„rude divine“ de murivale (vasile mureșan)

intru pentru întâia dată la galeria căminul artei de lângă biserica enei. din afară nu e nimic din ce are să m-aștepte înăuntru.

înaintez pe culoar. o senzație copleșitoare de culori vii, depuse pe panourile compozite dintr-o parte și din alta.

ajung în sala rotundă și o emoție primară, provocată de culoare, îmi taie răsuflarea și mă lasă mut. nu zic nimic. privesc, filmez, mă învârtesc în loc și ascult cântece gregoriene. mă simt în altă lume.

din fiecare tablou, indiferent de temă, mă privesc mii de ochi, din portrete tușa(n)te, înecate în culorile curcubeului. fel de fel de oameni, unii morți, alții vii, îmi atrag privirea, așa cum pesemne i-au atras-o, în realitate și pictorului.

teme biblice, majoritatea inspirate din michelangelo, se amestecă cu lumea lui murivale, plină de flori și căței, într-o singurătate tristă, în care numai Dumnezeu parcă mai poate s-o umple. printre crini, plutind prin culori, apare insinuant silueta unui bărbat gol, când călarind un inorog, când îmbățișând o lavandă, când ascuns sub o umbrelă, când luptându-se cu îngerul. mereu rătăcind în căutarea Lui.

pentru că e acolo, dincolo de jocurile picturale sau de temele religioase sau culturale, o lume interioară ca un rug, trădată de tușeurile groase și furibunde ale artistului. rugul acela îi dă un sens vieții și, dacă avem noroc, ne putem încălzi și noi, privitorii. 

cel puțin pentru pentru o vreme.   

***

am mai scris despre murivale aici.

din presa internațională, mai multe despre excentricul pictor, s-au scris în ziarul american huffington post, aici. 

„garsoniera din pădurea de macarale“ de dan chișu (video)

„sfânta rusie“ de alain besançon

cea mai grozavă carte despre rusia pe care-am citit-o!

alain besançon 
sfânta rusie 
(sainte russie) 
editura humanitas, bucurești, 2013
traducere de vlad russo
165 de pagini broșate
coperta de angela rotaru

dat pe spate, în urmă cu 17 ani, de alain besançon prin istoria ideilor iconoclaste descrisă în imaginea interzisă, am început curios cartea aceasta, proaspăt apărută la humanitas, despre rusia. și am găsit cea mai grozavă carte despre această țară.

discipol al lui raymond aron (conservatorul „spectator angajat“), filozoful francez alain besançon face parte dintre gânditorii care pun la temelia specificității rusiei nu istoricismul, ci ideologia, așa cum toynbee punea la baza civilizațiilor religia. în cazul de față, ideologia „mincinoasă“: de la cea mistic-ortodoxă, la cea comunistă și mai recent, la cea democratică.

neamul rusesc e îndumnezeit

prima idee cu care istoricul și filozoful francez începe cartea este ideea ortodoxismului, alipit pe ruși destul de târziu. dar primit cu asemenea fervoare și cu o asemenea sinceritate, încât [rusia] se socotește pe sine drept țara cea mai iubită de Cristos și cea mai binecuvântată (p.53).

un aspect important semnalat de besançon este unul ce ține de doctrină. este unul ce diferențiază doctrina ortodoxă de cea catolică - acela al îndumnezeirii. această doctrină presupune facultatea supranaturală a fiecărui om de a-l vedea pe Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt. grigore palamas numește această facultate lumină necreată: cel ce o vede are conștiința că e lumină și că vede o lumină distinctă de orice făptură (p.32), asemenea schimbării la față de pe muntele tabor. prin ea, fiecare om poate deveni deveni asemeni lui Isus Cristos.

fără cunoștințe dogmatice - analfabet fiind în majoritatea sa covârșitoare - și cu multe superstiții, poporul rus s-a lăsat condus încă de la începuturi de călugări, care l-au inspirat și reprezentat. el „s-a lipit“ de ortodoxie sunt prin două elemente: icoana și liturghia. 

dacă prin icoană, Cristos este mereu prezent în căminul rusesc, liturghia îi oferă rusului o lume sacră paralelă cu cea reală și-l apropie de ceruri: sub cupola ortodoxă, care este mai joasă, care adună și reunește, simți că locuiești în casa Tatălui, după uniunea realizată între uman și divin, după cum spune serghei bulgakov. 
forța emoțională ține loc de cunoaștere. în general, preoții au un bagaj teologic și filozofic sărac, dar li se cere să săvârșească liturghia în chip ireproșabil. creștinul trăiește pe două planuri: ca înger în biserică, iar pe pământ, ca om a cărui atitudine morală e mai puțin prețuită decât capacitatea de a se înduioșa și decât datul lacrimilor. (p.38)

iar ideea ortodoxă apare cu toată forța sa mai ales când este vorba despre occident și catolicism, ca și pentru burghezia europeană de mai târziu. oscilând între două extreme - 1) conștiința destinului plin de har ortodox și 2) inabilitatea de a face față „datoriilor“ vieții, poprul rus a ales un trai material prost, total compatibil cu o mântuire măreață.

rusia, a treia romă și ultima

o a doua idee conducătoare pentru poporul rus este destinul măreț al instaurării „adevăratei credințe“. ideea prinde contur începând cu ivan al iv-lea, cel groaznic - cel dintâi țar. la această idee se adaugă - în secolele 15 și 16 - interdicția de a permite străinilor să intre în rusia, pentru a nu pângări poporul. ca țarul să devină șeful clerului și reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. țarul devine sfânt, dar și călău totodată. țarul călău este o pedeapsă pentru păcatele poporului, iar acesta trebuie să-l asculte cu smerenie și să sufere în tăcere. (p.59)

în secolul 17, petru cel mare face din rusia imperiu și încearcă secularizarea. pe care, de dragul invincibilității miliare, poporul o adoptă. ca în secolul 18, laicizarea să continue, păstrându-se, din vechiul mesianism - de instaurare a adevăratei credințe - doar 2 lucruri: rețeta puterii nelimitate și mesianismul dominației neîngrădite, care continuă până astăzi.

slavofilismul și literatura

poate ideea cea mai insuficient dezvoltată este aceea a slavolfilismului (literar) la pușkin, gogol și dostoievski.
dacă la pușkin, besançon amintește poezia călărețul de aramă, din gogol aduce în apărarea sa un fragment din sufletele moarte. iar din dostoievski, amintește un fragment biografic și câteva scrisori.

mesianismul dostoievskian -  spune besançon - este global, pentru că lumina pe care-o răspândește rusia e menită să coboaare asupra tuturor popoarelor. cum spune în celebrul său discurs: la pușkin întâlnim „năzuința poporului rus, prin scopurile sale umane, spre universal și spre general-uman“. marea unire a tuturor popoarelor în jurul rusiei, profetizată de dostoievski, se va face în numele iubirii și prin iubire. (p.87)  

cei drept, cel pe care-l ferește de slavofilism - dintre scriitori - este cehov. apoi îi amintește pe ceaadaev, dar și pe soloviov sau serghei bulgakov. 

și autorul continuă cu lenin, stalin, și putin. și nu continui, c-ar însemna să rezum cartea. în care - era să uit - o parte consistentă de final o constituie fascinația pe care rusia a exercitat-o gânditorilor francezi. 

în orice caz, e clar că volumul scriitorului francez m-a ajutat să înțeleg ACEA RUSIE eternă, altfel, ce a fascinat întreaga lume și, de ce nu, pe rușii înșiși.

drawing performance cu traian laie

expoziția de grafică a arhitectului (cu nume de familie nefericit) traian laie m-a chemat și pe mine prin glasul mut al facebook-ului. am găsit destul de repede locul, din brezoianu, la intell psy group. de fapt o vilă frumoasă, modern renovată, în care lucrările de grafică se încadrau perfect.

am ajuns chiar când graficianul, în fața unor vizitatori, făcea un desen. eu am mers să mă uit la cele expuse. și urmându-le, am urcat pe scările clădirii, până la mansardă. aici am găsit două lucrări care mi-au plăcut cu adevărat: un priap și un don quijote cu panza. 

traian laie, priap, 1200 euro

desenele lui traian laie pornesc de la realism și merg până la fantastic. mi-am închipuit, uitându-mă la ele, povești fantasy, care să le stea în spate. cu alte cuvinte, stând în fața unui desen, poți liniștit să imaginezi o poveste. 

măști, corpuri despielițate, cyborgi cu piese organice, mutanți - făpturi în mare parte monstruoase sau grotești, conțin de fiecare dată - dacă te străduiești să-l găsești - un amănunt ironic. desenele lui traian laie nu sunt făcute să fie văzute la grămadă, într-o expoziție. și nu pentru că, uneori, se cam repetă în motive. 

ci pentru că e nevoie să te oprești doar asupra unuia, ca apoi să te lași în voia amănuntelor artistului și a imaginației tale de privitor. 

iată și filmulețul cu drawing performance-ul (sau desenarea în direct), cu mâna foarte sigură a lui traian laie:

expoziția lui traian laie poate fi văzută toată luna, de la 10 - 18 zilnic, weekendul închis.

saitul artistului aici.

pe scurt, despre noul bac

unu

mă calcă pe nervi discuțiile de fiecare an cu catastrofele de la bac. are presa subiecte. dar pân-la urmă, tot de-acolo-i recrutează pe reporterii mici de teren.

păi bă părinților: supravegheați-vă pruncii de mici, cultivați-le respectul față de carte de mici și dup-aia țipați că sistemul e de vină! mergeți la ședințele cu părinții și recompensați-i sau pedepsiți-i după rezultate. măsurați-le capriciile după note și dup-aia. învățați să-i cunoașteți și vedeți voi.

dar știu, vă iubiți prea mult copiii ca să merite asta! și da, nu am copii.

că cică pe vremea lu' ceașcă se făcea carte. coborâți un cetățean de peste 40 de ani dintr-un autoturism la o intersecție și puneți-l să scrie spusu-mi-s-a sau pune-ți-l să înmulțească cu 9 de la 1 la 10 fără android și mai vorbim noi. ca să nu mai zic de ecuația de gradul 2. 70% din informațiile din școală, nefolosite, se duc la găleata de gunoi a memoriei. 

mai știți de numărul lui avogadro? legea lui ohm? doar cu google.

că, vai, învățământu'! aiurea. cine-nvață-nvață oriunde, cine nu, nu. 

eliade, prin '30 era cât p-aci să pice bacul și-i scria soră-sii din india că adevărata cultură se face după bac.

doi

am văzut un filmuleț incriminator cu o directoarea liceului ce a fraudat la bac.  cum că acum 10 ani, dezbrăca elevii la banchet. e clar că filmulețul l-a dat un/o fost/ă elev/ă care acum are 28 de ani, care-atunci n-a avut tupeul să se plângă. deși, atâta timp cât erau într-un club iar elevii aveau 18 ani, de ce-ar fi fost vinovată: că-i plăceau trufandalele? sau că băieților beți le-ar fi plăcut un milf? să mi-arate mie pe unul de 30 care n-ar dori să scoată bluza unei fete-trufanda de 18 ani. cogeamitea clintonul o punea pe monica să sufle serenade în biroul oval și n-a pățit nimeni nimic. halal presă cu așa știri. a se lăsa baltă.

în fond, ce-are sula cu prefectura? și ce-atâta ipocrizie? 

morala

nu tinerii sunt vinovați că nu știu să scrie și să socotească la 18 ani, și nici sistemul. ci părinții și felul cum îi cresc aceștia.

seneca despre omul înțelept, cel prost și avere

Ce diferență este între mine, cel prost, și tine, un înțelept, dacă amândoi ne dorim să avem proprietăți? Una foarte mare: în casa bărbatului înțelept bogăția are rolul unui sclav, iar în a celui prost, rolul unui stăpân; 

înțeleptul nu acordă nici o importanță bogăției; pentru voi, ea este totul; voi vă obișnuiți cu ea, de parcă v-ar fi promis cineva că o veți stăpâni veșnic, vă atașați de ea, în timp ce înțeleptul atunci se gândește mai cu seamă la sărăcie când se află în mijlocul bogăției. (p.69)

*

Nu-i mai opri așadar pe filozofi să aibă bani; nimeni n-a condamnat înțelepciunea la sărăcie. Filozoful va avea largi resurse materiale.; dar ele nici nu vor fi luate de la altul, nici nu vor fi mânjite de sângele altuia, ci vor fi dobândite fără păgubirea cuiva; cheltuirea acestor resurse va fi la fel de cinstită pe cât a fost obținerea lor; nimeni nu va ofta din cauza lor, afară de cei invidioși. (pp.60-61)

SENECA, despre viața fericită, ed. humanitas, buc. 2004, trad. de vichi eugenia dumitru