argoticul poeţilor

aseară, după ce-am participat - din nou - la o întâlnire publică a rubik-ilor la poeticile cotidianului (e formidabil cum se promovează copiii ăştia, o spun încă o dată), am mers cu ei la expirat unde cristi neagoe a citit unui flashmob un text de 12 capitole în limbaj de cartier. a intrat bine în rolul bro-ului, dar ascultând atât de mult de muie, pulă, craci împreună cu (sic!) fragmente din proust (în franceză!) - am plecat de-acolo cu senzaţia ca textul a fost cam naşpa.
*
s-a vorbit şi de vakulovski şi de poezia asta:


Inima frântă a lui Vakulovski
de Alexandru Vakulovski (2005)

Sunt român. cu o mică precizare. basarabean. de multe
ori sunt întrebat: eşti român sau basarabean? prima
oară râzi, a doua oară râzi, apoi începe să te sece.

sunt român, în pula mea, cam aşa ceva.

trăiesc în România. în fiecare an trebuie să merg la
poliţie să-mi vizitez legitimaţia de şedere temporară.
mi se dă cu degetul în cap şi mi se spune de fiecare
dată: străin, străin, străin. străin, blea. şi am
început să mă simt străin.

fratele meu are cetăţenie românească. a primit-o pe la
30 de ani. la 30 de ani a devenit român. eu trebuie să
mai cresc. să merit să fiu ceea ce sunt. deocamdată îi
zic lui mihai fratele meu de peste Prut.

iubita mea e româncă. de fapt ar trebui să scriu
româncă-româncă sau măcar româncă-algeriancă. ea va
purta o parte a medalionului, eu alta. şi vom face
unirea.iar şi iar.

sunt un fel de român, în pula mea. gata.