Impresii de Paris 3

(continuare de aici şi de aici)

A doua zi am pornit să descopăr casa lui Balzac, idolul studenţiei mele. Am găsit-o destul de greu, pe strada Raynouard nr.47, dar a meritat.

Grădina a fost minunată, plină de frunze colorate de toamnă, se vedea chiar turnul Eiffel, şi era plină de şcolari ieşiţi să-şi mănânce sandvişul:

La poalele ei, am trecut pe una dintre cele mai înguste străduţe din Paris (în prelungirea străzii Marcel Proust), pe ea chiar era să mă lovescă un alergător.

Înăuntru am găsit un interior modest, cum m-am aşteptat de altfel de la un om fugărit destul de des de creditori. Una din camere era populată de câteva sute de personaje din Comedia umană:

Şi pentru că e un blog de chestii livreşti, uitaţi-vă la două personaje din Moş Goriot:

Din acelaşi cartier:

Fluturele negru al lui Ruse se vede alb

Poate şi sub efectul cărţii proaspăt citite, ieri a fost o zi faină.
La serviciu a fost super!
Apoi am ieşit şi l-am întâlnit la un bar pe Filip Florian (cu care am dat mâna) – super din nou!
Un student de 21 de ani mi-a povestit despre Călăuza şi Solaris ale lui Tarkovski (cred c-aşa se scrie)... – tânăra generaţie e super!
Am terminat Soni de Andrei Ruse (prima şi ultima carte de la Tritonic, pentru că are o mulţime de greşeli redacţionale) – despre care voi scrie în continuare.
*
Deşi nu pot spune că-l simpatizez foarte pe autor, a scris o carte grozavă. Soni. Pe care o promovează direct şi personal, ceea ce înseamnă că în primul rând crede el însuşi în ea. A creat chiar o acţiune bloggeristică, la care, evident, sunt părtaş.
Deşi colega de serviciu căreia i-am povestit despre mi-a zis că subiectul cărţii seamănă cu cel din Veronica se hotărăşte să moară, sunt convins că această carte e mult mai bună.
Întâmplător, subiectul are ca premisă cam ceea ce întrebam eu într-o leapşă: Dacă mai ai câteva luni de trăit (Sonia are şase luni - cancer la stomac), ce faci?
Dar cealaltă premisă e cu adevărat importantă pentru roman. – Ce face ea acum, cum se raportează ea la lume?
Şi cartea începe să curgă. Super!
Începe să vadă altfel oraşul, să simtă altfel pulsul lumii şi al propriei vieţi, altfel oamenii – un vânzător dintr-un sex shop, un rocker chitarist minor, chiar Andrei Ruse are o legătură cu personajul! – viaţa se schimbă. La fel şi noi, cititorii.
E multă furie în carte, care devorează tot – motto-urile sunt din Kerouac, Welsh, Palahniuk, chiar Ovidiu (furios şi el la vremea lui) – ca viermele din stomacul personajului. Stilul e simplu, firesc, colocvial, sincer.
Iată un citat:
"nu contează ce e dincolo sau dacă e ceva. contează ce e aici! contează ce e acum! eşti viu şi nu te sperie faptul că nu vei fi aşa, ci că alţii vor fi în continuare.
pe tine te vor roade viermii.
peste tine se vor planta panseluţe. moartea, conceptul de moarte, aşa, simplu, gol, nu înseamnă nimic.
cel mai bine înţeleg lucrurile-astea oamenii ca mine, care trăiesc într-o semiexistenţă ciudată, oamenii care nu sunt nici vii, de-a binelea şi nici în totalitate morţi" (p.129)
Cartea totuşi nu e foarte tragică – viermele se transformă în fluture. La lumina dragostei, desigur. Numai că la Andrei Ruse, fluturele e negru - Pentru mine, fluturii vor fi întotdeauna albi.

Nu-i o capodoperă, dar e carte captivantă, care te pune pe gânduri (autorul are doar 23 de ani!) şi te scoate din cotidianul nostru searbăd.

Mie mi-a plăcut.

Andrei Ruse, Soni, Ed Tritonic, Buc, 2008, 256 p

Later edit: Cartea are si un trailer:

Reabilitarea livrescă a Adevărului

După gafa cu colecţia de lux James Clavell, Vintilă Corbul şi alţi scriitori de mâna a doua, cotidianul Adevărul are o surpriză livrescă pentru cititorii tineri sau cei bibliofili:

De mâine, joia, alături de ziar, va apărea o colecţie de 100 de volume (foto), la preţul de 9,99 lei fiecare. Primele două cărţi – Notre Dame de Paris de Victor Hugo şi volumul întâi din Marile speranţe de Charles Dickens vor fi oferite gratuit.

Vor urma:

- al doilea volum din Marile speranţe

- Un yancheu la curtea regelui Arthur de Mark Twain

- Ion de Liviu Rebreanu

- Cărţile junglei de Rudyard Kipling

- Ultimul mohican de J.F. Cooper

- Anna Karenina (2 volume) de Lev Tolstoi.

Alţi autori: Walter Scott, Jack London, Henri Charriere (cu două volume din celebrul Papillon), H.B. Stowe (cu volumul Coliba unchiului Tom), Sven Hassel (cu Gestapo), Bram Stocker (cu Dracula), Gustave Flaubert (cu Doamna Bovary) sau Emily Bronte (cu La răscruce de vânturi).

Trebuie să recunosc că, spre deosebire de volumele de la Cotidianul, astea arată mai bine. Copertele cică sunt ecologice (?). Traducerile cred că sunt cele clasice, nici gând unele noi. E bine şi aşa!

Pif-iada

Dacă nu trebuia să citesc romanul, n-o făceam din două motive:
1) are 650 de pagini
2) am citit acum zece ani primul roman fractalic al autorului, ce m-a plictisit îngrozitor.
 
Dar acum, mi-a plăcut.
De ce?
Iată:
 
Autorul are o minte sclipitoare. În plus, e tânăr. Şi-n alt plus, e filolog; adicătelea, e versat într-ale scrisului.
Căci:
 
Dacă te plictiseşti de acţiunea trepidantă a cărţii, în genul lui Dan Brown, te răcoreşti cu pagini memorialistice, chiar autobiografice (da, dragi critici, e vorba de autoficţiune), scrise foarte bine, ironic şi cu stil, în genul Explorărilor în comunismul românesc.
 
Mesajul principal al cărţii este că păstrarea memoriei (şi asumarea ei) înseamnă singura existenţă autentică. 
În genul (ce vreţi, îmi place cuvântul) lui Eco, sunt adunate în roman referinţe dintre cele mai livreşti, chiar ştiinţifice, într-o neverosimilă realitate paralelă.
 
Ia să enumăr câteva: găseşti economişti ai minţii ce stăpânesc lumea, afli despre blocatari, în strânsă legătură cu bloteria naţională, chiar cu bloggerii. Ţi se zice să te fereşti de naniţi şi de novocaină, chiar de anticari, al căror şef, Nicolae Scurtu, e mai ceva ca Ceauşescu.
Te enervezi când afli că Proust a murit în accident de tren iar Poe de holeră, că Luchian e de fapt chinez (Lu Chian), că personajul principal are sexul curbat, înclinaţii homoerotice şi venerează degetul mare de la piciorul iubitei mai ceva ca pe maica precistă. Care prietenă, când se-nfurie, se duce în bucătărie şi mărunţeşte portocale, de miroase toată casa a lacrimi şi portocală.
 
Nu ştiu dacă stilul e impecabil (el e motorul, zice Manolescu), aşa cum zice Luminiţa Marcu în prefaţă (apropo cine e Luminiţa Marcu?). Dar nu ştii cum te trezeşti că romanul s-a terminat, adică l-ai citit, 650 de pagini în cap.

Ion Manolescu, Derapaj, Ed Polirom, Iaşi, 2006, 650de pagini

Impresii de Paris 2

(continuare de aici)

În prima zi, după păţaniile din aeroport, nu s-a mai întâmplat mare lucru, m-am cazat la Hotel (în Montparnasse), şi m-am preumblat aiurea prin oraş (centru). Am văzut Notre-Dame-ul, Sena şi celelalte obiective turistice arhi-cunoscute/vizitate.

M-au impresionat următoarele:

- metroul vechi

- mulţimea de negri

- curăţenia de peste tot

- ştiinţa de-a face comerţ

- băutura scumpă.

Sus: Cea mai vestită catedrală din Paris. Lângă statuia lui Carol cel Mare era o boschetăriţă...

Sus: O instituţie publică ceva...

Sus: Mi-ar fi plăcut să învăţ aici...

va urma

Câteva...

Ieri am fost la lansarea Rubik-ului de la Facultatea de litere. Îmi place cum se promovează copiii ăştia, în frunte cu Simona Popescu - peste tot: pe la Festivalul de literatură, aseară, va fi la Gaudeamus, fac şi un party "Rubik" pe 24 noiembrie...

*

Am văzut ieri la Cărtureşti la patru lei (Polirom) Conştiinţa lui Zeno de Italo Svevo, o mare carte, excepţională după părerea mea. Nu înţeleg de ce nu a fost epuizată în câteva tile de la apariţie... Asta spune multe despre cultura livrescă a cititorilor români...

*

Diseară, în Club A, îşi lansează şi Andrei Ruse romanul Soni. Nu l-am citit, dar am auzit de bine. Poate ajung.

*

La invitaţia lui Andrei Roşca, duminică voi "modera" un eveniment Bookblog - Booktalks - la care invitat va fi universitarul Ion Manolescu. Aşa că mă tot lupt cu 600 de pagini de Derapaj...