A doua zi a fost planificată pentru Luvru. Se spune că îţi trebuie nu ştiu câţi ani să vezi toate operele de-aici. Eu mi-am rezervat vreo câteva ore, în care să văd monumentele istorice care m-au fascinat dintotdeauna, precum şi câteva picturi.
Evident, c-am colindat puţin prin centru, am descoperit L'église de la Madeleine, cea mai frumoasă biserică pe care-am văzut-o pân-acum. Nu-mi venea să cred că este o biserică şi nu un templu.
(Pe-acolo am coborât şi într-un veceu public, de belle epoque, unde m-am uşurat cu o plăcere de nedescris - erau acolo gresii şi marmuri vechi şi frumoase.)
Evident, după ce-am ajuns în Place de la Concorde, am luat-o spre Grădinile Tuilerie, unde am mâncat la o terasă plină de turişti. Din păcate, a trebuit să abandonez Champs-Élysées.
În Luvru mărturisesc că m-am rătăcit. În sensul că, în loc să urc în muzeu, mă tot învârteam prin galeriile comerciale. Dar am reuşit până la urmă să urc în apartamentele lui Napoleon al III-lea, prietenul românilor. Evident, fastul de-aici m-a lăsat mască.
Păi m-am repezit apoi la monumentele asiro-babiloniene, leagăn de civilizaţie umană. N-am făcut prea multe poze, dar mai era puţin şi spărgeam sticlele să ating cu mâna ceea ce-au atins primii oameni civilizaţi.
În Luvru mărturisesc că m-am rătăcit. În sensul că, în loc să urc în muzeu, mă tot învârteam prin galeriile comerciale. Dar am reuşit până la urmă să urc în apartamentele lui Napoleon al III-lea, prietenul românilor. Evident, fastul de-aici m-a lăsat mască.
Păi m-am repezit apoi la monumentele asiro-babiloniene, leagăn de civilizaţie umană. N-am făcut prea multe poze, dar mai era puţin şi spărgeam sticlele să ating cu mâna ceea ce-au atins primii oameni civilizaţi.
După ce m-am săturat de istorie, am coborât la câţiva olandezi, preferaţii mei, prilej cu care am descoperit câţiva iluştri necunoscuţi, dar maeştrii ai culorii. Am trecut prin sala Rembrandt, cu picturile Valois-ilor şi Bourbonilor.
Evident c-am ajuns şi în sala Renaşterii, unde am surprins un tânăr schiţând după un tablou (rar am văzut la noi aşa ceva - e drept, noi n-avem Luvru):
Dar deşi am zis că n-o să văd Gioconda, trecând pe lângă, m-am oprit la cea mai mediatizată pictură a lumii. Nu e cine ştie ce iar mie mărturisesc că mi-a plăcut să admir alte opere, mai puţin celebre care şi-au pus amprenta asupra inimii mele mai mult decât ea.
După vreo patru ore, am renunţat. Ochii, mintea, inima mi-au devenit brusc imune la orice formă/conţinut de artă, aşa că m-am grăbit să ies.
Dar deşi am zis că n-o să văd Gioconda, trecând pe lângă, m-am oprit la cea mai mediatizată pictură a lumii. Nu e cine ştie ce iar mie mărturisesc că mi-a plăcut să admir alte opere, mai puţin celebre care şi-au pus amprenta asupra inimii mele mai mult decât ea.
După vreo patru ore, am renunţat. Ochii, mintea, inima mi-au devenit brusc imune la orice formă/conţinut de artă, aşa că m-am grăbit să ies.
(Evident, după ce m-am mai rătăcit un pic.)
Per ansamblu, pe mine m-a impresionat mai mult Luvrul ca atare decât ceea ce am găsit în el. Măreţie, frumuseţe, eleganţă, artă. Minune.
Dupa ce am citit postul asta un tic nervos tocmai s-a activat.Am observat ca ma enerveaza oamenii care au fost la Paris.Ce sa-i faci ? Invidia asta... :)
RăspundețiȘtergereA trecut deja mult timp de cand m-am plimbat si eu prin Luvru. Tare as vrea sa repet experienta intr-o zi.
RăspundețiȘtergere"Gioconda" mi se pare pur si simplu superba. E o lucrare de o frumusete discreta, foarte personala, asa ca, evident, acum "se pierde" in enormitatea Luvrului.