Am citit acum trei ani, chiar de revelion, Jocul lui Ender, aşa c-am început anul mască. Acum, am apelat memoria involuntară şi am citit de acelaşi autor Săpânul cântecelor (Songmaster).
Ei bine, memoria s-a trezit şi-am putut retrăi aceeaşi plăcere a lecturii. Plus noi talente ale acestui genial autor de science-fiction. (Nu mă feresc să-l pun lângă Frank Herbert, căci dacă autorul lui Dune aducea în literatura SF religia, sub forma ei profetică, Orson Scott Card aduce arta - sub aspectul ei cathartic.
Ideea cărţii este cum faci artă, în speţă cum cânţi. Cum anume trăirile tale trec la ceilalţi care, ascultând, le recunosc în ei şi se transformă. E-un soi de manipulare aici, dar toate fiinţele vii sunt manipulate, spune Card, atâta vreme cât există o voinţă, ea e permanent îndoită şi răsucită, numai morţii îşi permit luxul libertăţii. Cartea concluzionează că în artă, propriile emoţii nu sunt niciodată de ajuns, ele trebuie amplificate de povestea altor vieţi trăite la intensitate - cu frumuseţe, durere şi speranţă.
Evident, ni se dă şi-o poveste - a unui adolescent crescut pentru a cânta în aşa fel încât toţi cei ce-l ascultă încearcă involuntar emoţii nebănuite - aşadar un creator de artă pură. Ei bine, obvios, de aşa ceva nu poate beneficia decât împăratul. Şi iată-l pe băiat implicat în jocurile politice ale imperiului (în care Pământul e-o planetă ca oricare alta). Nu vă spun ce se-ntâmplă, care sunt etapele vieţii lui, deşi cred că bănuiţi. Ci spun că nu-i un roman SF hard, pentru pasionaţii genului exclusiv, ci e potrivit tuturor oamenilor inteligenţi deschişi la viziuni noi despre politică, artă şi slăbiciuni umane.
Şi ca să punem şi puţină sare, nu trebuie uitate cele câteva scene cuminţi de homoerotism, care nu strică deloc cartea, ba chiar îşi găsesc locul lor "natural" - te face să te gândeşti şi la de-astea (care, de cele mai multe ori, în loc să ne pună pe gânduri, ne pune pe mişto.)
*
Nu trebuie uitate mulţumirile tăticului literaturii SF de la noi - MIHAI DAN PAVELESCU - ce conduce colecţia Nautilus a Nemirei şi care ne-a tradus şi această carte, printre alte sute - o piatră-n plus la edificiul science-fiction-ului românesc.
Vroiam doar sa-ti spunem "la multi ani, Dragos!" :)
RăspundețiȘtergere