prin barcelona (2). cu gaudí și picasso

un turn din sagrada família și casa gaudí din parcul güell - schițe proprii © dragoș c butuzea

antoni gaudí

gaudí este arhitectul de geniu al barcelonei, creatorul câtorva clădiri de referință, dar și al parcului güell și mai ales al catedralei-simbol a barcelonei, sagrada família.

în stilul său ondulat, parcul e plin de vegetație mediteraneană, combinate cu construcții din piatră, ceramică sau sticlă, stalactite sau stalagmite, coloane sau alei.

mi-a plăcut cel mai mult casa lui gaudí, roz, încadrată perfect în peisaj. nu m-am abținut să o desenez, de pe banca din față. nu pot spune prea multe - nici cuvintele, nici chiar imaginile nu pot reda frumusețea de pe colina el carmel.

intrarea în parcul güell

trencadis - mozaic din cioburi sparte de faianță - de pe speteaza băncilor circulare

sagrada família

picasso

muzeul picasso este de fapt un palat din orașul gotic care mi-a plăcut atât de mult. am dat peste el întâmplător, plimbându-mă pe străduțele încântătoare.

am găsit aici mai mult operele de început ale pictorului, din perioada academică, „clasică“, cu peisaje și tablouri de gen. apoi din perioada de după călătoria la paris, unde se văd influențele impresionist-moderniste (începuse chiar un tablou pointilist!). intrarea în muzeu, 11 euro.

cel mai mult mi-au plăcut picturile de pe vasele de porțelan, cu pești, bufnițe, porumbei sau ființe mitologice.

apoi m-au distrat enorm jocurile de abstractizare ale tabloului lui velasquez, las meninas. nu m-am putut abține să nu desenez câteva în moleskine - modul meu personal de a nu uita cele vizitate.   

schițe după primele încercări cubiste ale lui picasso © dragoș c butuzea

 încercări cubiste după las meninas © dragoș c butuzea

 iată un exemplu de joacă cubistă:

las meninas de velasquez (wikipaintings)

las meninas de picasso (wikipaintings)

știință și caritate - prima mare lucrare academică de picasso (wikipaintings)

prin barcelona (1). cu „marina“ lui carlos ruiz zafón

„marina“

fidel ideii de a vizita un oraș sub ghidajul unui scriitor, l-am ales pe carlos ruiz zafón să-mi fie ghid prin barcelona. i-am citit entuziasmat umbra vântului - despre care am scris aici -, acum 8 ani, pe care-am recomandat-o și împrumutat-o tuturor. așa încât m-am apucat și marina (mai subțirică) pe care-am luat-o subraț prin orașul catalan.

povestea începe cu un tânăr licean, aflat la un internat, căruia-i place să hoinărească prin cartierul sarrià, unul dintre cartierele de nord-vest ale barcelonei, înspre muntele tibidabo. aici, e atras de o casă de unde, urmărind o pisică, pe numele ei kafka (așa cum va afla mai târziu), va pătrunde în secretele unei familii.

o va găsi aici pe marina, o tânără ce locuiește aici cu tatăl ei, un pictor ratat. fata, dornică de aventură, îl duce pe eroul nostru, oscar draí, într-un cimitir vechi, cimitirul sarrià.

am căutat destul de mult cimitirul, ascuns printre case, și zidit cu pereți înalți. l-am găsit până la urmă, însă era din păcate deja închis. i-am putut fotografia doar aleile înguste de acces și câteva vecinătăți.

 

aici, în acest cimitir, tinerii oscar și marina o urmăresc pe o femeie în negru, mascată. apoi ajung în piața sarrià:

urmărirea continuă, și iată aventura vieții lor. prilej cu care - veți ghici - oscar și marina au o poveste de dragoste, prima din viața lor.

secrete din trecut, monștri, cyborgi, nemuritori, răzbunări crunte formează țesătura romanului, în care cei doi nu mai sunt doar spectatori, ci devin chiar actori principali. 

am mai descoperit și alte locuri, de pildă teatrul liceu de pe ramblas:

dar mai ales cartierul gotic, datorită căruia m-am îndrăgostit iremediabil de barcelona, mai abitir decât parisul. 

desigur că mai aveam locuri de văzut, dar trebuia să mai văd picasso, gaudí, tibidabo, montjuic. despre care voi vorbi în posturi viitoare. 

cât despre roman, nu pot spune că mi-a displăcut, deși finalul mi s-a părut ușor neverosimil, ca dintr-un film american. deși nu are happy end. în fine, poate mi s-a părut astfel și pentru că l-am citit pe bucățele, cu ochii-n primprejur. și poate pentru că l-am comparat cu umbra vântului, scris imediat după marina.

seri bucureștene cu scriitori străini

ich mit dem deutschen schriftsteller saša stanišić

am ocolit anul ăsta bookfestul.

în schimb, am ales câteva lansări și lecturi publice ale câtorva scriitori de limbă franceză și germană ce-au vizitat bucureștiul. am mers să-i ascult citind în limba originală din cărțile lor, apoi să-i ascult povestind despre cărți, despre ei și despre literatură, în general.

joël dicker

scriitor elvețian, autor al romanului adevărul despre cazul harry quebert (despre care am scris aici). romanul a câștigat premiul pentru roman al academiei franceze și premiul goncourt al liceenilor - și este prima traducere într-o limbă străină. un eveniment pentru piața editorială românească, dar neîndejuns promovat de editura trei - astfel încât, dacă nu aflam de la traducătoarea romanului, ana antonescu, scăpam evenimentul. la cărturești.

am descoperit un autor tânăr, de aproape 28 de ani, chipeș, neinhibat, vorbind cu ușurință despre experiența lui de scriitor. a scris 5 romane refuzate de editori, până să publice acest roman cu care a dat lovitura.

jérôme ferrari 

scriitor premiat cu cel mai prestigios premiu din franța, premiul goncourt, în 2012, pentru romanul predica despre căderea romei. la librăria franceză kyralina, l-am ascultat pe scriitor vorbind - între două tinere frumoase graseind franțuyește - despre legătura lui cu filozofia (este profesor de filozofie, iar în roman există referințe la sfântul augustin și leibniz), cu corsica și cu literatura în general. un om cam trist - ca filozofia -, ca și romanul. 

mi-a făcut plăcere să fiu singurul cititor român care i-a pus o întrebare, „salvând“ astfel onoarea „tăcută“ a publicului. ceea ce mi-a adus o dedicație personalizată. 

autorii de limbă germană

vineri seară, headsome communication și câteva institute culturale au adus opt scriitori de limbă germană, la humanitas cișmigiu: 

- saša stanišić (cum repară soldatul gramofonul, polirom, 2007 - despre care am scris aici)

- cătălin dorian florescu (jacob se hotărăște să iubească, polirom, 2012 - am scris aici) 

- katharina hacker (suflete pustii, rao, 2011), 

- jan koneffke (cele şapte vieţi ale lui felix k, humanitas, 2007)

- christian haller (muzica înghițită, polirom, 2004)

- joseph winkler

- jolanda piniel

mi-a plăcut s-ascult fragmentele în germană, citite de fiecare. mai ales că patru dintre scriitori aveau personaje din românia (jan koneffke a vorbit chiar în românește, fiind căsătorit cu o româncă). mi-au mai plăcut, de asemenea, moderatorii, ce n-au căutat să iasă ei ei în evidență și să vorbească mai mult decât scriitorii. doar translatoarele mi s-au părut depășite uneori, de situație. 

la final, am fost luat prin surprindere și emoționat de cătălin dorian florescu care mi-a dăruit maseurul orb, într-un soi de „ceremonie“: ca de la scriitorul „ideal“, la cititorul „ideal“. 

în plus, foarte bucuros să-l cunosc în carne și oase și să vorbesc vreo 5 minute cu saša stanišić, cu care corespondez de vreo 6 ani. onorat că prima mea fotografie împreună cu un scriitor a fost cu el.

unde fugim din românia?

am vorbit ieri cu un prieten. spunea şi el că s-a săturat. că ar pleca. l-am întrebat: "unde?" a trebuit să admită că nu ştie exact "unde".

în realitate fuga asta nu presupune că ştim noi locul, tara, poporul ăla minunat spre care tindem. în fapt, fugim pentru a fugi. fuga în sine devine un soi de împlinire, de sens. ne vom amăgi că am reuşit. că am fugit! vom fi foarte dispuşi să nu vedem mizeriile de acolo, din ţara în care am fugit, pentru că vom avea nevoie să ne justificăm, la nesfârşit, fuga. ne vom strădui să vedem doar ceea ce merge bine acolo. şi vom vedea. 

ne va reuşi. ne va reuşi ceea ce aici nu ne iese. practic, fugim de incapacitatea noastră, ba chiar de indisponibilitatea noastră cronică de a mai vedea dacă şi aici (mai) e ceva de plăcut. 

în schimb, vom fi mai îngăduitori faţă de aberaţiile ţării de adopţie, pentru că este insuportabil să accepţi, de fapt, că tocmai de acele aberaţii (sau de variante ale lor) ai fugit din propria ţară. asa că vom mitiza fuga noastră. o vom umple de sens.

dar undeva, în sinea noastră, vom şti mereu că a fost doar o fugă. poate că, într-adevăr, uneori asta chiar este singura soluţie. ultima. 

să fim oneşti, însă: cînd ne privim în oglindă, chiar putem spune că le-am epuizat pe toate celelalte?

aserţiune de silviu dancu

lire, proust

vin scriitorii nemți și francezi!

la bookfest, este organizată acțiunea „trei țări – aceeaşi limbă“ -  adică cea germană. de miercuri până duminică, la târg, se vor discuta despre aparițiile editoriale din germania, austria și elveția.

la standul comun vor fi prezenţi autori din toate cele 3 ţări, iar vineri seară aceştia vor citi şi discuta cu publicul la librăria humanitas cişmigiu.

sâmbătă seară, la club control, vor cânta muzicieni din viena și berlin - textor și mieze medusa
& tenderboy.

unde aș vrea s-ajung?

• miercuri, la ora 19:00, dianei 4, lectură a laureatului goncourt 2012, jérôme ferrari, din romanul premiat, predică despre căderea romei, pandora m, 2013

• vineri, la ora 19:00, librăria humanitas cişmigiu -  9 autori de limbă germană vor susține un maraton de lectură, alături de moderatorii rodica binder şi horaţiu decuble. nu știu dacă vor fi respectate temele de discuție, dar voi fi bucuros să-i văd de-aproape pe uwe tellkamp (turnul, curtea veche, 2013), katharina hacker (suflete pustii, rao, 2011), cătălin dorian florescu (jacob se hotărăște să iubească, polirom, 2012), jan koneffke (o iubire la tibru, humanitas, 2007), christian haller (muzica înghițită, polirom, 2004), julya rabinowich, joseph winkler, jolanda piniel, saša stanišić (cum repară soldatul gramofonul, polirom, 2007).