„ai uitat să râzi“ de bogdan munteanu

bogdan munteanu

ai uitat să râzi

editura nemira, bucurești, 2016

 142 de pagini broșate

coperta: cristian florescu, ana nicolau

un fermecător volum de povestiri 

deși a mai scos două volume de povestiri, mi-a atras atenția de-abia coperta acestuia și, desigur, titlul.

în condițiile în care sunt ahtiat după prozele umoristice.

dar o mișcare bună a autorului, căci n-am găsit chiar umorul pe care-l căutam. 

am găsit însă o carte care m-a făcut să mă simt bine:

1. în primul rând pentru că felul cum scrie autorul e impecabil. nici o scăpare a unui cuvânt, nici o eroare de exprimare - parcă avem un povestitor de stirpe scriitoricească veche, care ne povestește frumos pe limba noastră. foarte frumos.

2. unele întâmplări, deși banale și comune, te aruncă - fără să-ți dai seama - în ele. alături de personaj, mergi mai departe, cu ochii minții închiși, pășind ca pe apă pe firul îmbătător al narațiunii.


mi-au plăcut mult câteva povestiri:

• o zi cu tata: un băiețel de șase ani descoperă ce caracter mizerabil are tat-su, după ce acesta din urmă îl duce-n „lumea“ lui.

        Am sărit în sus de bucurie. Nu mi-a păsat când mama a ieșit la geam și s-aluat de noi, unde duci, mă, copilul, vrei s-ajungă ca tine? Ba chiar m-am simțit bine când tata i-a tăiat-o, vezi-ți de-ale tale, e bărbat acum, îl iau cu mine la cârciumă, doar n-o să stea toată viața lângă curul tău! Bine i-a zis tata! Ce treabă avea ea cu noi?
        Apoi tata a tras un pârț și eu m-am hlizit. M-am încordat să fac și eu unul, dar nu mi-a venit. (p. 10)

• marișca: o femeie urâtă, luată de-amoc după tinerei, e cât pe-aci să fie linșată de mulțime, după ce apare, ca violatoare a unui adolescent, într-o carte de ficțiune.
• paltonul: cum un muribund îi lasă prietenului său un palton, cu un motiv anume.
• întâlnirea: cum un tip iese la întâlnire cu o necunoscută, prilej cu care dă de emoții atavice uitate.

       M-am uitat o clipă în sus și mi s-a făcut frică - frica aia pe care o simțisem mereu în copilărie când mă trăgea bunică-mea după ea în biserică, frica aia de Tatăl nostru, de popii înveșmântați în negru, de Doamne-miluiește, de moarte și-nviere, de crucea de care trebuia să-mi lipesc buzele, îl văzusem o dată pe unul bubos pupând-o înaintea mea... Frica aia de care credeam că mă debarasasem cu trecerea anilor și de care, uite, nu scăpasem nici acum. (p. 62)

• clătite cu zahăr: unui nene îi place să asculte și să privească lumea din cafenea.

      ...Să vă spun eu cum e cu viața asta, ficiorași, te naști, nici n-apuci să belești oleacă ochii împrejur că te trezești însurat și cu un plod, doi pe cap. Și-apoi mori, bă tată, bă! [...] Da, mori, uite-așa, țac-pac! Ce să mai vorbim de visuri, de idealuri... Nu există așa ceva. Alea, împlinirile, nu vin cu una, cu două, necesită ani buni de viață, experiență. Când colo, te trezești pe la douăzeci de ani că dai de trei ori din buci și gata, s-a dus totul. Ăi bătrâni te-mpung din spate, hai, hai, însoară-te, ți-a venit sorocul, iar tu, prost grămadă, crezi că n-ăi mai pupa cât ăi trăi fofoloancă și te trezești în fața altarului cu transpirația șiroindu-ți până-n gaura curului. Apoi mai dai de două ori din buci și-ți lași aleasa borțoasă... La douăzeci de ani, bă tată, bă. Când nici nu ți-ai scuturat încă praful de pe puță, când la tine-n cap nu-i nici o rânduială, când poate încă crezi că Dumnezeu e un moș cu barbă. Ziceți, ficiorași, am dreptate sau nu? (p. 88)

• roșcovanul: un tip își construiește strategiile de luptă ale vieții după cea din copilărie, împotriva unui motan.

încă un volum excelent, ce se-adaugă - în panorama mea de povestiri românești - la cele scrise de mihai mateiu, sorin stoica sau marius chivu.