17 august 2009

intelectualii noştri. azi mihăieş şi cărtărescu

mircea mihăieş "antipatizează profund" craii de curtea-veche

da, este părerea unui cititor despre o carte. care nu i-a plăcut. dacă suntem rău-voitori, putem găsi desigur în orice capodoperă ceva "inabilităţi" pe ne-placul nostru, dar acesta să fie oare scopul cititorului "onest"?
pe fond zic, articolul mi se pare voit polemic, aşadar orb la anumite reuşite ale crailor - limbajul căutat arhaizant/estetizant; viziunea personală asupra decăderii stirpei româneşti (subiect fetiş al lui mateiu caragiale - omul fin, boierul), dispreţul faţă de burghezie - mitocănimea, adunătura -, "balcanismul" literar etc.

deşi mi se pare că "acuzaţiile" lui mihăieş faţă de ion negoiţescu se potrivesc ca mănuşă şi articolului lui mihăieş însuşi - afirmaţii lipsite de conţinut, simple scamatorii - două mi se par reuşitele eseului lui mihăieş:

1. e meritorie aducerea în discuţie a crailor, receptat odinioară, cum bine zice aici autorul, ca o mekka de celuloză, dar astăzi uitat şi ne-reevaluat într-o receptare nouă, de secol xxi.

2. aduce în discuţie şi alte dimensiuni ale operei mateine (de ex. personalitatea lui mateiu însuşi) - de pildă mie mi se par extraordinare scrisorile!

ps. un post mai amănunţit referitor la articolul lui mişăieş, la în răspăr.


mircea cărtărescu îl iartă pe mihail sebastian

şi pentru mine este un punct sensibil percepţia amestecată - faţă de persoană şi faţă de operă - vizavi de scriitorii/creatorii care au călcat pe bec. este o dovadă a dragostei de putere a liderilor de opinie cărora le place să categorisească irevocabil personalităţile cu ceva "păcate" la activ, arogându-şi, ei, liderii de opinie, o autoritate aşa-zis morală.

nu e cazul lui mircea cărtărescu, care declară că el îl admiră, ba chiar îl iubeşte pe omul mihail sebastian, pe care-l găseşte în jurnal. mi se pare un exerciţiu bun de iubire, însă, zic eu, unul impur.
căci în cazul de faţă, mircea cărtărescu admiră şi iubeşte o imagine mijlocită, construită dintr-o carte (jurnalul). nu-l cunoaşte pe sebastian în carne şi oase, şi nu e interesat de cel din cărţile scrise de cercetătorii - istoricii şi filologii - care s-au aplecat asupra lui.

nu ştiu dacă alegerea admiratorului este bună sau rea, însă, trecând pe podestul afectiv, pot spune că admiratorul însuşi e de admirat, mai ales că fapta lui presupune iertarea - admiratorul lui mihail sebastian îi iartă faptele de tinereţe. şi aici nu cred că vorbim despre scriitori, evrei, nazişti etc. ci vorbim de doi oameni care se întâlnesc cumva, în alte timpuri, vorbim de doi oameni care se admiră şi se iartă.

o fi ceva reprobabil aici? sau e ceva de admirat?

48 de comentarii:

  1. "un fel de Angelica,
    marchiza esteţilor"
    hahhahaahahhahaha
    cred ca mai degraba e enervat de un anumit mod in care e perceput romanul asta
    sa fim seriosi, orice fetita cu pretentii de mare doamna cititoare l-ar trece in cv-ul ei livresc, da bine
    "lipsa de suple]e a narării" - aici are perfecta dreptate

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca şi în cazul 'Eminescu-poet naţional', lui Mateiu C. i se face un imens şi nu ştiu cât de conştient deserviciu cu admiraţia asta tâmpă, continuă, contagioasă, datorată simplităţii de cuget a unor bloggeri. Unele bloguri au cartea asta afişată ca şi când ar fi unica şi mereu în curs de (re)lectură. Dă-o naibii! Nici baş aşa!

    Uitaţi-vă prin blogroll-uri şi vedeţi singuri câţi dintre cei pe care îi frecventaţi au 'curajul' sau originalitatea să privească măcar în proporţie de 5% critic Craii de Curte Veche. Eu nu am descoperit încă omul acela. De pe masa_pustie până la zaza, găsim numai admiraţie de domniţe simţitoare şi răsdiscuţii răs-răsuflate purtate de nişte pisici 'aristocrate' de curtea blocului! De prin 2006 până în prezent! Cam destul, cam obositor, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Cartea prinde bine la bovarici, nu numai la femei mă refer (ce, Flaubert nu fu chiar el Emma?!). Prinde de minune, dincolo de "reuşitele de stil" la wannabes, la wishful thinkers, la cei cu delir de grandoare si cu complex de nobleţe. Cei cu nostalgia unei nobleţi de negăsit nici măcar în a xşpea spiţă a neamului lor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot respectul pentru Mihaies pentru articol: credeam ca sunt singurul care nu poate nici macar inghiti, daramita gusta ditamai "capodopera" narativa.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Dragoş:

    E-adevărat, Mircea Cărtărescu spune că-l iubeşte pe Sebastian cel din Jurnal. Dar asta nu înseamnă că ”nu e interesat de cel din cărţile scrise de cercetătorii - istoricii şi filologii - care s-au aplecat asupra lui.” Cred că nu l-ar interesa acele cercetări care, cu pretenţia intransigenţei şi obiectivităţii, se transformă în discreditare oarbă.

    Mă bucur că încerci să înţelegi poziţia lui Mircea Cărtărescu, că ai îndoieli şi că îţi pui întrebările fireşti. Mă ajuţi să uit acele reacţii inflamate din jurul articolului - cum e reacţia d-lui Cristian Sîrb, care-l acuză pe Mircea Cărtărescu de ”smiorcăială muierească” şi-l tratează de ”madame manquée”, confundînd spiritul polemic cu mitocănia pură.

    RăspundețiȘtergere
  7. eu m-am apucat de 3 ori de crai şi n-am trecut de primele pagini. n-am pus-o încă pe lista de necitibile, o să mă mai străduiesc. (pe ion iovan însă o să-l citesc:)

    cât despre cărtărescu, spui că iubirea e "impură" (!) şi că el, cărtărescu, nu-l ştie pe sebastian "în carne şi oase". marta petreu îl ştie? noi îl ştim? cam cât tupeu ne mai trebuie oare ca să luăm viaţa unui om şi s-o facem harcea-parcea, după propriile noastre criterii şi etichete? îţi recomand să răsfoieşti cartea martei petreu (unde vei da numai peste sentinţe şi adevăruri incontestabile, lucru de care până şi matematicienii se feresc în teoriile lor) şi să citeşti apoi seria de articole publicate în romlit de ioana pârvulescu. după care ne putem întoarce în sfârşit la "Jurnal" sau la articolele superbe adunate în "Jurnal de epocă". asta, desigur, dacă vrem să pricepem cât de cât despre ce e vorba şi să nu ne oprim la două-trei articole de ziar.

    n-o să încetez niciodată să cred că nuanţarea e o calitate primordială a oricărui discurs critic.

    (e singura mea intervenţie pe tema asta, în ultimele săptămâni am avut nenumărate dezbateri despre aceeaşi chestiune şi oricum nu cred că marile polemici se poartă pe bloguri)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Pobby - cateodata, mihaies le nimereste fain :))
    @Cristian SIRB: da, mie mi se pare ca era nevoi de un dus rece referitor la acest roman, chiar si asa de polemic, cum e al lui mihaies.
    cat despre pretentiile de nobletze, cred ca o anumita nostalgie a nobletei care de fapt nu exista este in mentalul colectiv romanesc - vile, aur, gipuri, simpatii fata de casa regala etc.
    dar ceea ce cred ca a contat in admiratia fata de mateiu este expresia voit calofila, in genul lui flaubert si lampedusa. noi nu avem - cred - ceva in genul lui flaubert sau proust (poate mai tarziu, blecher, radu petrescu, al george, cartarescu). in lectura lui plesu, de pilda, craii suna minunat!
    @Gabriel Nita - norocul crailor este ca e scurt. sa fi vazut daca ar fi avut vreo 400 de pagini...
    @luiza - eu nu discut despre cartea martei petreu, dupa cum spui, nici n-ar trebui s-o deschid :) dar eu am cautat sa inteleg textul lui cartarescu ca atare, fara legatura cu alte opinii - care opinii, mi se pare pe alt palier decat al declaratiei lui cartarescu.
    sunt perfect de acord cu tine ca nuanţarea e o calitate primordială a oricărui discurs critic, dar cu o nuantare categorica.

    RăspundețiȘtergere
  9. @luiza - nu cred ca sunt de acord cu tine ca marile polemici nu se poartă pe bloguri. e-adevarat, depinde de polemici. insa de multe ori, din polemicile de pe bloguri sunt mult mai fructuoase decat cele incarcate de venin si partipris din alte parti (presa, tv). si, cum spunea un blogar, presa s-a cam blogherizat.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alexandru, te previn, incetează cu etichetele astea, că până la ultimul meu comentariu care îţi este adresat nu te-am catalogat în nici un fel. De la prost, necuviincios, mojic până la mitocan ai ajuns foarte repede. Te rog, încetează. Nu am spus niciodată că ai un scris plicticos, deşi este ceea ce, în genere, cred. Mai lasă preoţeala asta de blog şi papionul. Că nu eşti neam boieresc cum te ţii. E penibil, serios. Nu te îneci cu atâta scorţoşenie? Get real!

    Eu nu umblu pe bloguri după tine să văd ce prostii definitive mai debitezi despre literatura sud-americană. Câtă vreme mitocania mea nu ţi-a fost adresată, nu văd ce te sesizezi aşa punându-mi nume. Lasă-l pe Cărtărescu să-şi apere faima singur. Eşti ca la grădiniţa de copii de ştabi. Umbli cu pîra infantilă.

    RăspundețiȘtergere
  11. Despre Cărtărescu scriitorul - prozatorul, poetul - să fiu înţeles: îmi place!

    Cel din EVZ îmi întoarce, însă, stomacul pe dos. Aşa cum, poate, şi eu le întorc pe dos pe cele ale gingaşilor ăstora de pe web.

    Mulţumesc, Dragoş, pentru invitaţia ta.

    Din fericire, nu eu am mutat penibila ceartă între 'avocatul' lui Cărtărescu şi mine pe 'chestii livresti'. Acest model de distincţie, echilibru şi obiectivitate, care ne este dl 'caligraf', a demonstrat că toate teoriile dumisale despre cum e să te balansezi cu graţie la centru şi să deteşti extremiştii sunt...pure teorii.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  13. dragoş, fără venin zici? şi fără parti pris-uri? mais bien sûr..

    RăspundețiȘtergere
  14. si tuh dragos de ce-l excluzi pe tipu alexandru din discutiile astea atata timp cat are habar de literatura ? iti este prea heavy ? nu poti sa te "masori" cu d-astia de calitate ? sau cum asa - cu aroganta asta ieftina ? de ce lecturezi atatea carti ca un campion mondial ? ca sa te comporti ca si un neam de traista ?

    RăspundețiȘtergere
  15. deci criticii romani sunt niste imbecili; salvarea prin acest dar de la d-zeu, mihaies, era nesperata

    asta e de top: fara lectura lui plesu, Craii... e praf-tandari

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  17. se pare ca discutiile au deraiat. orice comentariu ne-in legatura cu postul va fi sters.
    imi pare rau, speram la o discutie intelectuala.

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  19. nu inteleg cum ti-ai permis sa imi inlaturi cele doua comentarii fara sa rogi ? comunistule !

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  21. @ristian SIRB - singurul motiv pt care n-am sters comentariul 4 este pt ca l-am considerat drept la replica.
    @luiza - da, credeam in mod sincer ca lumea s-a mai schimbat intre timp...
    @emma enescu - regula este: comentariile sa fie in legatura cu postul
    @mulliganoglu - nu stiu conform carui rationament logic ai ajuns la asemenea concluzii.

    RăspundețiȘtergere
  22. esti un blödmannnnnnnnn ! te poftesc la naiba ! crezi ca nici acest comment nu are legatura cu atitudinea ta execrabila - simandicosa - grav pretentíoas-fortzata-intelectuala ?

    sa te lovesti cu capul intr-o laterna !!! amen ! arsch ce ejti !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. nici eu.

    nu vad unde discuta mihaies personalitatea lui MC- pe subiectul asta s-au publicat zeci de lucrari (ultima, foarte proasta & fara sa aduca ceva nou, e a lui ion vianu, investigatii mateine, spre deosebire de excelenta Portretul unui dandy roman- I.Iovan), deci al doilea "merit" al articolului cade

    RăspundețiȘtergere
  24. @mulliganoglu - veyi ultimul paragraf al articolului. incepe cu "ah, si ar mai fi ceva: viata autorului însusi. aici, da, gasim semnele capodoperei" etc.

    RăspundețiȘtergere
  25. asa. si?

    cum spuneam, s-au scris mii de pagini despre personajul MC & nu-l vad pe mihaies in stare sa aduca ceva nou

    RăspundețiȘtergere
  26. @mulliganoglu - ca s-au scris mii de pagini nu e u argument, daca nu sunt in circuitul public. dar receptarea hagiografica a crailor este. ideea lui mihaies era ca atentia publica sa iasa putin din adoratia fata de creatie inspre personalitatea creatorului. daci nu ca si pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  27. ma refer la lucrari publicate in mai mult de o suta de exemplare, cum ar fi "Mateiu I. Caragiale - un personaj : Dosar al existentei" a lui Al.Oprea, "Portretul..."- I.Iovan, "De la Mateiu citire..."- B.Cioculescu

    RăspundețiȘtergere
  28. @mulliganoglu - postul meu are ca scop felul cum am inteles eu articolul lui mihaies. daca pentru tine este reduntant, ok. dar pt altii, poate nu. eu, de pilda, nu am citit, nici macar rasfoit lucrarile citate de tine despre scriitorul mateiu. la scoala, nu am auzit de ele. insa am citit de 3 ori craii. si mi se pare un lucru bun aducerea in discutie a acestei teme - mateiu caragiale si craii - cand se rediscuta canoane si topuri.

    daca tu asteptai ca mircea mihaies sa fi inventat roata, sau sa fi adus ceva nou in opera/viata lui mateiu, e ok.

    din partea mea, cred ca dialogul se poate opri aici.

    RăspundețiȘtergere
  29. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  30. crek cineva (recte mulliganoglu) care afirma dspr 'craii...' k are o 'baza suprarealista' (da, ati citit bine: su-pra-re-a-lis-ta!) nu are caderea sa-si dea cu parerea dspr parerea unui scriitor k mircea mihaies! recomandarea ar fi: inapoi la scoala mai intii

    intimplator nu sint de acord cu verdictele lui mihaies re: MC (= mateiu caragiale, nu mircea cartarescu, lol), le consider teribiliste & cu aluviuni resentimentar-banatene (gen: ce vine din regat este un kkt...), dar recunosc k ma pun pe ginduri. poate k n-ar strica totusi o reconsiderare a locului 'crailor...' in literatura (romana, k in aia universala nici nu e!)

    ma tem k engouement-ul pt 'craii...' este marota unei coterii destul de provinciale - ceva gen 'am facut si noi decadentism cum am putut!' (k sa-l parafrazez pe porumboiu)
    plasarea 'crailor...' pe prima pozitie, in topul obs.cult., se explica (si) prin dorinta unei 'reparatii', cred - o reasezare a canonului literar. s-a supralicitat pt a contracara un canon mai vechi & mai 'pashunist' ;)

    pd alta parte, ce a facut mateiu este - incontestabil - splendid pt limba romana, dar sa fim seriosi: incape in buzunarul de la piept al decadentismului sec. 19... mateinii (o secta) i-au facut icoana, ceea ce e ok, dar judecata lor este prea exuberanta, extravaganta, excentrica &, k atare, inutilizabila.

    RăspundețiȘtergere
  31. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  32. unii colectioneaza enormitati emise de celebritati k saracii care string coceni in urma carutelor...

    tot enormitati sint, ba kiar devin si mai mari atunci cind sint emise de celebritati, iar citarea lor le creste marimea exponential! :))

    'suprarealismul crailor' is sky-high cretinous nonsense!

    RăspundețiȘtergere
  33. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  34. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  35. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  36. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  37. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  38. Intr-adevar, multe comentarii sterse...

    RăspundețiȘtergere
  39. da, pt k incepind cu ora 19.18 discutia a devenit offtopic...
    dragos c a facut f bine k a sters!

    RăspundețiȘtergere
  40. Dragos
    off-topic, dar in spirit matein: hai ca-i tare aia cu sa te lovesti de-o lanterna... Adica nu sa te loveasca lanterna pe tine, ci tu pe ea! De ce nu de un felinar spart catre incaperile crepusculare ale Pasadiei, nu voi pricepe in veci...

    RăspundețiȘtergere
  41. i se zice "laterna" . lanterna e aia pe care o tiiih in "mana" cand ti se "stinge" (stra)lucerul:))

    RăspundețiȘtergere
  42. dragos, de fapt ce a facut sau nu a facut Sebastian? intreb penca nu stiu!
    ai vreun link (sau mai multe) la "fapte"?

    remarc pe de alta parte, ca tot asa, ne tinem de ce a facut unul sau altul, valahi hoitari ce suntem, in loc sa producem...

    RăspundețiȘtergere
  43. @Wandering Elf: e vorba despre cartea martei petreu aparuta la polirom despre sebastian si replica ioanei parvulescu la aceasta carte - in care se afirma (dupa parvulescu tendentios) ca sebastian a fost simpatizant legionar.

    RăspundețiȘtergere
  44. si a fost sau nu a fost? a purtat camasa verde cu banda neagra? a marsaluit cu Legiunea Arhanghelului?

    RăspundețiȘtergere
  45. Dragos
    Pune si tu niste link-uri, ca e interesant...
    M-am mai uitat si eu, cartea n-am citit-o, insa am senzatia ca se eludeaza problema de fond: ca un prieten si obsinuit al cercului ionescian, in care Sebastian se simtea un om liber, indiferent de etnia lui, era firesc sa sustina o ideologie, subliniez, ideologie comuna. Cind antisemitismul a devenit predominanta discursului ideologic si a fost marginalizat pe directive mesianice de genul"ortodox te nasti, nu devii", Sebastian s-a trezit exclus pe baza a ceva fara legatura cu ideologia, nu poti sa-ti alegi parintii si marimea nasului, e absurd, dar pina la capat a crezut ca poate ramine prieten cu Eliade, cu Ionescu, dincolo de convingerile politice, ceva de genul "Nu va pot urma acolo unde va duceti, dar ramineti prietenii mei". Mi se pare firesc.
    Asa ca nu prea vad de ce l-ar "ierta" Cartarescu, nu era nici un secret. Si nici nu inteleg de ce creeaza o asa mare tulburare cartea Martei Petreu. Din cite stiu eu si Hitler avea o bunica evreica...
    I-am dat unei prietene "inocente" sa citeasca "Jurnalul" Sebastianului. Abia astept sa vad ce spune :-))

    RăspundețiȘtergere
  46. Nu m-am putut abtine si am scris si eu cateva randuri despre panseurile proletare ale lui M.M., inca de la o privire superficiala articolul este plin de argumente subrede si rau-voitoare si de o groaza de indicii despre convingerile personale ale autorului.

    RăspundețiȘtergere
  47. Hi, as you may already noticed I am fresh here.
    I will be glad to receive some help at the start.
    Thanks and good luck everyone! ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...