a fi revoluționar

înseamnă a lupta împotriva foametei. nu este vorba de a ne pierde în discuții asupra faptului dacă sufletul este muritor sau nemuritor. singurul lucru pe care îl știm este că foamea duce la moarte.

pământul este împărțit în două mari grupuri: al celor care nu mănâncă, și al celor care mănâncă, dar nu pot dormi, temându-se de revolta celor flămânzi.

el padre camillo torres

despre premiul augustin frățilă

 

niște oameni s-au gândit că ar fi bine să răsplătească pe cel mai bun povestitor al cetății cu bani mulți. așa că s-au strâns ei să socotească cui să-l dea și pe cine să întrebe. dacă socoteau bine sau nu, important era să răsplătească un povestitor bun. 

alții, de pe scaune, când au auzit astea, au gândit că nu e bine. ce dacă nu s-au gândit ei primii. ce dacă na-u mai făcut niciodată așa ceva. dacă oamenii aceia vor așa ceva, s-o facă ori cum cred ei, de pe scaune, ori să nu facă deloc. ei simt mirosurile de la o poștă iar aici nu miroase bine.

așa încât, gândind că nu frumusețea e în detalii, ci urâciunea, au luat la puricat faptele, convinși de istețimea și ascuțimea gândirii lor ilogice, anume: dacă acolo există câteva lucruri urâte, atunci acolo totul e urât. 

între timp, oamenii cu fapta și răsplata s-au socotit între ei și au ales. a fost răsplătit un povestitor foarte bun. 

nu contează că și ceilalți oameni, cârcotașii fără faptă și fără răsplată, ar fi ales și ei la fel. a contat că au comentat de pe scaune și au simțit că au făcut și ei ceva. 

povestitorul a fost mulțumit, oamenii au fost mulțumiți. poate unii povestitori au fost dezamăgiți, dar fiind povestitori buni, vor ști ei să-și spună povestea în anii următori. 

întrebarea rămâne: ce vor face oamenii căutători de urâciuni?

până una alta, felicitări povestitorului lucian dan teodorovici pentru cei 10 000 de euro primiți.

premiul goncourt 2012

jérôme ferrari a primit anul acesta premiul Goncourt pentru romanul "predică despre căderea romei".




















într-un sat corsican, doi tineri se întorc de la studii să facă dintr-un bar modest "cea mai bună lume posibilă." contra lor se va pune infernul, reactivând răni din trecut. autorul scrie somptuos şi exigent.

clasamentul meu la "augustin frăţilă"

• viaţa lui kostas venetis de octavian soviany - 5
• matei brunul de lucian dan teodorovici - 4
• fem de magda cârneci - 3
• emoţia de mirela stănciulescu - 2
• ploile amare de alexandru vlad - 1 (voi scrie curând despre)

a fost destul de grea alegerea pentru mine, pentru că au fost romane bune. e-adevărat, nici unul nu a avut vreo sclipire, care să mă facă să spun ăsta e romanul anului, de departe!

dar poate anii viitori, cine ştie! 

am auzit deja opinii despre romanul emoţia, cum că nu şi-ar fi meritat locul între cele cinci de mai sus. oricum, mie nu mi s-a părut un roman rău, dar nici nu le-am citit pe celelalte 54. a fost alegerea juriului profesionist, pe care şi-a asumat-o. eu mă bucur că am citit romane bune şi că am avut o frumoasă surpriză cu fem.

„emaus“ de alessandro baricco

alessandro baricco 
 emaus 
(emmaus)
 ed. humanitas fiction, bucurești, 2012 
traducere de gabriela lungu
 162 de pagini broșate 
coperta de angela rotaru

există un singur întuneric pentru toți 

alessandro baricco, autorul minunatului roman mătase și al rechizitoriului contra societății postmoderne recidivează cu acest roman (penultimul) apărut tradus recent la humanitas fiction - emaus.

este un roman al tinereții, al pierderii adolescenței și al trecerii în maturitate, un roman despre părinți și copii, dar mai ales un roman despre credința catolică și lumea profană. 

povestitorul și trei prieteni de-ai lui - luca, bobby și sfântul - sunt catolici și au fost crescuți de părinți în credința catolică, dar mai ales într-o lume „aleasă“:

suntem contra, suntem diferiți, suntem nebuni. ne scârbește ceea ce le place altora și prețuim ceea ce alții disprețuiesc. inutil să mai spun că asta ne galvanizează. creștem cu ideea că suntem niște eroi, nu iubim armele, nici violența, nici lupta brutală. suntem niște eroi-femeie, din cauza felului în care intrăm în luptă cu mâinile goale, întăriți de o candoare infantilă și invincibili în ordinea noastră de o modestie iritantă. ne târâm printre roțile dințate ale lumii cu fruntea sus, dar cu pasul celor din urmă - același pas scârbos de umil și de hotărât cu care Isus din Nazaret a străbătut lumea în toată viața lui publică, stabilind dincolo de o doctrină religioasă, un model de comportament. (p.92-93)

coperta ediției italiene

dar fluturii albi și mari, făcuți să strălucească în întuneric, se dovedesc a fi niște molii mici și oarbe. cei trei nu sunt pregătiți pentru viața profană și cad unul câte unul, după o simplă partidă de sex. va trebui - evident - ca ultimul (povestitorul însuși) să fie salvat tocmai de fata considerată păcătoasă. ca în povestea din emaus, când de abia după ce stau la taifas, discipolii își dau seama că au vorbit tot timpul cu Isus, eroul nostru află că, fiind atent la gesturi trecătoare și momente de uitat, poți pierde esența. 

o poveste frumoasă, ciudată și tristă. scrisă simplu. o perspectivă multiplă asupra tinereții din fiecare dintre noi, asupra modului cum avem grijă de sufletul nostru. numai și numai prin ceilalți.

dezamăgitoare coperta ediției românești, ce pare reclamă la un parfum sau coperta unei reviste glossy. și-apoi, mai e și nepotrivită - andre, personajul feminin, e blondă.

ps. tocmai am aflat că în italia, baricco e un fel de coehlo (asta apropo de ierarhiile la modă). mie, unul, mi se pare mai sus. chiar dacă nu până la un emilio gadda sau dino buzzati.