Coran

Mă enervează cum, din prostie americănească, când spui acum Islam, spui îndeobşte Jihad, ştergi cu buretele pe de-alde Al Farabi, Avicenna, Averroes, Hafez, Omar Khayyam, 1001 de nopţi, uitând uimitoarea cultură şi civilizaţie de la Cordoba până la Damasc.
Aşa că iată-mă acum, de Ramadan, reluând lectura cărţii sfinte musulmane. Fiind de loc din fostul Chiustenge - am crescut în cântecul ademenitor, din minaret, al "muezinului" - am un exemplar minunat al Coranului primit în dar de la o turcoaică bătrână, cu care-am stârnit multă invidie printre prietenii musulmani, cărora fireşte m-am lăudat - nu cu bătrâna ci cu cartea.

Tipărit de Liga Islamică din România, este adnotat în spiritul "adevăratei credinţe" a lui Allah, nefiind deci o ediţie laică, aşa cum sunt ediţia Isopescul tot retipărită la noi sau cea bilingvă a orientalistului George Grigore.
Citind Coranul, nu exagerez afirmând că este, într-adevăr, o carte ce emană sfinţenie, orice-ar însemna aceasta.

E mult legată de Pentateuc, Tora, chiar şi de evanghelii - sunt rescrise aici numeroase legende biblice - de la Adam, Iosif, Avraam, Sodoma şi Gomora, până la Isus, găseşti alte perspective.

Voi expune mai încolo câteva dintre motivele ce m-ar face să urmez şari'a - calea musulmană. Însă acum mai adaug exasperarea ce mă cuprinde - poate mai mult decât la Biblie - găsind mii de repetări, reluări, locuri comune, lipsite de imaginaţie, ce mă face să abandonez lectura. Se vede că lectorii de-acum sunt alţii decât cei pentru care aceste cărţi au fost scrise.

Coranul cel sfânt şi traducerea sensurilor în limba română, Editura Islam, Timişoara, 1999, 854 p., traducere de Liga Islamică şi Culturală din România – cartea poate fi citită şi on line aici.