ales a femeilor (mame, soții sau iubite) - în partea a doua el se apropie insidios cu miros și umbre. mai întâi în contextul alianței austro-ruse, în care austriecii și-o iau pe cocoașă, mai apoi în contextul bătăliei de la schöngrabern, unde (cu două săptămâni înainte de austerlitz) câteva batalioane rusești, sub comanda lui bagration, resping trupele extrem de numeroase ale francezilor, pentru a avantaja retragerea restului armatei rusești, conduse de comandantul suprem, ghiujul kutuzov.

învălmășeala și haosul de la început din proaspăt formata armie rusă e descrisă prin peisaje construite prin ochii personajelor. tolstoi ia câte-un ofițer și-l descrie măturându-și privirile prin jur și filozofând dostoievskian asupra rostului războiului și a omenirii. războiul e de căcat - ar fi concluzia irefutabilă la care ajunge fiecare din cei implicați - însă dacă tot sunt în el, ia să-ncerc să fac măcar ceva, să nu mor ca boul. 

un cocktail de curiozitate morbidă, de frică, de mistică și chiar de fantastic (căpitanul tușin, artileristul, vede bătălia ca pe o poveste) se mișcă prin capul oamenilor - cel puțin al celor educați (lumpenii cu pământ între degete nu sunt de interes pentru autor). bunăoară, iată ce simte omul în fața inamicului:

Un singur pas dincolo de linia aceasta, care aduce cu granița dintre vii și morți, și dai piept cu necunoscutul, cu suferințele și cu moartea. Și ce-i acolo? Cine-i acolo? Colo, peste câmp, după copacul și după acoperișul acela luminat de soare? Nimeni nu știe, dar tare-aș dori să aflu. Groaznic e hotarul acesta și totuși aș dori să-l trec; e știut, doar, că mai curând sau mai târziu tot va trebui să-l trec și să aflu ce este de partea cealaltă a hotarului, așa cum voi afla neapărat odată ce este dincolo de moarte. Mă simt puternic, voinic, voios, îndârjit și înconjurat de oameni tot atât de voinici, de îndârjiți și de plini de viață. (p.203)

bătălia de la schöngrabern

în 4 capitole, tolstoi prezintă bătălia. un talmeș balmeș de oameni, de regimente, batalioane și escadroane, ținând piept unui număr net superior de inamici. strategia rușilor, din părți - totul la mâna Domnului, presărată cu ceva instruire și, din loc în loc, cu disciplină. și - o chestie dată-n pizda mă-sii descoperită aici de tolstoi - îndoială morală, a fiecărui individ, provocată de dilema între îndeplinirea ordinului și fuga să-ți scapi curul:

Bătuse clipa de îndoială morală, cumpăna care hotărăște soarta bătăliilor: vor asculta oare aceste gloate dezorganizate de soldați glasul comandantului lor sau, mulțumindu-se să se uite la el, își vor continua fuga? (p.268)

nicolaev vladimirovici, bateria căpitanului tușin, sursa

și două personaje importante desfășurate pe scena bătăliei: nikolai rostov, puștiul cordit - rupt, prin acest război, de viața comodă de acasă, de mămițica de tăticuțu și de palatu' - și andrei bolkonski, aghiotantul lui kutuzov, exemplu de rațiune militară și corectitudine și onoare și conflict și ciudățenie. 

nicolaev vladimirovici, prințul andrei bolkonski, sursa