virginia woolf, despre marcel proust și james joyce

Ceea ce mă izbește la Proust este împletirea unei sensibilități foarte ascuțite cu o înverșunată tenacitate. Proust scrutează nuanțele unui fluture până la ultima particulă. E viguros ca struna unei viori, și totodată diafan ca puful de pe aripile unui fluture. Presupun că mă va influența și totodată mă va înfuria la fiecare frază pe care o voi scrie. (p.89)

***

despre doamna dalloway de virginia woolf am zis aici, iar despre orlando aici.

Am terminat de citit Ulysses și îl consider un eșec. Cred că nu este lipsit de geniu, dar geniu de o calitate inferioară. Cartea este difuză și grețoasă; pretențioasă și vulgară nu numai în sensul obișnuit, ci și în sens literar. Vreau să spun că un scriitor de înaltă clasă respectă prea mult scrisul ca să trișeze, să șocheze sau să execute acrobații. Aceasta îmi amintește tot timpul de un băiețaș nepriceput se școală primară, plin de inteligență și de daruri, dar atât de conștient de sine și de egoist încât își pierde capul, devine extravagant, afectat, zgomotos, stângaci - încât îi face pe oamenii cumsecade să-l compătimească, iar pe cei severi îi înfurie. Speri ca aceasta să-i treacă cu vârsta, dar întrucât Joyce are 40 de ani, e un lucru care pare foarte puțin probabil. N-am citit cartea foarte atent și am citit-o doar o singură dată; e foarte confuză, așa încât fără îndoială că sunt nedreaptă și că meritele ei mi-au scăpat. Este ca și cum mii de gloanțe minuscule te-ar împroșca și te-ar stropi, fără însă ca vreunul să te rănească de moarte drept în față, cum se întâmplă la Tostoi, de exemplu. Dar este cu totul absurd să-l compari cu Tolstoi. (pp. 63-64)

virginia woolf, jurnalul unei scriitoare, editura univers, bucurești, 1980, traducere de mihai miroiu

cele două fotografii aparțin gisèlei freund. alte fotografii ale acesteia cu scriitori, găsiți aici.