După postmodernism, autorii americani (Auster, Easton Ellis, Palahniuk, Cormac McCarthy) au continuat să se preocupe de absurdul visului american. Printre ei se numără şi Russel Banks.
Un american vrea mai mult decât o existenţă modestă, cu slujbă sigură, casă şi maşină, copii în jurul căminului. Vrea să rişte şi s-ajungă cineva. Şi nu ajunge decât criminal, apoi victimă - într-un cuvânt, un dezastru.
O africană vrea să plece din Haiti în America, să trăiască. Ajunge să trăiască, dar fără familie şi copil, violată şi bătută. Va trăi şi ea un stârv duhnitor de viaţă.
"Asemenea lui Columb şi a oamenilor ălora care căutau Fântâna Tinereţii, când ajungi în America, găseşti altceva. Găseşti Disney World, tranzacţii imobiliare şi împrumuturi bancare rapide cu dobânzi usturătoare şi, dacă nu te fereşti dracului din calea lor, te doboară, îţi sapă pământul de sub tine, te îngroapă dedesubt, ca să mai poată ridica peste tine nişte blocuri, sau poate un loc de parcare ori o livadă de portocali. (p.337)"
Romanul e unul revoluţionar, în sensul lui Llosa, afirmă sus şi tare că totul e un "căcat - toată blestemata asta de viaţă."(p.263). Pentru ce, pentru ce, pentru ce? Care-i răspunsul? (p.261) ar fi întrebarea hamletiană. Obiectivul cărţii? Sabotajul şi subversiunea: Ia-ţi zborul, carte a mea, şi ajută la distrugerea lumii aşa cum e ea. (p. 392).
Iată un autor furios, care scrie brici, acţiunea e plină de suspans, stilul e realist, fără a fi însă uitate mijloacele postmoderne.
Russell Banks, Deriva continentelor, Editura Univers, 1998, traducere Antoaneta Ralian -
cartea a apărut şi la Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu