Ştire academică

Aflu de la White noise că Premiul Academiei pe 2006 a fost luat de Mirii nemuririi de Radu Aldulescu.

Mă bucur, pentru că mie mi-a plăcut, deşi - recunosc - are unele imperfecţiuni...

Dar decât Cimpoieşu... :)

Buzzati pe scenă

Aseară mi-au desăvârşit frumuseţea serii nişte montări excelente ale unor povestiri (fantastice, desigur) de Dino Buzzati.

Amuzante, cu mici stângăcii scenografice, dar cu un car de talent.

Unde? La etajul 4 - Pod - al Casei de Cultură Grigore Preoteasa.

Au, desigur, şi blog.

Marketing editorial

Una dintre cele mai frumoase cărţi citite în ultimii ani este Cititorul a lui Berhard Schlink. Din păcate, cartea e epuizată la Polirom, în schimb tocmai s-a făcut un film cu Kate Winslet şi Ralph Fiennes . Motiv pentru Random House să republice cartea. La noi Poliromul ce mai aşteaptă?

Later edit - am aflat ca Poliromul asteapta coperta de la cei ce fac filmul. Misto! Deci o reediteaza.

Ce-mi voi cumpăra în iarna asta?

Anul acesta îmi voi mai cumpăra următoarele cărţi pe care abie le-aştept:

- la Rao, Binevoitoarele lui Jonathan Littell (scriitor american de origine evreiască, a scris în franceză şi locuieşte în Spania - evident, nazişti, evrei şcl.) Cartea a luat în 2006 Premiul Academiei Franceze şi Goncour (am vrut s-o iau în franceză, dar sunt touşi vreo 700 de pagini). Traducerea e a lui Vasile Savin - probabil bună - de care-am văzut chiar O iubire a lui Swann (sic!) la noua Univers şi tot aici traduce la colecţia Cotidianul.

- tot la Rao va apărea o ediţie nouă de Opere alese GOETHE cu traduceri noi - cea a lui Jean Livescu şi-a Sevillei Răducanu pe care-o am n-are scrierile ştiinţifice şi cele autobiografice.

- la Nemira a apărut Poarta lui Frederik Pohl, o carte tradusă mai demult la noi, dar pe care n-am găsit-o atunci.

*

Mă hotărâsem să nu mai iau cărţi, dar iată că nu mă pot lăsa de-acest viciu îngrozitor... Mă-ntreb ce voi face cu cărţile adunate pân-acum, dacă nu voi avea copii... (Într-o vreme mă gândeam să le donez pe toate.)

???

Nu ştiu ce să scriu despre-această carte. Zău! E-al doilea Doctorow pe care-l citesc (după Cartea lui Daniel), primul pe care-l şi termin.

E scris bine, cu sfătoşenie, are acţiune, parfum de epocă, intrigă poliţistă (ceva în genul Trilogiei lui Auster, însă mult mai slab, după mine, Auster avea schimbări existenţiale, tensiuni, luări prin surprindere, etc.)

Dar. Labirintul apelor nu străluceşte prin nimic. N-are un anumit zvâc care s-aprindă colo, un neuron, de la care să-ţi rămână aroma. 

America începuturilor. O dispariţie misterioasă. O investigaţie detectivistică. Bani. Corupţie. Mistere ştiinţifice.

Ceea ce-i iese bine - cum bine se spune pe coperta 4 (am început, vai, să citez de pe coperta 4!) - e atmosfera New York-ului, ce şerpuieşte nevăzută printre pagini.

Un autor, deja clasic. Habar n-am de ce. Zău!

E.L. Doctorow, Labirintul apelor, Ed. Rao, Buc, 1999, trad. Simona Neagu

Deloc literatură

Evident, am aflat multe biografisme "auto-ficţionale" ale autorului, mi-am regăsit unele amintiri şi frustrări din propria copilărie şi pubertate - ceea ce mi-a plăcut.
Evident, m-am amuzat cu sinceritatea dezarmantă, pe alocuri chiar cinică, a personajului/autorului - ceea ce mi-a plăcut.
Am râs de-a dreptul la unele faze, de pildă cea legată de sfaturi practice despre cum să săruţi mi-au produs hohote în plin metrou.
Evident, am citit-o repede, în 2 zile, are un limbaj simplu , uneori de lemn (autorul şi-a dat licenţa în oracole de liceu, cum aflăm de la prefaţator), ironic asumat kitschios - ceea ce mi-a plăcut.
Am recitit O călărire în zori (prima oară am făcut-o aici) şi-am găsit-o (ca şi Cărtărescu, sic!) excepţională (ca şi ultima parte a povestirii din Poveşti erotice româneşti) - ceea ce mi-a plăcut.
Surprinzător însă - per ansamblu - şi asta cu siguranţă din cauza îmbâcsirii din ultima vreme cu subiecte legate de copilăriile fericite din ceauşism - vezi Orbitor, Travesti, Băiuţeii, Muzici şi faze, Regele alb, chiar Exuvii şi Derapaj - nu pot spune că mi-a plăcut.

Dar am citit Luminiţa, mon amour, cu care Cezar "se scoate" din plin. Şi aştept să-şi găsească timp pentru a scrie ceva şi mai bun, de care, atât cât îl cunosc eu, cu siguranţă că e capabil, şi mai mult decât atât.

Cezar Paul-Bădescu, Tinereţile lui Daniel Abagiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, 203 p.