se ia ideea borgesiană a celuilalt – Nora A şi Nora B –, apoi un fapt divers – un viol urmat de un raclaj asupra unei ţigăncuşe de 10 ani. apoi se amestecă, cum spune scriitoarea însăşi (sau cealaltă) toate întâmplările proprii cu cele ale ţigăncuşei.
n-aş putea să povestesc ce mi-a plăcut, pe unii – pe femei mai ales (o persoană deja mi-a confirmat) le va şoca tema sfârtecării pruncului nenăscut filmul lui mungiu mi s-a părut mic copil faţă de carte:
palma foarte mică, foarte albă, cu degetele desfăcute a făcut pleosc în ligheanul de tablă aşezat pe burta mea, plin de măruntaie înotând în zemuri, pe care-l ţineam, cum stam întinsă pe masa din sufragerie, cu degetele încleştate de margini. Erau şi câteva instrumente mari de metal înăuntru, linguri ciudate, cleşti, cuţite curbate cu lame tăioase, şuruburi lungi, ace... genunchii mei ridicaţi semănau cu două oi legate de picioare de-a dreapta şi de-a stânga butucului, tresărind din când în când nu de frică, de oboseală (p.6)
poate că e fapt femeile sunt violatoarele, nu bărbaţii. Femeile cu burţile şi buricele la vedere, cu inelele agăţate de buze, de nări, de sprâncene, de sfârcurile ieşind nevinovate din bluză, întotdeauna ca din întâmplare, de picioarele ridicate cu genunchii îndoiţi, agăţate de coapsele băieţilor pe peronul metroului. (p.72)
ba da, mi-a plăcut onestitatea autentică – fără rezerve, întotdeauna fără rezerve, cum spune ea însăşi, a autoarei. frazele curg limpezi, solilocviu în genul molly bloom, ce pare nici măcar retuşat, une poetique de l’inachevement.
ps. dar tot sexagenara şi tânărul mi-a plăcut mai mult!...
nora iuga, hai să furăm pepeni, ed polirom, 2009, 209 p.
