Post argotic

Mă-nnebunesc după argou, vrăjeala asta meseriaşă de-ţi rămân mucii-n gât. Mă sparg la greu cu de-astea încă de la Mateiu, îi plăcea mereu să-şi fezandeze el craii cu chestii fine, dup-aia m-am înnebunit după Verdeş cu Muzicile şi frazele lui, când am dat cu gimbescu prin el, chiar şi Cărtărescu bagă la greu când mai vrea muşchii lui, în poezie tata lu mitzura era expert, la fel Astaloş cu cântecele de ocnă.
Pentru că Poliromaţii au scuipat recent o bucoavnă de-a unui bozgor-român, sau român-bozgor, Gheorghe Dragoman, am dat cu bunghiu şi-am dat de vrăjeli de-astea şmenare căcălău de mi-au sărit capacele, da care-n doze mari, te cam bălăuresc la cap. Iar traducătorul a cam rupt-o-n fericire... ia d-aici.
Să moară veta mea dacă dau vreun marafete pă romanu-ăsta cică bengos, da parcă văd c-o să-mi bag nasu şi prin el, că epigonii noştri nu-s în stare...

_________________________

Traducere: Îmi place argoul, vorbirea asta faină şi stupefiantă. Îmi place încă de la Mateiu, căruia-i plăcea mereu să-şi împodobească Craii cu expresii de baltă, apoi mi-a plăcut Verdeş cu Muzici şi faze, am citit câte ceva, chiar şi Cărtărescu mai foloseşte argou din când în când, în poezie Arghezi rules, la fel Astaloş cu Cântece de ocnă.Pentru că cei de la Polirom au scos recent o carte a unui maghiar de origine română, am citit câteva fragmente şi-am dat de multe expresii argotice şi înjurături, care însă m-au cam obosit. Vai şi de traducător. Nu cred că voi cumpăra romanul ăsta cică bun, dar până la urmă cred c-o să-l citesc, ai noştri scriitori nu prea folosesc astfel de limbaje...