Găsesc în ultima carte a lui Liiceanu (despre care voi scrie şi pe-aici curând) că înţeleptul Socrate seducea tinerii părând că e interesat de frumuseţea lor. De fapt, acest interes era doar o stratagemă, un instrument. El urmărea propria lui izbăvire, spre lumea Ideilor.
La fel, Kafka foloseşte paradoxul ca să exprime mai bine ceea ce trăieşte – afirmă ceva, pentru ca apoi să se contrazică, afirmând contrariul, cu o naturaleţe de nici nu-ţi dai seama. Nu mai spun de Ionesco...
Pornind de aici, stau şi mă întreb:
De ce trebuie să fiu sincer cu aproapele meu – prieten, cunoscut, (chiar şi în mediu formal, cu subordonatul, în de-acum celebrele şedinţe de feedback)?
Îi foloseşte oare lui, se poate el schimba?
Sau, ca înţeleptul Socrate, această sinceritate îmi foloseşte numai mie? Orgoliului meu, supriorităţii mele – iată, eu văd mult mai clar cum stau lucurile, numai eu îmi dau seama.
În plus, sinceritatea naşte, în mod manifest sau nu, ură – toţi ne simţim jigniţi când ni se spune verde-n faţă ceea numai noi avem voie să gândim.
La fel, Kafka foloseşte paradoxul ca să exprime mai bine ceea ce trăieşte – afirmă ceva, pentru ca apoi să se contrazică, afirmând contrariul, cu o naturaleţe de nici nu-ţi dai seama. Nu mai spun de Ionesco...
Pornind de aici, stau şi mă întreb:
De ce trebuie să fiu sincer cu aproapele meu – prieten, cunoscut, (chiar şi în mediu formal, cu subordonatul, în de-acum celebrele şedinţe de feedback)?
Îi foloseşte oare lui, se poate el schimba?
Sau, ca înţeleptul Socrate, această sinceritate îmi foloseşte numai mie? Orgoliului meu, supriorităţii mele – iată, eu văd mult mai clar cum stau lucurile, numai eu îmi dau seama.
În plus, sinceritatea naşte, în mod manifest sau nu, ură – toţi ne simţim jigniţi când ni se spune verde-n faţă ceea numai noi avem voie să gândim.
Ca exemplu, cunosc o singură persoană care e pe cale să sfârşească singură, într-un azil anonim, pentru că a fost prea sinceră cu ceilalţi. Şi nu din răutate. Era ea orgolioasă? O cheamă Elena Liciu.
Eu am inteles din capitolul respectiv din "Despre seductie" a lui Liiceanu ca Socrate se prefacea atras, cucerit de frumusetea fizica a tinerilor tocmai pentru a le demonstra acestora ca aceasta frumusete ar trebui sa existe in interior, si cea exterioara nu conteaza. Eu am inteles ca el dorea sa-i atraga pe EI in lumea superioara a ideilor si a gandurilor, sa-i faca partenerii sai intr-ale gandirii. Tocmai de aceea frumosul celebru, al carui nume l-am uitat, are love&hate simultan pentru Socrate: fiindca Socrate a reusit sa-l seduca, sa-i deschida drumul dorintei, nazuintei spre lumea superioara a ideilor, insa el a esuat sa ajunga acolo, sa atinga intelepciunea lui Socrate. Si sufera de invidie, blestemand propria neputinta. Nu mi se pare deloc aici ca Socrate este egoist sau c-o face pentru el, o face pentru ei, insa este un pic cinic fiindc-ar putea sa-si dea seama ca inzestrarea lor nu este suficienta astfel incat sa-si depaseasca orgoliul dat de infatisarea exterioara si sa tinda mai sus...
RăspundețiȘtergereSunt multe motive pentru care sinceritatea (ca valoare morala) este supra-estimata. E totusi cea mai la indemana, cea mai directa cale si uneori cea mai lenesa abordare.
RăspundețiȘtergereDesigur, sinceritatea in anumite limite morale este de dorit (exista situatii - de exemplu, in cazul bolnavilor terminali - cand sinceritatea poate fi considerata nociva), insa e abia primul pas pe care-l subintelegem cu totii, e default-ul. Greu abia apoi incepe.
N-am citit cartea in cauza, insa n-o consider "esentiala" pentru subiect:)
@capricornk13 - Il chema Alcibiade. Evident ca nu puteau reusi decat impreuna sa ajunga in lumea Ideilor. Insa izbavirea, zic eu, chiar si la greci, e individuala, la fel ca in crestinism, cand ne mantuim prin aproapele nostru.
RăspundețiȘtergere@adrian - Era numai o idee pe care am luat-o din carte, offtopic.
Interesanta ideea lui Liiceanu in ceea ce-l priveste pe Socrate...insa mie mi se pare cam decantata din punct de vedere moral :-)
RăspundețiȘtergereIn unul din Dialogurile lui Platon, exista o discutie despre dragoste, intre Socrate si Alcibiade (plus alti participanti la un banchet). Socrate spunea aici ca dragostea adevarata este cea care incepe cu o atractie fizica si care sfirseste apoi in plan intelectual, intr-o lume a ideilor. Ultima dragoste= adevarata virtute, ceva de genul asta. Tot acolo, mai spune ca dragostea adevarata este doar cea intre barbati; mai bine se nasc idei din dragostea homosexuala, decit copii din cea hetero :-)
In fine, cred ca Socrate nu e cinic, dar nici nevinovat :-) Probabil ca se afla in cautarea dragostei adevarate, ca forma a imortalitatii. Insa concluzia e ca nici macar Socrate n-a putut darui intelepciune frumusetii!!
Super tare blog-ul ....am convingerea ca te regasesti ....te caracterizeaza...si ma bucur mult pt. tine....imi aminteste de "Piatra Mare", cand am urcat cu greu. ...Angi Brasov
RăspundețiȘtergerepe mine platonismul lui liiceanu ajunge uneori sa ma exaspereze. astazi nu cred ca mai pune nimeni botul (scuzati expresia) la strategia lui Socrate. apoi, ar fi si stupid; ca si cum sexul si intelectul se exclud. pot exista discutii intelectuale si postcoitum, ca sa zic asa. apoi, tipul de seductie socratic ar tb vazut si ca o maladie a societatii grecesti.
RăspundețiȘtergere@anda grarup - Comentariul lui Liiceanu a fost numaiun prilej de a-mi pune o intrebare. Si eu cred la fel ca Socrate nu e nici cinic - in sens contemporan -, nici nevinovat.
RăspundețiȘtergere@angi - multumes mult pentru aprecieri, ma bucur mult ca-mi citesti elucubratiile :)
@arthur suciu: Evident, sexul si intelectul nu se exclud, si Liiceanu o afirma mai departe. Daca tipul de seductie socratic ar reprezenta o maladie a societatii grecesti, cum ar fi tipul de seductie contemporan noua?
sinceritatea impletita cu intelepciunea ar fi o solutie. in primul rand pentru tine, si apoi pentru ei , cei asupra carora exerciti calitatea asta..
RăspundețiȘtergereElena Liciu - ce de la opera?!
RăspundețiȘtergerecea
RăspundețiȘtergere@a - nu, nu balerina, nevasta lui doinas.
RăspundețiȘtergere