Chestii PROUSTeşti 4

Nos désirs vont s’interférant, et dans la confusion de l’existence, il est rare qu’un bonheur vienne justement se poser sur le désir qui l’avait réclamé. Marcel Proust*

Pentru c-aşa cum zice Proust, fericirea rareori se potriveşte dorinţelor noastre, îmi fac fericiri mici :
Mă bucur, de fiecare dată când mă plimb noaptea pe-afară, de lumina lunii,
M-amestec printre oameni şi le caut frumuseţea,
Merg prin librării şi anticariate, unde răsfoiesc cărţi pe care nu le voi citi niciodată,
Fixez mirarea necunoscuţilor când mă surprind zâmbind tot timpul,
Merg prin ploaie,
Renunţ deseori - la timpul vieţii mele, la gânduri, la obiecte,
Scriu aici, chiar dacă n-am chef întotdeauna –
__________________________
*À la recherche du temps perdu, Editions Gallimard, 1999, p.391, texte établi sous la direction de Jean-Yves Tadié

Cinéma de merde

Cum îmi plac sălile de cinema vechi, ador să văd filmele aici şi nu la mall (unde miroase a floricele râncede/ciorapi nespălaţi). Aşa c-am fugit să văd Entre les murs (În clasă??) la Patria – cinematograf central, pe Magheru!
Casiera-mi zice:
- N-am să vă dau rest la un milion de lei. Iar sala nu e încălzită!
Mai trebuie să spun că m-am enervat şi mi-am băgat... banii-n buzunar?
Săptămâna trecută, joi seară, m-am gândit să văd acelaşi film la Europa. Neaşteptat, cinematograful, cică european, era închis iar spectacolul suspendat.
Mi-am băgat din nou.

Habar n-am cine conduce ROMÂNIAFILM sau cine administrează aceste cinematografe, dar io i-aş da afară pentru că, vizavi de orientarea spre client, mănâncă pâinea degeaba.

A dispărut Pif

Nu ştiu ce a însemnat pentru alţii revista Pif (decât pentru Ion Manolescu) – însă pentru mine a însemnat foarte multe.
A însemnat primul meu contact cu Banda Desenată, cea profesionistă, de volum – exista şi la noi în Luminiţa, Şoimii patriei şi Cutezătorii vreo două pagini...
A însemnat primul contact cu imaginaţia (nu ştiam franceză).
A însemnat primul contact cu istoria şi cu aventura – Fanfan, Rahan etc.
A însemnat primele mele desene, apoi primele Benzi Desenate făcute de mine.
A însemnat prietenii legate şi desfăcute datorită/din cauza acestei reviste.
A însemnat primele mele achiziţii pe bani sau pe obiecte.
A însemnat un univers al copilăriei.

Care iată, acum a dispărut. A devenit legendă...

Teama de aproapele

Îmi place tare mult să mă joc cu copiii, care nu se sfiesc de apropieri si atingeri, de mirosuri şi murdărie.
De asemenea, nu-mi place, dar nu mă feresc ca de ciumă de cei mai în vârstă cărora – mai ales în aglomeraţie – le place să intre-n tine ca o boală.
În schimb, am remarcat un lucru – că cei mai tineri au oroare de atingeri.

Mi s-a intâmplat, mai ales în călătoriile mele dese cu autocarul la Constanţa, să m-aşez lângă vreo studentă sau lângă vreun student şi, cum scaunele sunt strâmte, să fiu nevoit s-ating din greşeală pe aproapele meu de călătorie – fie pe genunchi, fie pe umăr. Şi-i simt pe toţi cum se strâng în ei ca un arici, parc-ar vrea, dac-ar putea, să iasă pe geam. Ba ştiu pe cineva care, atinsă find, îi vine să-l omoare de-a dreptul pe celălalt.(Evident, nu mă refer în nici un caz la gesturile asumat sexuale.)

Şi stau şi mă întreb ce-i cu tinerii? Să fie timiditate, pudoare sau lipsa de experienţă socială?

Ce scriitori am ratat noi, cititorii românii?

În timp ce noi, românii, citeam realism socialist şi stăteam la coadă la Cel mai iubit dintre pământeni, să recunoaştem scene tari de ceauşism – pe-afară proza lua noi forme şi noi conţinuturi.

America-l avusese pe Pynchon, Roth, Burroughs, nabokov, Barthelme, când noi încă ne extaziam la Faulkner şi Salinger.
Latinii trecuseră peste Cortazar, Fuentes, Onetti, Borges – noi juisam la Marquez.
Germanii comentau de zor pe Grass, Walser, Lenz, Botho Strauss, Handke – noi glosam pe Thomas Mann şi Hermann Hesse.

Pe-afară ceea ce se traduce acum la noi ca prospături sunt deja clasici. De unii, mari nume scriitoriceşti, cititorul român cultivat nici n-a auzit: Peter Handke, Peter Høeg, Uwe Johnson, Jorge Semprun, Primo Levi, Dürrenmatt, Mahfuz, McCarthy, Narayan etc.

Când om termina de tradus recuperările, ca să trecem, cu adevărat, la traducerile literaturii „la zi”?

140 de ani

Ştiaţi că anul acesta se împlinesc 140 de ani de la publicarea romanului Educaţia sentimentală a lui Gustave Flaubert? (1869)

Cu această ocazie, aseară, m-am apucat s-o încep din nou, cu gândul că poate de data aceasta o şi termin.

Este una dintre lacunele mele literare.

Poate am noroc şi m-apuc şi de altele, să recuperez.