portrete de scriitori de gisèle freund

dacă doriți să studiați artistic moacele unor scriitori celebri, vă invit împreună cu cea care le-a făcut, gisèle freund. poftiți:

hermann hesse, montagnlia, 1962

james joyce cu nepotul, paris, 1938.

walter benjamin, paris, 1938

virginia woolf fumând, londra, 1939

t. s. eliot, londra, 1939

victoria ocampo, paris, 1939

stefan zweig, 1939

samuel beckett, paris, 1964

iris murdoch, oxford, 1959

marcel duchamp, paris, 1939

marguerite duras, paris, 1965

andré malraux, paris, 1935

paul celan, 1970

de aici.

vladimir nabokov: viața și lolita

un documentar produs de bbc.

o carte care cred că nu se va traduce la noi cu titlul ăsta...

ce carte citești? e groasă? cât e de bună? cât mai ai la ea?

și două coperte surori, din librărire - pe care s-o alegi, dacă n-ai ști despre ele?:

thomas mann, paul goma, iosif și polirom

1. pe ediția unu a romanului iosif și frații săi, din 1977 (vol.1), 1978 (vol.2), 1981 (vol.3), apar ca traducători petru manoliu (vol.1 și 2) și petru năvodaru (vol.3). știm că petru manoliu este autorul traducerii muntelui vrăjit și că a murit în 29 ianuarie 1976

2. paul goma, într-un articol (aici) afirmă că socrul său - petru năvodaru - a tradus, de fapt, din germană, toate volumele, căci petru manoliu o făcuse din franceză:

din pricina ginerelui care publicase în occident cărți-dușmănoase, socrul meu, traducător diplomat, nu a mai avut voie nici să facă traduceri. însă pentru că petru manoliu, care făcuse contract și pentru iosif și fratii săi de thomas mann, luase banii apoi murise, lăsînd un text nefolosibil (îl tradusese pe thomas mann după… traducerea franceză de la gallimard), inventivul romul munteanu (flancat de brad, ghișe, dodu) a găsit solutia : năvodaru era și bun traducător de germană și… interzis : dacă i se promite o sumă care să-i acopere dactilografierea, va fi silit să accepte. și năvodaru a acceptat : pe primul volum (din trei - univers, 1977) apare ca traducător petru manoliu ! 

3. în ediția recentă de la polirom, petru năvodaru lipsește cu desăvârșire, petru manoliu fiind menționat pentru toate cele 3 volume (conform drepturilor de traducere achiziţionate de la copyro).

acuma noi, cititorii, nu mai știm ce citim.
cui ar trebui să mulțumim, chiar și retrospectiv, pentru traducere - oricât de bună ar fi ea?
putem afla ce s-a-ntâmplat de fapt? 

„jucăria mortului“ de constantin acosmei

poezii care m-au luat savuros prin surprindere

constantin acosmei 
jucăria mortului 
 casa de pariuri literare, buc, 2012
 142 de pagini broșate 
coperta de laurențiu midvichi

dacă mi-ar fi spus cineva că are să mă mai surprindă vreun autor de poezie român contemporan, i-aș fi zis „pleacă, bă, d'acilea!“
așa era să-i spun amicului octavian (sfătuitorul meu în materie de poezie), când mi-a vorbit despre constantin acosmei, aşa că am vrut să mă conving. volumul a fost de negăsit la cărturești sau la bastilia, dar l-am găsit la eminescu. deși l-aș fi putut descărca la liber de pe elefant, aici.

studiu pentru „nud cu piciorul în groapă“

(„viața omului atârnă de un fir de păr“
îmi aduc aminte aproape în fiecare seară
scoțând cu degetele un fir de păr lung
și negru din farfuria cu mâncare) (p.23)

puțin
(sunt liniștit
mângâi cu plăcere 
capul răutăților

mă gândesc la orașul
unde fumegă lăzile de gunoi
ca niște altare de jertfă

am fost furios
am tăiat gâtul
fiolelor

am strigat în oraș
- „am și eu un schelet
de ce să nu vă fie frică?“

lângă vitrine
mă opream
să-mi aranjez 
puțin scalpul) (p.16)

în general, o poezie care exprimă anostul cotidian, petrecut în camere modeste, din beton, populate cu saltele, ligheane de tablă, chiuvete înfundate stârnește la prima vedere acreală, chiar respingere. dar acosmei reușește să creeze câte un eveniment prin jocuri de cuvinte și alăturări stupefiante: în cartiere se aud explozii demografice, nopțile sunt luminate feeric de pete de urină, ferestrele patrulează, prin oraș bântuie schelete metalice.

plicitisul vieții (taedium vitae) face ca gesturile și faptele să nu aibă nici o corerență, ba chiar să contrazică tema poemului. altfel spus, poemul e luarea la mișto a titlului, sau viceversa. de exemplu, odihna înseamnă mersul în piață ca să se cântărească, curriculum vitae înseamnă pârlirea unor pene de găină sau găsirea unor caramele, bucătăria e pentru cântatul la muzicuță pentru un cosaș etc.

totul pare absurd, dar și amuzant și deștept (ușor avangardist) - pe mine m-a pufnit serios râsul la metrou citindu-le. ba chiar ciclul de relatări - poeme în proză - aduc cu fragmentele postume ale lui kafka, doar că sunt mai hazoase: un copil se dă pe gheață pe voma tatălui său bețiv, altul recuperează pălăria tatălui său din șanț, un bărbat sparge geamul unui vecin de la trei, altul pune piedică unui trecător ca să cadă-n baltă, un bătrân se pișă pe el în ploaie...

(azi dimineață mergeam încet pe stradă
și simțeam cum mi se trag ciorapii
- puțin după ce am trecut de aprozar
mi-au rămas călcâiele goale în pantofi) (p.78)

amărăciune
(mi-am scos degetele din urechi
și pe urmă le-am băgat în gură) (p.59)

multă nebuneală în lumea asta - ne spune constantin acosmei - și fiecare dintre noi e cel dintâi dintr-însa. ce poți să faci decât să faci ceva, indiferent ce-ți vine?:

palinodie
(nu sunt curios să trăiesc
      nici să mor -
decât să ridic două degete 
ca să răspund corect
la „întrebările profunde 
      ale existenței“
mai bine - două degete
să mi le bag pe gât) (p.39)

„premiul augustin frăţilă“ de 10 000 de euro

nefiind critic literar, nici editor, am rămas uimit că în competiţia pentru premiul augustin frăţilă organizat de acadecu s-au înscris 56 de romane. mă îndoiesc că din aparițiile romanești ale anului trecut au rămas prea multe pe dinafară. aşa încât constat că se scrie, domle.

din cele 56, am citit până la capăt numai două, am mai început încă două. e foarte puţin, dar aşa e când citeşti de plăcere și cauți să citești numai romanele bune ce-apar mai mult prin lume decât în colțișorul nostru de rai.

oricum, aştept să le citesc pe cele mai bune şi am încredere că alex ştefănescu, dan c. mihăilescu şi daniel cristea-enache le vor alege pe cele mai bune. ce mi-ar plăcea este ca printre cele 5 să se numere şi unul apărut la o editură obscură, de provincie, cu o copertă oribilă (cum sunt, din păcate, majoritatea copertelor).

mi-ar fi plăcut să știu numele tuturor celorlalți colegi blogări care ne vom da cu aprecierea.