Excepţional!

După uimirea cu Degete mici şi dezamăgirea cu Băiuţeii, iată c-a sosit vremea căderii în extaz cu Zilele regelui.

Cum să scrii despre români cât mai neutru, dar şi tandru?

Cum să reînvii o epocă fermecătoare, dar tainică pentru cei mai mulţi?

Cum să spui că viaţa e frumoasă - oricând şi oriunde?

Iei un străin, un tânăr intelectual neamţ şi-l aduci în România principatului lui Carol I. Aici, îi dai un motan, Siegfried, şi-i descrii viaţa. Romanul.

Cu drumul către principate, cu lumea de-aici, cu Podul Mogoşoaiei, cu Lipscanii, cu pace, cu război, cu politică, cu bârfe, cu alcovuri, cu bune şi cu rele... Cu multe tâlcuri şi tâlcuiri, cu secrete, despre care nu aflăm de e bine sau rău să le ţinem pentru noi, mai ales dacă-i privesc pe alţii.

Romanul e scris impecabil, imaculat, Flaubert, cronicarul Cartaginei ar face spume citindu-l. Romanul e scris cu inteligenţă, cu amor faţă de sunete, miresme, mângâieri de lucruri, cu străluciri de ironie fină.

Un roman aşteptat, cu miză estetică/artistică uriaşă ce confirmă încă de la primele pagini. Un roman ce va lăsa o umbră aurie pe literatura, asemenea epocii pe care o tuşează. Un roman ce concurează fără pic de ruşine cele mai frumoase romane străine, nu mai zic de cele româneşti. Păzea, Cărtă! E posibil să se nască, asemenea mateinilor de odinioară, cine ştie, filipinii. Eu unul, mă gândesc să devin.

PS. Am o oarecare dilemă asupra rolului motanului în carte. Ia rolul lui Onufrie? E singurul martor, păstrător al tainelor? El e singurul mistic, cu-ale lui psalmi adresate oamenilor/ binefăcătorilor? Excelentă găselniţă, dar pentru ce? Să fie ceva ludic?... O să mă mai gândesc. Şi mâine e o zi.

Filip Florian, Zilele regelui, Polirom, Iaşi, 2008, 270 pag.