azi, de aniversarea nașterii lui tolstoi, episodul 3 din război și pace (episoadele 1 aici și 2 aici)
o căsătorie aranjată eșuată
partea a treia este cea mai amuzantă din volumul întâi; este vorba despre o căsătorie aranjată dintre un tânăr casanova sărac și-o hâdă bigotă. evident că gagica-și pierde mințile, merge prin ceață, se clatină și are vedenii - Îi apărea și bun, și viteaz, și hotărât, și mărinimos (p. 320), ba chiar un fel de diavol:
„Oare într-adevăr acest străin, bărbat frumos și bun, mai ales bun, să fie soțul meu?“ gândea prințesa Maria și, lucru care i se întâmpla rareori, o cuprinse frica. Îi era teamă să se uite împrejurul ei; i se tot părea că stă cineva după paravan, în colțul acela întunecat: Și acest cineva era el, diavolul, și tot el era bărbatul acesta cu frunte albă, sprâncene negre și buze purpurii. (p.322)
și lui tolstoi îi face plăcere să-și arate ironiile:
Nu rochia era urâtă, ci fața și întreaga făptură a prințesei. (p.310) până și taică-su, bătrânul prinț bolkonski, recunoaște că „S-a împopoțonat ca o proastă! își spuse el, aruncând o privire furioasă spre fiică-sa. Fără rușine! Și el nici nu o bagă în seamă!“ (p.317) evident că bunul viteazul hotărâtul mărinimosul are ochi și bale doar pentru o franțuzoaică aprigă, domnișoara de companie e prințesei. și totul se termină cu bine când urâta se decide să stea, în continuare, cu taică-su, dar să-și dea viața împlinirii iubirii dintre casanova și frațuzoaică.
austerlitz
pe lângă faptul că tolstoi își povestește romanul prin ochii personajelor - ceea ce face și g.r.r. martin în cântec de gheață și foc - surpinde bine psihologia mulțimilor. există exemplul paradei militare cu tânărul țar alexandru 1, când mintea tuturor o ia razna de entuziasm: „Doamne, ce fericit aș fi dacă mi-ar porunci în clipa asta să mă arunc în foc!“ (p.349), iar înainte bătăliei Nouă din zece oameni erau îndrăgostiți, pe vremea aceea, deși poate mai puțin nebunește decât Rostov, de țarul lor și de gloria armatelor ruse. (p.362)
și mai există exemplul acelei îndoieli morale, în care soldații-și abandonează ordinele și-o iau la talpă:
Un glas înspăimântat strigă naiv: „E prăpăd, fraților!“ și glasul acesta parcă ar fi fost o comandă. Toți, auzindu-l, se îmbulziră să o ia la fugă. Gloate învălmășite, sporind din ce în ce, fugeau acum îndărăt, spre locul unde, cu cinci minute înainte, trupele trecuseră pe dinaintea împăraților. Și gloatele acestea erau nu numai greu de oprit, dar ar fi fost cu neputință, aflându-te în calea lor, să nu fii luat de șuvoiul lor, îndărăt. (p.393)
 |
lev tolstoi
război și pace, vol.1
(Война и миръ)
editura venus & r.a.i., buc. 1993
trad. ion frunzetti și n. parocescu
414 pag. broșate
coperta de sergiu georgescu
|
partea a treia este cea mai amuzantă din volumul întâi; este vorba despre o căsătorie aranjată dintre un tânăr casanova sărac și-o hâdă bigotă. evident că gagica-și pierde mințile, merge prin ceață, se clatină și are vedenii - Îi apărea și bun, și viteaz, și hotărât, și mărinimos (p. 320), ba chiar un fel de diavol:
„Oare într-adevăr acest străin, bărbat frumos și bun, mai ales bun, să fie soțul meu?“ gândea prințesa Maria și, lucru care i se întâmpla rareori, o cuprinse frica. Îi era teamă să se uite împrejurul ei; i se tot părea că stă cineva după paravan, în colțul acela întunecat: Și acest cineva era el, diavolul, și tot el era bărbatul acesta cu frunte albă, sprâncene negre și buze purpurii. (p.322)
și lui tolstoi îi face plăcere să-și arate ironiile:
Nu rochia era urâtă, ci fața și întreaga făptură a prințesei. (p.310) până și taică-su, bătrânul prinț bolkonski, recunoaște că „S-a împopoțonat ca o proastă! își spuse el, aruncând o privire furioasă spre fiică-sa. Fără rușine! Și el nici nu o bagă în seamă!“ (p.317) evident că bunul viteazul hotărâtul mărinimosul are ochi și bale doar pentru o franțuzoaică aprigă, domnișoara de companie e prințesei. și totul se termină cu bine când urâta se decide să stea, în continuare, cu taică-su, dar să-și dea viața împlinirii iubirii dintre casanova și frațuzoaică.
austerlitz
pe lângă faptul că tolstoi își povestește romanul prin ochii personajelor - ceea ce face și g.r.r. martin în cântec de gheață și foc - surpinde bine psihologia mulțimilor. există exemplul paradei militare cu tânărul țar alexandru 1, când mintea tuturor o ia razna de entuziasm: „Doamne, ce fericit aș fi dacă mi-ar porunci în clipa asta să mă arunc în foc!“ (p.349), iar înainte bătăliei Nouă din zece oameni erau îndrăgostiți, pe vremea aceea, deși poate mai puțin nebunește decât Rostov, de țarul lor și de gloria armatelor ruse. (p.362)
și mai există exemplul acelei îndoieli morale, în care soldații-și abandonează ordinele și-o iau la talpă:
Un glas înspăimântat strigă naiv: „E prăpăd, fraților!“ și glasul acesta parcă ar fi fost o comandă. Toți, auzindu-l, se îmbulziră să o ia la fugă. Gloate învălmășite, sporind din ce în ce, fugeau acum îndărăt, spre locul unde, cu cinci minute înainte, trupele trecuseră pe dinaintea împăraților. Și gloatele acestea erau nu numai greu de oprit, dar ar fi fost cu neputință, aflându-te în calea lor, să nu fii luat de șuvoiul lor, îndărăt. (p.393)
cum spuneam, prințul andrei bolkonski va fi rănit. va cădea nu doar pe spate, pe câmpul de luptă, dar și într-o zgubilitică criză de misticism:
Cum de n-am văzut până acum înaltul acesta al cerului? Cât sunt de fericit că l-am putut cunoaște în sfârșit! Da! Totul nu-i decât zădărnicie, totul nu-i decât iluzie, afară de cerul acesta fără de margini. Nimic nu există, nimic în afară de asta. Dar nici asta nu există, nu există nimic în afară de tăcere și de liniște. Slavă Domnului că este așa!... (p.396) - vezi poza de mai jos:
No offense, Dragos, dar tocmai la episodul asta aniversar ai dat-o in bara rau de tot - ai priceput gresit (in unele privinte pe dos) viziunea lui Tolstoi asupra personajului Maria. Pentru el, Maria nu este o „hâdă bigotă” - chiar daca, da, ne e descrisa ca fiind uratica (si poate mai evlavioasa, nu mai stiu, dar daca era realmente o bigota fanatica si rigida, precis imi aminteam). E in primul rand o fata buna, dar fire slaba, avand genul ala de bunatate care il face pe om exploatabil de catre altii. Chiar daca in acel capitol e pusa intr-o postura ridicola, in ansamblul operei nu e caricaturizata, dimpotriva, e clar ca e, alaturi de Natasa, personajul feminin preferat al autorului - parca citisem undeva ca modelul ei ar fi fost chiar mama lui Tolstoi.
RăspundețiȘtergereE mult de cand am citit „Razboi si pace” (prin anii '90, in secolul trecut) dar tot imi amintesc cum, intr-o scrisoare, Julie (care da, va fi caricaturizata, dupa ce dintr-o fata tanara dragutica dar banala si cu zestre moderata va deveni, dupa moartea fratilor ei in razboi, o fata batrana urata dar bogata, foarte curtata) ii pomeneste Mariei de ochii ei frumosi, iar Maria, surprinsa, se uita in oglinda si nu i se par deloc frumosi - dar naratorul omniscient ne spune ca atunci avea expresia arificiala pe care au oamenii cand se uita in oglinda, dar ochii ei chiar erau frumosi cand privea afectuos sau cadea pe ganduri sau ceva de genul asta, nu mai stiu exact.
Si nu se pune problema „să-și dea viața împlinirii iubirii dintre casanova și frațuzoaică” (adica sa moara pt asta), ci eventual sa-si dedice viata...