mâncărimea de ducă a lui sindbad

(despre volumul anterior aici)
povestea lui sindbad-marinarul
mi-am dorit întotdeauna să citesc această poveste, pentru că mi-aduc aminte de-un desen animat japonez extrem de lung, de la tv-ul copilăriei mele. nu-mi venea să cred că un erou putea trece prin atâtea aventuri...

dar acum, îmi dau seama de ce aceste numai şapte călătorii ale acestui marinar de poveste au entuziasmat într-atât mintea europeană. pentru că fiecare dintre noi suntem câte-un sindbad. fiecare avem câte-un dor de ducă, chiar şi când suntem ghiftuiţi, (sau mai ales atunci), avem acea mâncărime ce se cere scărpinată cumva:

nici desfătările, nici plăcerile vieţii de la bagdad, o, prietenilor, nu m-ar fi putut face să uit de dorul călătoriilor. ba, dimpotrivă, nu-mi mai aminteam deloc nici oboselile îndurate, nici primejdiile petrecute. iar afurisitul meu de suflet nu ma contenea să-mi arate foloasele ce s-ar putea scoate străbătând iarăşi pământurile (p.212)

pasărea uriaşă rok ce-l duce în zbor pe sindbad, nu e oare zborul visurilor noastre, cele şapte naufragii care-l condamnă pe sindbad la aventuri nu sunt nefericirile noastre de zi cu zi? e drept, naufragiem mai mult decât zburăm, dar naufragiul e cel care ne duce pe ţărmuri noi, pe insule nelocuite cu capcane care ne dau măsura...

sunt trei lucruri de preferat în locul altora trei: ziua morţii este mai puţin neplăcută decât ziua naşterii, un câine viu preţuieşte mai mult decât un leu mort, şi mormântul este mai de dorit decât sărăcia. (p.164)

povestea preaînvăţatei simpatia
povestea este un duel dintre o roabă foarte înţeleaptă şi cei mai mari înţelepţi ai vremii, o culegere a-nţelepciunii de-acum un secol - religie, astronomie, filozofie, medicină. evident, cea mai înţeleaptă rămâne roaba, căreia califul Harun Al-Raşid îi doreşte să "deie Allah să fii tot atât de pricepută în dragoste pe cât eşti în ştiinţele spirituale!"

iată două fragmente de poveste:
sunt multe [inimi]: inima dreptcrediciosului şi inima necredinciosului care-i cu totul dimpotrivă cu inima celui dintâi, inima legată lucruri pământeşti şi inima legată de plăcerile sufletului; sunt inimi stăpânite de patimi, ori de ură, ori de zgârcenie; sunt inimi ticăloase şi inimi arse de dragoste şi inimi umflate de mândrie; pe urmă sunt inimi luminate, ca acelea ale soţilor sfântului nostru Profet; şi-apoi este inima sfântului nostru Profet însăşi, inima Celui Ales. (p.120)

împreunarea este un lucru minunat şi numeroase-s însuşirile sale. ea uşurează trupul şi înaripează sufletul, alungă tristeţea, domoleşte fierbineţeala, bucură inima şi aduce îndărăt somnul pierdut. e vorba, de bună seamă, despre împreunarea dintre un bărbat şi o femeie tânără... cel mai bine-i să alegi o femeie pricepută, care înţelege dintr-o privire, care vorbeşte din şolduri şi din mîini, şi care ăl scuteşte pe stăpân să ţină un întreg coteţ de păsări. (p.128-129)

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol.5 (povestea lui sindbad-marinarul), ed. minerva, bpt, 1971, trad. h. grămescu şi d. murăraşu, 293 p