Este meritul lui Marius Chivu faptul că a sesizat o perspectivă destul de fertilă în ceea ce priveste modelele culturale. În urma acestei perspective, reies câteva interogaţii despre canon versus contemporaneitate (minimalism, postmodernism, relativism şi alte isme). De pildă:
1) Ce facem când ne-am săturat de anumite teme de care se face abuz (cum spuneam eu că m-am săturat de tema copilăriei comuniste)? Revenim la vechile valori „tari” deja tocite sau mergem mai departe? Departe către ce?
2) Sau ce facem când anti-canonicul devine canon / conformism? (E notorie poziţia „anti-recentistă” a lui Patapievici din Omul recent) Care ar fi modul de a-l deconstrui şi pe el?
3) În ce mod se mai poate răzvrăti scriitorul (vorba lui Llosa) sau artistul contra unei lumi deja obosită de-atâta răzvrătire?
În schimb, Costi Rogozanu tratează subiectul cu uşurinţă. El emite următoarele presupoziţii:
- lipsa de conformism înseamnă ruperea de lume
- o „temă” mare surpă amuzamentul (dar Caragiale, Ionesco, Hasek?)
- dacă te plictiseşte vreo capodoperă e vina ta, dacă te plicitiseşte literatura tânără, „şi-o fură autorul”.
Închei spunând că, din punct de vedere personal, nu am nevoie ca vreun critic să-mi spună dacă o carte e bună sau nu – mi-am luat ţeapă de multe ori plictisindu-mă ceea ce ei considerau „capodopere”, în contrapondere cu entuziasmul faţă de ceea ce considerau ei „minor”. Dar iată, pot adăuga că pot apărea idei importante şi fertile, demne de discutat.
Harold Bloom spune: „Pragmatic vorbind, valoarea estetică poate fi recunoscută sau trăită, dar nu poate fi împărtăşită acelora care sunt incapabili să-i surprindă senzaţiile şi percepţiile. A polemiza în numele ei este întotdeauna o greşeală.” (Canonul occidental, Ed. Art, p.45)
1) Ce facem când ne-am săturat de anumite teme de care se face abuz (cum spuneam eu că m-am săturat de tema copilăriei comuniste)? Revenim la vechile valori „tari” deja tocite sau mergem mai departe? Departe către ce?
2) Sau ce facem când anti-canonicul devine canon / conformism? (E notorie poziţia „anti-recentistă” a lui Patapievici din Omul recent) Care ar fi modul de a-l deconstrui şi pe el?
3) În ce mod se mai poate răzvrăti scriitorul (vorba lui Llosa) sau artistul contra unei lumi deja obosită de-atâta răzvrătire?
În schimb, Costi Rogozanu tratează subiectul cu uşurinţă. El emite următoarele presupoziţii:
- lipsa de conformism înseamnă ruperea de lume
- o „temă” mare surpă amuzamentul (dar Caragiale, Ionesco, Hasek?)
- dacă te plictiseşte vreo capodoperă e vina ta, dacă te plicitiseşte literatura tânără, „şi-o fură autorul”.
Închei spunând că, din punct de vedere personal, nu am nevoie ca vreun critic să-mi spună dacă o carte e bună sau nu – mi-am luat ţeapă de multe ori plictisindu-mă ceea ce ei considerau „capodopere”, în contrapondere cu entuziasmul faţă de ceea ce considerau ei „minor”. Dar iată, pot adăuga că pot apărea idei importante şi fertile, demne de discutat.
Harold Bloom spune: „Pragmatic vorbind, valoarea estetică poate fi recunoscută sau trăită, dar nu poate fi împărtăşită acelora care sunt incapabili să-i surprindă senzaţiile şi percepţiile. A polemiza în numele ei este întotdeauna o greşeală.” (Canonul occidental, Ed. Art, p.45)
Hi, hi, hi... tare Bloom asta!Daca nu imi zicea chestia aia, nici ca stiam. Pai daca e sa ne luam dupa el ar trebui sa scoti orice titlu de literatura de la sectiunea "Polemici". Si eventual sa faci una noua: "Numa' pentru oameni capabili" :-)))
RăspundețiȘtergeremă miră că n-ai avut mai multe comentarii la însemnările astea, că tema este foarte interesantă; când nonconformismul devine canon, cred că fie te poţi întoarce la canonul precedent, ceea ce mi se pare destul de lame, fie inventa un nonconformism nou! în fond fiecare curent şi fiecare stil a fost, la un moment dat, non-conformist; iar PC e razna oricum: adica dacă o carte nu tratează marile problematici ale vieţii cartea sucks?! ce tâmpenie! păi te poate inspira pe tine să te gândeşti la marile problematici ale vieţii chiar dacă este despre fotbal! depinde cât de bun e scriitorul şi depinde şi mai tare de cât de tare te atrage pe tine, cititor unic, cu personalitate unică...
RăspundețiȘtergereHai sa nu sarim una-doua cu injurii d-astea, 'PC e razna', 'e o timpenie' s.a.m.d.
RăspundețiȘtergerePC spune ceva nitelus diferit, anume ca aceasta ocolire (intimplatoare sau sistematica) a 'marilor teme' e suspecta... Nu e vorba de a da un ucaz ('toata lumea sa scrie doar dspr Viata & Moarte' etc), ci de a constata - calm - demisia scriitorului de la niste teme fundamentale. Unii nu pot, pe altii nu-i intereseaza, dar ALTII (vezi Franzen de ex.) pot si-i intereseaza - si satisfactia cititorului care nu vrea 'just to have fun' e pe masura.
ps si nu, nu cred ca o carte 'dspr fotbal' te face sa te gindesti la astfel de lucruri.