Aflu că Copiii din miez de noapte a câştigat încă un premiu legat de Man Booker Prize, ceea ce înseamnă că englezii - cititorii cică au votat online - îl consideră cel mai bun "produs" literar din ultimii 40 de ani - şi asta dacă acest premiu înseamnă valoare literară.
Sunt oarecum mirat, imposibil să nu mai existe alte cărţi mai bune tipărite în limba engleză.
Spun asta pentru că am citit Copiii... când a apărut tradusă de Radu Paraschivescu, prin 2000 parcă - era prima traducere din Rushdie -, şi mi s-a părut tare calchiată după Toba de tinichea a lui Grass, ultima muuult mai bună, esteticeşte, cel puţin.
Mi se pare că nu neapărat cartea a fost în discuţie, ci persoana scriitorului, un adevărat brand literar englez, şi nu numai, extrem de "la modă" după condamnarea ayatollahului Khomeini.
Să nu fiu înţeles greşit, nu spun că Copiii... nu e o carte de valoare, însă Iris Murdoch, bunăoară, mi se pare că e o scriitoare engleză mult mai bună. Mă mai gândesc înainte a spune ceva despre Coetzee sau Ishiguro...
Oare să ne aşteptăm la Nobel, sau, din contră, acest premiu e în compensare?...
PS: Să recitesc oare romanul, poate mi se va părea mai bun?





