cine nu-l ştie pe neagu djuvara? nu mai are nevoie de nici o prezentare - sau i-a citit cel puţin vreo carte (eu doar civilizaţii şi tipare istorice), sau i-a ascultat cel puţin vreun episod despre istoria românilor (eu mai multe, la tvr 1).
a fost o surpriză să-l aflu altfel - nu ştiam că publicase în plai cu boi aceste patru povestiri ce alcătuiesc volumul - un povestitor sfătos despre vremile de tinereţe, cu bune şi cu rele, dar mai ales cu cele picante.
ce-am aflat?
că picanteriile lui neagu djuvara, comparate cu ce se găseşte azi prin romane, sunt de o blândeţe înduioşătoare.
cine este de fapt omul djuvara, pentru că sunt multe amănunte biografice - despre originile boiereşti, despre părinţi, rude etc. anii de şcoală, călătoria de nuntă etc.
şi mai ales un mod de viaţă nu neapărat bun sau rău, ci firesc al societăţii româneşti, pe care-l ştim doar din cărţi şi pe care îl vedem, măcar aşa, restaurat în romanica noastră recentă haotică dezesperantă.
cum un om politic ciudat îşi poate face nevoia mare pe ţucal, în pat, cu paltonul pe el, pălăria pe cap şi o umbrelă mare neagră deschisă spre uşă, că, de, cum se zice pe la periferie, "Când e uşile dăşchise, trage corent". şi cum e întâmpinat acest tablou de martori...
am aflat ce înseamnă petoman.
că, pentru a învăţa franceza, există următoarea metodă - iei un scriitor bun, de pildă Flaubert, şi citeşti seara, în pat, încet, câte-o juma de oră a câte-o pagină. cu succes garantat!
aş vrea să spun că volumul broşat este tipărit destul de bine (doar bigurile se desprind din cauza lipiciului prost), paginile gălbui miros frumos, coperta este cu clape, şi există chiar semn de carte.
de asemenea, frumuseţea volumului e completată extraordinar de ilustraţiile alb-negru ale artistului andrei gamarţ. ce mai, merită zăbavă!
şi citire orinde, mai ales în vacanţă.
neagu djuvara (foto), amintiri şi poveşti mai deocheate, editura humanitas, bucureşti, 2009, 102 pag
coperta şi ilustraţii de andrei gamarţ
Iti cer permisiunea sa te "urmaresc" pe Twitter...ah, ce dubios suna. Si ar suna si mai dubios daca ti-as zice ca imi place blogul tau.
RăspundețiȘtergereAm fost putin dezamagita de povestiri pentru ca ma asteptam la un volum ceva mai "stufos", macar cat jumatate din "Amintiri din pribegie" :). Dar e bine si asa, iar ilustratiile imi plac enorm!
RăspundețiȘtergere"picanteriile lui neagu djuvara, comparate cu ce se găseşte azi prin romane, sunt de o blândeţe înduioşătoare."
Hahaha, bine punctat!
si mie-mi plac mult cartile noi, insa vezi ce farmec pot avea si cele vechi? :)
RăspundețiȘtergereaha, iata o noua achizitie la orizont... sa ma opreasca cineva, rogu-va! desi la djuvara nu rezist orice-ar fi!
RăspundețiȘtergereUn istoric de exceptie si un roman cum rar mai gasesti in zilele noastre. Ma gandesc cat timp va mai dura pana cand se va naste un alt Djuvara ?
RăspundețiȘtergerePacat ca mass media din Romania pune accentul pe nise obscure, jignind intelectul nostru.
Va recomand o colectie de carti, audiocarti, interviuri si emisiuni cu Domnul Neagu Djuvara: http://www.thepyramidpower.com/blog/tag/neagu-djuvara/