james joyce, ulise. dimineaţa

premise de lectură
- am pornit la o nouă lectură a romanului făcând abstracţie că citesc o operă capitală a literaturii, în faţa căreia cei cărora le spuneam c-o citesc, tăceau ori cu respect / mirare / stupoare, ori cu teamă / siderare / şoc.

- am căutat să ignor referirile la societatea irlandeză versus cea britanică.
- am căutat să văd dacă romanul se susţine prin el însuşi, în afara schemelor simbolice.

impresii de lectură

acţiunea, se ştie, are loc într-o singură zi. unul dintre personaje, tânărul stephen dedalus se trezeşte la opt şi pleacă la muncă. locuieşte cu doi amici într-un turn la malul mării şi predă la o şcoală. e un tip cam frustrat, ţine minte numai ideile şi senzaţiile, colegul mai blazat, pentru care totul e o ironie, dracului, face mişto de el adesea.

e tare hilară conversaţia lui stephen cu directorul şcolii, deasy, ce vrea o pilă la un ziar unde să publice un articol "însemnat" despre situaţia grea agrară cauzată de istorie prin comploturi europeano-semite - e ceva fin!

apoi vine solilocviul hamletian al lui dedalus, partea care mie mi-a plăcut cel mai mult, poate şi pentru că se petrece la malul mării.

sub marea crescând tot mai sus vedea ierburile încolăcite risicându-şi braţe leneşe neputincios trăgându-se iarăşi înapoi, sumeţindu-şi fustele, cu ape de şoapte şovăind şi înălţându-şi şuviţe viclene de argint. zi după zi. noapte de noapte: ridicându-se, revăsându-se, năreindu-se iarăşi. doamne, istovite mai sunt; şi ascultând şoaptele cum mai oftează. sfântul ambrosius l-a auzit, suspinul de frunze şi valuri, în aşteptare sunt, aşteptând împlinirea vremurilor. diebus ac noctibus iniurias patiens ingemiscit. fără de ţel strânse laolaltă; în van apoi lăsate în voie, să lunece leneşe să şerpuie în lături, pânze de lună. şi istovite în privirile iubiţilor, bărbaţi lascivi, o femeie despuiată licărind în splendoarea-i, ţesând plasă lucrătură a apelor. (p.59)

nu-i aşa că-i genial?

dar personajul care face toţi banii e achizitoul de publicitate leopold bloom, încornorat de nevastă-sa, căruia-i place rinichiul, flirturile pe stradă, cititul ziarului pe veceu şi înmormântările cu prietenii.
acţiunea e străpovestită cu cioburi de gânduri. de pildă:

mă gândesc că pământul pe aici [în cimitir] trebuie să fie bine îngrăşat cu gunoi de stârv, oase, carne, unghii, hăuri ale putreziciunii. groaznic. se fac verzui, trandafirii, se descompun. putrezesc repede în pământul umed. toţi slăbănogii ăştia bătrâni laolaltă. şi pe urmă un fel de brânză topindu-se încet, fleşcăită. pe urmă încep să se înnegrească, şi se scurge un soi de zeamă din ei. pe urmă se usucă molii moarte. sigur, celulele sau ce-or fi trăiesc mai departe. se schimbă în altceva. viaţa veşnică într-adevăr, şi nu se hrăneşte cu nimic decât cu ea însăşi. (p.124)

hadesul, nu-i aşa?

evident, romanul are şi lest, care roman nu are?, dar merită citit şi el, face parte din impresia generală pictată pe fondul pesimist al personajelor - leopold + stephen - iar sclipirea ce te duce mai departe e dată de cuvinte, alegerea lor, construirea cu /din ele a frazelor, efortul ghicit din spate, notaţiile banale ale autorului mojarate şi structurate cu minuţie auctorială, ironia amară - totul e o chestie livrească.
monumentală.

cred că voi aminti de câte ori voi putea omagiul meu intelectual faţă de mircea ivănescu care ne-a tălmăcit pre limba noastră patru autori "big four" - joyce, kafka, musil, broch - la care se adaugă proust.



james joyce, ulise, vol.1, editura venus, bucureşti, 1992, traducere şi note de mircea ivănescu, 132 pagini
coperta de sergiu georgescu