sex + comunism = china

sunt destul de intrigat acuma, după ce-am citi cartea. mesajul ei pentru mine a fost acela că, indiferent de câtă aberaţie stă în jur, ea poate fi folosită spre împlinire, chiar şi în aceea a dragostei.

evident că maeştrii prozei chineze nu pot face abstracţie de tradiţia milenară a poveştilor de înţelepciune. aşa că yan lianke se supune. tradiţia (post)modernă occidentală nu poate face abstracţie de poveşti cu sex. aşa că yan lianke se supune din nou. iar el mai ştie că are o datorie de conştiinţă, şi se supune şi acesteia. 

aşa că ce a ieşit este o poveste scrisă minunat despre despre o dragoste nebună cu sex mult şi variat, într-o lume comunistă  ce de n-ar fi nu s-ar povesti.

ordonanţa comandantului impotent dintr-o unitate militară - la fel - e sedus de soţia acestuia. urmează scene tari de sex, revoluţionar-patriotice am putea zice, căci sunt mereu împănate cu discursuri maoiste şi însoţite de sinergia noii orânduiri. se rup chiar de lume, goi puşcă, ca într-un paradis revoluţionar erotic - atât de revoluţionar că ajunge să devină contra-revoluţionar, distrugând efigiile "sacre" ale ordinii de stat.

se luptau în tăcere. ea ataca şi el o împingea, nelăsând-o să câştige nici o palmă de teren. niciodată n-ar fi crezut că ascundea o asemenea energie. vrând să termine o dată pentru totdeauna, a luat-o în braţe, a strâns-o la piept ca pe o pasăre care încearcă să zboare şi a împins-o spre pat, în care a azvârlit-o cu toată furia. în sfârşit, a pus un picior pe capul preşedintelui mao şi l-a sfărâmat scrăşnind din dinţi şi strigând;

- liu lian, eşti o stricată! denunţă-mă! cheamă garda! 

coborând-şi ochii către locul pe care-l aţintea ea cu privirea, şi-a dat seama că lupta în care tocmai se prinseseră i-a redat vârtoşenia sleită în ultimele şase zile şi şase nopţi. (p.139)

dacă veţi crede cumva că vorbesc de sandra brown aici, veţi fi ca acei comunişti chinezi care au acuzat cartea de pornografie şi insulte la adresa lui mao zedong. ar avea dreptate.

dar vorbesc de fapt că romanul e scris cu plăcere şi se citeşte la fel, aflăm multe despre clasa de mijloc chineză a epocii maoiste care voia şi ea să se-nvârtă cumva - şi aş avea şi eu dreptate. de fapt, nu ştii - e ironie sau e credo. 

toarte ca toate, dar până la urmă e o chestiune de amor.

yan lianke, în slujba poporului, editura polirom, iaşi, 2010, traducere de smaragdina bufnă şi ana zavate, 223 pagini

singurul dinescu onorabil

festivalul internaţional de literatură

în perioada 28 octombrie - 30 octombrie, se va desfăşura festivalul internaţional de literatură. e foarte mişto că sunt scriitori dimprejur, din ungaria, georgia, muntenegru, croaţia, mai puţin cunoscuţi cititorilor români - nu ne place să ne cunoaştem vecinii. 

programul este:

joi, 28 octombrie, ora 18.00 - în casa părinţilor mei

invitat special: ádám Bodor (ungaria)

scriitori din românia invitaţi: petru cimpoeşu, cristian teodorescu, varujan vosganian

vineri, 29 octombrie, ora 18.00 - istorii trăite /istorii imaginate

invitaţi speciali: zaza burchuladze (Georgia), ognjen spahić (Muntenegru)

scriitori din românia invitaţi: o. nimigean, dan sociu

sîmbătă, 30 octombrie, ora 18.00 - funcţionare în ministerul durerii

invitat special: dubravka ugrešić (scriitoare născută în croaţia, dar stabilită în olanda, la amsterdan)

partener de dialog: scriitoarea adriana babeţi

în fiecare seară, platforma nomadă THE KNOT oferă film, artă vizuală şi concert. amănunte aici.

unde? probabil tot la mţr, în fum de ţigară...

mi se pare cel mai important eveniment literar rămas la noi, că povestitorii de la şosea s-au dus anul trecut.

plagiat sau postmodernism ironic?

dacă, în ultimul său roman, harta şi teritoriul, michel houellebecq a copiat câteva rânduri din wikipedia, asta înseamnă plagiat? sau e doar o abordare ironică postmodernă vizavi de enciclopedia online?

iată scanată o pagină din roman şi urmăriţi primul paragraf: 

apoi iată cuprinsul paginii din wikipedia :

(...) la matière organique (généralement morte et en voie de décomposition avancée, telle que un cadavre, des détritus ou des excréments) sur laquelle elles ont été déposées. Les asticots sont blancs pâles, d'une longueur de 3 à 9 mm. Ils sont plus fins dans la région buccale et n'ont pas de pattes. A la fin de leur troisième mue, les asticots rampent vers un endroit frais et sec et se transforment en pupes, de couleur rougeâtres (...) 

sunt identice!

acuma, dacă era o lucrare ştiinţifică, aş fi fost de acord cu plagiatul - construirea unui titlu ştiinţific pe seama muncii altuia. dar în cazul literaturii, cum o fi?

sursa scanului şi alte exemple wikipedice 

trupul modelează conţinuturile minţii

pe lângă alte osho, mosho şi alte cărţi de pseudo-ştiinţă, iniţiere şi de auto-cunoaştere de care vai! pute piaţa de carte, rareori găseşti cărţi de popularizare a ştiinţei aparţinând unor oameni de ştiinţă. oameni de ştiinţă onorabili, cu diplome şi catedre universitare - adevărat, nedeţinători de Adevăruri supreme, ci de mici concluzii de bun-simţ, obţinute pe baza unor cercetări laborioase de ani de zile.

să nu mă credeţi ştiinţofil şi filozofob, însă aşa m-am săturat de autori ageamii, că nu mai ştiu ce să fac. mi-aduc mereu aminte de tânărul eliade fascinat de marii iniţiaţi ai lui schuré, şi de stupoarea sa când a aflat că respectivul e doar un poet amărât.

în primul rând, cartea e scrisă bine, în 2 părţi - una ştiinţifică şi una de filozofie a ştiinţei (povestea lui baruch spinoza, filozoful obscur în viaţă, celebru după moarte, autorul eticii şi a tratatului teologico-politic). autorul îl aminteşte pe spinoza pentru că găseşte în scrierile filozofului afirmări ale concluziilor sale (de exemplu, în propoziţia 17 din partea a 4 din etica găseşte imperativul autoconservării).

teoria lui damasio desparte emoţiile de sentimente. el afirmă didactic că emoţiile apar primele, în urma stimulilor (apţi emoţional) care urmăresc să păstreze echilibrul homeostatic al organismului. aceste emoţii sunt apoi "executate" de anumite zone cerebrale (hipotalamusul, prozencefalul bazal, anumiţi muşchi din trunchiul cerebral) prin eliminarea unor molecule care modifică starea organismului (destinderea muşchilor feţei - dezgust, contracţia muşchilor feţei - frică etc.).

ei bine, toate aceste modificări alcătuiesc mai departe o hartă neurală care ajunge la alte zone cerebrale (insula), responsabilă, mai departe, de sentimente: echilibrul organismului, de exemplu, produce harta plăcerii. cu alte cuvinte, starea internă a organismului contribuie la sentimentele umane. evident că la sentimente mai contribuie şi alte elemente - tiparele mentale, imaginile. 

mai departe, starea internă a organismului (semnalizată de emoţii) poate fi susţinută artificial (prin droguri) sau patologic (prin medicamente).

sentimentele sunt manifestări mentale ale echilibrului şi armoniei, ale dizarmoniei şi conflictului. (p.134) 

urmează apoi ipoteza markerului somatic ce spune că în raţionamente / luare decizii, intervine întotdeauna semnalul emoţional de "bun sau rău", ce întăreşte sau goneşte decizia. el spune că intuiţia reprezintă contribuţia biologicului în raţionament. 

în alt capitol, antonio damasio explică rolul emoţiilor sociale  (simpatia, recunoştinţa, ruşinea, invidia etc.) în crearea civilizaţiei, a eticii şi religiei. e interesantă această abordare nouă - "biologică" - a eticii.

deşi perspectiva cărţii e una exclusiv biologică, se cuvine să salutăm excursul etic al autorului, referitor la o viaţă plină de bucurie pe care trebuie s-o trăim cu ceilalţi oameni în acord cu evitarea suferinţei şi cu îmbunătăţirea regulilor sociale. 

definiţia conştiinţei (apropo de poliţist, adjectiv):

conştiinţa = procesul prin care o minte e impregnată de un referent pe care îl numim eu  şi află despre propria ei existenţă şi despre existenţa obiectelor din jur. (p.175)

 ştiaţi că viermele are 302 neuroni, albina, 95 000 iar omul are câteva miliarde?

antonio damasio, în căutarea lui spinoza, editura humanitas, bucureşti, 2010, traducere de ioana lazăr, 320 pagini
coperta de andrei gamarţ