reclamă la volvo?

ăştia precis s-au inspirat din postul meu despre livrescul nud :)

rafturi pentru cititoare

două evenimente

1.
miercuri la casa scriitorilor am fost la cenaclul lui claudiu komartin, institutul blecher, unde am citit (am venit târziu, deci n-am ascultat) două texte, unul de ioana bogdan şi altul de radu vancu.

am citi cu atenţie câteva fragmente din romanul ioanei bogdan. am înţeles că, până a veni eu, n-a plăcut nimănui. sincer, mi-au plăcut două fragmente despre un bătrân într-o biserică la înmormântarea nevestei lui, precum şi în cel despre moartea ei. sincer m-a emoţionat, chiar m-aşteptam să aflu mai multe despre viaţa celor doi bătrâni. dar n-a fost să fie, romanul era despre o existenţă banală a unei femei la fel de banale ce scrie la fel de banal, în căutarea autenticităţii.

la un moment dat, s-a spus că venind cu un fragment de roman, nu-ţi dai seama de "anvergura" romanului. eu zic că, dacă iau de pildă un fragment de nabokov sau chiar de flaubert, îmi pot da perfect seama despre calitatea romanului, sau cel puţin al scriiturii. şi să nu mi se argumenteze că pentru un prim roman, ca cititor trebuie să fii condescendent - citind texte slabe, îmi pierd din timpul vieţii degeaba! şi chiar nu mă interesează/impresionează efortul scriitoricesc. eu citesc doar rezultatul final.

cât despre radu vancu, îl mai citisem demult, pe club literar, aflasem că e bun prieten cu mircea ivănescu, dar la cenaclu nu ştiam lucrurile astea. în fine, am avut timp să-mi placă următorul fragment din ciclul sebastian im traum:

sebastian în vis e aşadar artistul. dar şi dogmatistul. e goldmund şi narziss, adrian şi serenus, barbarul şi kavafis. e kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „pistis sophia”. e jorge de burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von trier, cu michael şi prince şi goethe şi schiller incubi şi sucubi în „thriller”. e trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul frank o’hara citind „dicţionarul mara”. sebastian în vis e ucenicul sebastian şi împieliţatul năică. faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică...

2.
joi am fost la poeticile cotidianului lui răzvan ţupa, unde a vorbit vasile ernu despre ultimul lui volum, ultimii eretici ai imperiului. am plecat cu ideea că salvarea - temă dragă mie -, dacă nu vine prin religie, poate veni şi prin literatură/poezie.
păcat că participanţii au fost destul de puţini, s-a citit ahmatova, celan...

tinerii romancieri americani

pentru că mi-am promis că voi citi mai multă proză scurtă, nu puteam să scap această antologie a ceea ce americanii consideră că e mai bun în literele lor scurte.

cine mi-a plăcut?

un prim tânăr autor american este kevin brockmeier, a cărui povestire papagalii m-a impresionat mult - în genul povestirilor simple, parabolice de pe urma cărora e imposibil să nu rămâi cu ceva:
într-un oraş cu oameni care cântă, se naşte un mut. nu poate cânta ca ceilalţi, dar îşi cumpără nişte papagali care să vorbească/cânte în locul său. ce se întâmplă cu papagalii când mutul moare, nu divulg, dar finalul e minunat. (începutul povestirii, aici.) abia aştept să se traducă ceva de acest autor - scurtă istorie a morţilor sau adevărul de spre celia.

anthony doerr scrie o super-povestire despre nefericirile unui cuplu ce vrea copii şi nu reuşeşte. nu zic decât că e super-faină şi-aş fi scris-o pe toată să râdeţi şi voi, cu un strop de tristeţe în colţul gurii!...

olga grushin are un stil uşor vetust, clasicizant.

dara horn are un fagment plin de ironie din romanul ei all other nights (primul capitol aici), despre un tânăr evreu din războiul de secesiune ce are o misiune foarte grea - să-şi ucidă un unchi. mi-ar plăcea să citesc romanul, cum mi-a plăcut şi fragmentul paştele evreiesc la new orleans. o atmosferă perfect restaurată a sudului, în răspăr ironic faţă de cea a margaretei mitchell.

uzodinma iweala scrie o povestire despre un adolescent negru care-şi descrie universul său îngust, al părinţilor şi al singurului său prieten mort zhou. o uimitoare maturitate estetică descinde din povestirea băiatului. cred că voi pune mâna şi pe fiarele n-au patrie.

jess row povesteşte despre răspunsurile la întrebările vieţii ce zvâcnesc în tinereţea fiecăruia. pentru unii se topesc şi rămân doar umbre, pentru alţii ele devin vrez şi sacrificiu. într-un campus american, un islamist îşi trăieşte credinţa şi-i aprinde povestitorului o flăcăruie de îndoială metafizică.

karen rusell se întreabă, singura din lume, ce s-ar întâmpla dacă preşedinţii americani s-ar încarna în cai, adunaţi într-un grajd. o povestire scrisă splendid! eroul e un cal bălţat, cu ciuf auriu şi o uitătură saşie, rutherford hayes, iar prima lui doamnă e o oaie oarbă. şi să te ţii! :)

maile meloy vorbeşte despre două cupluri care ies din plicitseala vieţii râvnind unii la alţii chiar de crăciun. un fapt divers, dar surprins cu o psihologie fină. puternic vizual, puternic atistic.

concluzie

paradoxal pentru cultura post-post modernă blazată, aceşti scriitori tineri scriu excelent, şi ce mi se pare important e că au mesaje foarte manifeste, universal umane. deşi au saituri proprii şi sunt conectaţi la contemporaneitate, se întorc la rădăcinile prozei.

mi-ar plăcea ca toţi cei ce se-apucă de scris proză de pe la noi să citească antologia, să vadă că unii au trecut demult de la mizerabilisme, blazări şi experimente literare...

şi nu sunt de acord cu prefaţatorul că tema etnicităţii creează elementul de tensiune în povestiri. eu nici n-am simţit-o...

***, antologia granta, cei mai buni tineri romancieri americani, editura leda, bucureşti, 2009, traducere colectiv, 412 pagini
coperta iulian frăţilă

truism

hm!
ajung să trăiesc truisme ca acela că implicarea în anumite activităţi literare/sociale (aseară la recitiri, mâine la institutul blecher, poimâine la poeticile cotidianului etc.) îmi ia din alt timp - al cititului, al blogului, al vieţii private...

cât de mult ne costă alegerile pe care le facem!

un roman (necunoscut pe la noi) splendid

mirare:
când văzui că editura rao iniţiază o serie de autor delibes, mă gândii ce i-a apucat, căci în celebra lor colecţie opere xx, apăruseră thomas mann, camus, woolf, hesse etc.
dar delibes??
de unde până unde?
şi-ncă tradus de una dintre cele mai bune traducătoare de la noi din spaniolă, tudora şandru mehedinţi!

aşa că nu mă codii să pun mâna dintr-un anticariat pe prima ediţie (din 1970! la 4 ani de la apariţie!) a romanului cinci ore cu mario a lui miguel delibes. capodopera scriitorului, cică.

aşadar:
avem un monolog. şi-atât. al unei dame văduve pentru soţul său, mario, de-alături din sicriu. despre toată viaţa ei. un fel de molly bloom, dar mai structurată.

basmul că la căsătorie ai fost la fel de nevinovat ca mine să i-l spui lui mutu, drăgălaşule, şi tu încă "să nu-mi mulţumeşti, a fost mai degrabă din timiditate", timiditate pe dracu, de parcă nu v-aş cunoaşte, voi bărbaţii, toţi la fel, se ştie, şi tu, dă-i cu stângăciile tale, erau cea mai bună dovadă, muzică divină!, adevărul e că între un om pierdut şi unul decent există oarecare diferenţă, şi că, în fond, mai rămâne ceva demn în voi, şi asta iese la iveală când vă căsătoriţi, asta-i totul. virgin tu! dar crezi că asta mi-a făcut deosebită plăcere? şi nu c-aş spune că eşti un vicios, nici vorbă, dar aşa, din când în când câte-o uşurare... apoi la madrid, când am făcut voiajul de nuntă, m-ai umilit cum nu se poate mai mult, cât dispreţ, recunosc că eram speriată, de frică de copii, dar ştiam că trebuie să se-ntâmple ceva aparte, credeam că măcar o singură dată, pe cuvânt, şi aş fi fost resemnată, îţi jur, fie ce-o fi, dar tu te-ai culcat şi "noapte bună", ca şi cum te-ai fi culcat în pat c-un jandarm, Doamne, atâta reţinere, că nici lui valen nu i-am povestit, şi tu ştii că eu lui valen îi spun orice, ea nu-i ca esther, că esther, deşi prietenă dintotdeauna, e altceva, mult mai puţin înţelegătoare, nici nu suderă comparaţie cu valen, şi sunt lucruri dintr-astea, niţeluş picante, care la ea nu merg, se ţine de modernă şi citită, nu e altceva decât o învechită, eu mă gândesc de foarte multe ori că v-aţi fi înţeles bine, că sunteţi ca sacul şi peticul, scumpule, făcuţi după acelaşi calapod. lui esther îi pari inteligent, că citeşte ca şi tine cărţi de-astea greoaie, ciudate, pe care nu le înţelege nimeni; (p.99-100)

nu e cine ştie filozofie, ba chiar aş zice că din contră, este un anumit bun simţ, o experienţă a vieţii - mi-a amintit de piaţa diamantului de mercè rodoreda - în contrast cu meditaţiile socio-filozofice intelectuale.

convinge-te odată, mario, intelectualii cu ideile lor fistichii sunt toţi nişte încurcă-lume, pe jumătate ţicniţi, cred că ştiu totul, dar singurul lucru de care sunt în stare e să facă zâzanie, singurul, ia aminte, şi să-i scoată pe săraci din minţi... (p.128)

e o plăcere cititul cărţii, miguel delibes ăsta scrie splendid, cu mută ironie, glumă şi har, eu am intrat repede în carte, greu e prologul, dar cum intri în confesiunea lui carmen (menchu) gata, nu te mai poţi lăsa. cred că voi mai citi ceva de delibes. adică sigur!

miguel delibes, cinci ore cu mario, editura univers, bucureşti, 1970, traducere de odette mărgăritescu-lungu şi alexandru d. lungu, 264 paginicoperta de ioana dragomirescu

cartea e retradusă la rao. şi disponibilă aici.