Eveniment literar - saptamana viitoare

Să vedem cum o să iasă. Abia aştept să pun întrebări dintre cele mai provocatoare, să iau autografe, să scriu aici impresii. S-o cunosc pe Juli Zeh, al cărei roman tocmai îl citesc şi-mi place.

Plus ce s-o mai ivi...

Link aici.

Dilematicul Dragoş

Am avut o mare bucurie să scriu acum într-o revistă de demult pe care o apreciez mult - Dilema veche - mai ales că-i a lui Pleşu.

De asemenea, în aceeaşi revistă, întâlnesc două afirmaţii pe care le-ar fi spus Nicolae Manolescu:

1. X-ulescule, dacă eu nu vreau să exişti, nu exişti. Dacă eu nu te bag în Istorie, ai dispărut!

2. Dacă noi, criticii literari, nu vă băgăm în seamă cu toată literatura voastră online, voi nu existaţi.

Hm!
Şi a fost o vreme când îmi plăcea mult de Manolescu. Acum cred i-ar trebui măcar un Martin Walser.

Să presupunem că...

... mai ai trei luni de trăit. Şi timp să mai citeşti/reciteşti doar trei cărţi. Care-ar fi acelea?
Eu aş reciti:
1) Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche;
2) epistolele pauline;
3) pagini alese de mine din Proust (din În căutarea timpului pierdut).

Leapşa merge la următorii: luciat, ionuca, adrian ciubotaru, white noise, cezar, sebastian, anda grarup, capricornk, mayuma, cinabru, palimpsestul, silviu, anaayana, gramoşii, pantacruel, arthur, lorin, oompa, raul etc.

Impresii de Paris 1

1) Bun venit în Franţa! Aşa m-a întâmpinat poliţistul de frontieră. S-a uitat la buletin, apoi mi-a zis că e posibil să fie fals, deci iată-mă om onest în România, infractor în Franţa. M-a lăsat la urmă (navetiştii în trening treceau ok pe lângă mine), m-a dus într-o cămăruţă şi s-a pornit nu să mă interogheze, nu să mă bată, nu să mă caute şi-n fund, ci să-mi analizeze buletinul cu tot felul de scule. Norocul meu că aveam permisul de conducere, care era în regulă. Ce nu era în regulă era că Poliţia Constanţa îmi emisese un rebut de carte de identitate. Iată incompetenţa românească urmărindu-mă şi peste graniţă. În fine, am fost până la urmă şi pe la consulat, am rezolvat-o oarecum. Mie-mi place să cred că ochelarii mei de ‘telectual şi franceza mea jmecheră mi-au convins nevinovăţia.

2) Am intrat în vorbă cu un librar care, apropo de România, ştia desigur de Eliade şi de Cioran (la început nu înţelesesem ce treabă avea unu' Sioràn), dar nu de Cărtărescu şi Filip Florian (care se pare că nu e tradus în franceză).

va urma

Je vais à Paris!

C'est ma première fois.

Excepţional!

După uimirea cu Degete mici şi dezamăgirea cu Băiuţeii, iată c-a sosit vremea căderii în extaz cu Zilele regelui.

Cum să scrii despre români cât mai neutru, dar şi tandru?

Cum să reînvii o epocă fermecătoare, dar tainică pentru cei mai mulţi?

Cum să spui că viaţa e frumoasă - oricând şi oriunde?

Iei un străin, un tânăr intelectual neamţ şi-l aduci în România principatului lui Carol I. Aici, îi dai un motan, Siegfried, şi-i descrii viaţa. Romanul.

Cu drumul către principate, cu lumea de-aici, cu Podul Mogoşoaiei, cu Lipscanii, cu pace, cu război, cu politică, cu bârfe, cu alcovuri, cu bune şi cu rele... Cu multe tâlcuri şi tâlcuiri, cu secrete, despre care nu aflăm de e bine sau rău să le ţinem pentru noi, mai ales dacă-i privesc pe alţii.

Romanul e scris impecabil, imaculat, Flaubert, cronicarul Cartaginei ar face spume citindu-l. Romanul e scris cu inteligenţă, cu amor faţă de sunete, miresme, mângâieri de lucruri, cu străluciri de ironie fină.

Un roman aşteptat, cu miză estetică/artistică uriaşă ce confirmă încă de la primele pagini. Un roman ce va lăsa o umbră aurie pe literatura, asemenea epocii pe care o tuşează. Un roman ce concurează fără pic de ruşine cele mai frumoase romane străine, nu mai zic de cele româneşti. Păzea, Cărtă! E posibil să se nască, asemenea mateinilor de odinioară, cine ştie, filipinii. Eu unul, mă gândesc să devin.

PS. Am o oarecare dilemă asupra rolului motanului în carte. Ia rolul lui Onufrie? E singurul martor, păstrător al tainelor? El e singurul mistic, cu-ale lui psalmi adresate oamenilor/ binefăcătorilor? Excelentă găselniţă, dar pentru ce? Să fie ceva ludic?... O să mă mai gândesc. Şi mâine e o zi.

Filip Florian, Zilele regelui, Polirom, Iaşi, 2008, 270 pag.