un maestru spaniol

Javier Marias urmare de aici.

Am terminat în weekend cartea lui Marias, a doua citită, Inimă atât de albă*, pot spune că m-a solicitat un pic, îmi plac autorii care te obligă la puţin efort de voinţă şi de gândire, şi de-abia la sfârşit am aflat apoteoza, deznodământul, crima macbethiană care pătează inima albă din titlu.

Un om pe la vreo treizeci şi ceva de ani, la jumătatea vieţii spune el, nu şi eu care deşi am aceeaşi vârstă mă cred încă tânăr, se căsătoreşte şi începe muncile căsniciei. Şi nu numai. Are parte de o mulţime de secrete – ale unui cuplu într-o cameră vecină de hotel din Havana, ale unei foste colege ce-şi caută alinarea masculină, chiar secretele tatălui său, ultimul fiind cel mai aprig, viaţa omului nu depinde de faptele sale, de ceea ce face, ci de ceea ce se ştie despre el, de ceea ce se ştie că a făcut.
 

Este o carte despre cuvinte, mai bine zis despre spunerea lor, nu există ceea ce nu se spune, despre povestit, totul poate fi povestit, chiar şi ceea ce nu vrei să afli, şi de care nu întrebi, şi totuşi când ţi se povesteşte, asculţi, lucru foarte primejdios, să asculţi înseamnă să ştii, să afli, să fii la curent, urechile nu au pleoape ce se pot lăsa instinctiv la auzirea celor rostite.

Cum spuneam mai jos, stilul e unul proustian, adică fermecător, foarte curgător, ca o apă, în actul de a povesti e de-ajuns să începi, un cuvânt urmează după altul, nici nu ştii când ai terminat şi vrei s-o iei de la capăt.

Este clar pentru mine că această carte e capodopera lui Marias, nu ştiu dacă voi mai citi ceva, însă m-a convins că şi în Spania se scrie bine, poate el e cel mai mare scriitor spaniol contemporan, nu ştiu de altul.

*Romanul e reeditat la Rao.

Am făcut un an de blogărit...

Şiii, cu această ocazie, Radio Guerilla mi-a făcut cadou un DVD cu filmul No Country for Old Man. (E drept c-am înşirat şi câţiva actori...)

Thanks!

La lansarea Kasei poporului

Am fost ieri seară în Club A.

În cadrul Poeticilor Cotidianului, Răzvan Ţupa a prezentat cartea lui Mitoş Micleuşanu, alături de Bogdan Stănescu şi Vasile Ernu de la Polirom, de prietenii autorului de la Guerilla şi de la Planeta Moldova, dar si alti invitati.

Bârfele de după ieşire spuneau că a fost o ediţie bună - poate pentru c-a fost ultima înainte de vacanţă, de obicei cică sunt nici zece participanţi.

Din păcate, Ţupa nu s-a pregătit deloc. Totul a fost o continuă improvizaţie, dacă nu era Ernu, dacă nu eram eu - am avut impresia că eram singurul care citise cartea şi care a dat un feedback - şi Iulian Tănase, ieşea ceva cu totul plicitisitor.

Oricum mi-am lămurit câteva lucruri:

1. Cuvintele bolduite din carte alcătuiesc un poem, asupra căruia merită să te opreşti, cum a făcut şi Mitoş citind dine ele.

2. Capitolele pot fi citite separat, poţi începe cu oricare, alcătuirea finală e o variantă printre mai multe.

3. Cartea e un experiment sincer, unic la noi, pe urmele scriitorilor ruşi, printre care Mamleev.

La final, am obţinut şi un autograf, împreună cu o adresă de mail pe care sunt hotărât să-i scriu autorului.

Seara mi-a fost stricată de două afirmaţii - Mitoş n-are legătură aici -: una din timpul evenimentului, alta de după, relativ la Cărtărescu, ceea ce mă face acum să pun aici un fragment din cartea lansată ieri:

Ştiţi ce e un vreasc? Un vreasc e ăla care nu ştie ce vrea!
Un vreasc e ăla care nu poate!
Un vreasc e ăla care nu are voinţă!
Un vreasc e ăla umil, sensibil, plângăcios!
Cel urât e un vreasc, cel slav e un vreasc!
Cel care ezită e un vreasc!
Vreascuri, dom'le! (p.144)

Concluzie - mi-a plăcut să-l cunosc pe Mitoş, pe Bogdan Stănescu, să-l reîntâlnesc pe Ernu şi pe alţi câţiva prieteni.

A fost o seară excelentă!

Filmuleţul de la lansare, aici, graţie TVR.

Update: A mai scris despre eveniment, Iliuţa, aici - care a pus nişte poze şi a povestit un coşmar al autorului. Între timp, de la Mitoş am mai aflat despre un autor român, Alexandru Monciu-Sudinski.

Mă bucuresc iar. Din ciclul Vreau români fericiţi

Azi aflu că unui prieten i se va publica o carte, la o editură românească super-bună, într-o colecţie coordonată de Jean Lorin Sterian, al cărui Lorgean mi-a plăcut şi ale cărui postări îmi place să le citesc.

Mă bucură tare tare mult vestea, prietenul chiar are nevoie de un astfel de proiect, şi, mă repet, mă bucur mult mult pentru el. Îl felicit şi îi doresc să aibă mult succes cu cartea!

Vin şi io la Pamuk...

Aş vrea să citesc un roman de Pamuk, dar nu ştiu care. Am început Mă numesc Roşu, dar după vreo treizeci de pagini nu m-a convins defel, nu mai ştiam cine e cine, aşa că l-am abandonat.

Pe net am descoperit că unii - străinii - zic cum că cea mai tare e Zăpada, dar eu ştiu că e o carte politică, şi parcă n-aş vrea, alţii că cea mai tare e Cartea neagră, cu detectivistică şi cu tot felul...

Şi nu prea ştiu pe mulţi care să le fi citit pe tustrele ca să-mi poată face o clasificare.

Eu vreau s-o citesc pe cea mai tare...

Sunt într-o trilemă. Mă poate ajuta oare cineva?...

Mă bucuresc

Oarecum în legătură cu cartea de mai jos, dacă cineva mi-ar fi spus că mă pot plimba aproape desculţ într-un parc pustiu roua gâdilându-mi degetele, că mă pot uimi de zeci de vile frumoase cu parfum vetust boieresc şi grădini răcoroase dinainte, de case părăsite ca în romanele gotice, că mă pot legăna într-un balansoar cu o fată frumoasă şi veselă, admirând aerul ce se tot răcoreşte primprejur, dacă cineva mi-ar fi spus că pot face toate astea în Bucureşti, n-aş fi crezut. Dar într-o duminică dis-de-dimineaţă, toate astea se pot întâmpla, sunt clipele când nu regret că m-am mutat în capitală.

*

Am o surpriză plăcută, descoperind cartea memorialistică a lui Tolstoi, Copilăria, Adolescenţa, Tinereţea. Primul roman al lui Tolstoi, scris pe la vreo douăzeci şi şase de ani, după aceea scrie Cazacii, apoi Război şi pace şi celelalte, pe care le-aş vrea recitite. 

Am găsit aici un bun stilist, un scriitor modern, chiar postmodern, în care simţurile alunecă pe lângă paginile de profunzime, am şi râs pe alocuri, închipuiţi-vă, am râs la Tolstoi...

În Copilăria, m-a fermecat stilul atât de modern al lui Tolstoi, chiar postmodern, cu fragmente ale unei lumi apuse, pe care memoria abia la bătrâneţe ştie să le selecteze pe cele cu-adevărat importante, m-a înduioşat tare descrierea Nataliei Savişna, servitoarea iubitoare, un fel de coeur simple, mi-au plăcut descrierea vânătorii de la ţară, a primei dragoste.

Adolescenţa e însemnată prin moartea subită a mamei sale tinere - m-a impresionat descrierea acestei morţi.

Tinereţea e un regal, însă. Primele reflecţii mature, ieşirea dezastruoasă în lume, emoţiile examenelor, "picarea" unora, dragostele de dragul îndrăgostirii, vizitele la rudele bogate şi proaste, străduinţa de a fi comme il faut, adică de a pronunţa franceza perfect şi de a fi "cool" etc. m-a făcut să uit că citesc o carte „clasică”. 

Stilul e bun, cu propoziţii scurte, capitolele, la fel, uneori multă poezie, închipuiţi-vă, poezie la Tolstoi, cum spuneam, modernitate. Chiar nu m-aşteptam. Mă înarmasem cu răbdare pentru alte reflecţii despre Dumnezeu, mujici, alte tolstoisme, bla bla bla. Dar mi-a plăcut. 

Bravo, moşule!

Lev Tolstoi, Copilăria, Adolescenţa, Tinereţea, Editura Univers, 1980, 351 pag, trad. Leonid Dimov.